1 8 8 8 – de Mihai Eminescu [25 decembrie 1888]

Acum, când anul înclină spre sfârşit, credem de cuviinţă, deşi evităm orice aprecieri hazardate, să dăm o scurtă dare de seamă asupra stării în care se află diferitele state ale continentului nostru.

În Franţa tonul fundamental al orchestrei politice îl dă generalul Boulanger.

El pretinde a simţi o iubire aprinsă pentru Republică, însă afirmă totodată că ea e siluită de Camere, de miniştrii, de prezident; deci cere revizuirea Constituţiunei şi o Constituantă. El impută Camerelor corupţiune, dar pentru agitaţiunea sa proprie nu se sfieşte a recurge la ajutoarele pecuniare ale inamicilor Republicei. El promite a fi Gambetta şi Bonaparte într-o persoană şi-n adevăr are câte ceva comun cu ei amândoi. Ca şi Gambetta nu e duelist, ca şi Bonaparte n-are talent oratoric, ci-şi citeşte discursurile de pe o bucată de hârtie cu ochelarii pe nas. Deci nu se poate şti de ce e mai bun: de dueluri ori de discursuri. Dar jură că va ajunge pe Gambetta şi pe Bonaparte în părţile lor bune, în arta lor politică superioară şi într-o strategie care să întreacă pe a tuturor.

Rochefort, care a combătut până acum orice personalitate ce a deţinut puterea, mai întâi pe napoleonizi, apoi pe Gambetta, Grevy şi acum pe Sadi Carnot, e azi conducătorul boulangismului. Dacă-i faci imputări, declară că el l-a inventat pe generalul şi că tot astfel îl poate răsturna când va voi.

Republica pare a exista mai mult prin adversarii ei, care unul faţă cu altul sunt neîncrezători. Imperialiştii sunt împărţiţi în victorişti şi jeromişti; roialiştii în philipişti şi albi de Spania. După aceşti din urmă Don Carlos ar putea fi în acelaşi timp rege al Spaniei şi al Franţei.

Dar răul fundamental de care sufere Republica pare a rămânea dorul de „revanche „ pe care-l are în inimă. Dorinţa de răzbunare a prefăcut Republica a treia într-un gigantic stat militar, cu un buget al războiului şi al marinei de aproape un miliard pe an, încât are 72 de baterii de câmp mai mult decât Germania.

Dar menirea unei republice ar fi să debordeze chiar de pace şi de bun trai, să aibe escendente bugetare, să plătească datoriele statului, să scază dările, pentru a câştiga majoritatea imensă a populaţiunii, pe lucrător, pe ţăran, pe meseriaş?

La asemenea argumente dorul de răzbunare răspunde: Franţa a creat America de Nord, Grecia, Belgia şi Italia şi să nu poată redobândi Alsacia – Lorena? Şi iarăşi se aruncă miliardele în gura militarismului, încât astfel opiniunea publică ezită a alege între dorinţa de pace şi cea de răzbunare. Himera alianţei ruseşti aprinde şi la zelul războinic, deşi această alianţă şchiopătează din toate punctele de vedere. Cât despre Rusia, unele indicaţiuni vor ajunge a determina starea în care se află. Din banii ei de hârtie se afirmă că a şasea parte ar fi bani falşi, pentru că funcţionarii emit şi cheltuiesc din nou biletele confiscate. Astfel, în vârtejul luptei de control, probitatea nu poate exista. Chiar Petru cel Mare, cu energia lui estraordinară, n-a putut să-i puie capăt corupţiunii administrative, cum n-a putut cuceritorul Bizanţului. Mohamed II, când se convinse de venalitatea unui cadiu, puse să-l execute şi să-i tragă pielea peste scaunul judecătoriei, pentru a-l preveni pe succesor. Totuşi paşalele se grămădeau după acest post şi rămăseseră, ca şi mai înainte, tot venali.

Politica rusă seamănă c-o clădire care în orice parte are alt aspect. Înlăuntru patriarhală, în afară turburătoare, afirmând iubirea de pace şi totuşi grămădind trupe în apropierea frontierelor. În acelaşi timp simulează a fi putere asiatică şi durează căi ferate spre Samarkand, cu două ramuri spre Persia şi Afganistan, ca şi când India i-ar fi ţinta; ca şi când nu s-ar şti că Bizanţul rămâne visul ei de aur şi Orientul Europei ţinta de acţiune.

Germania, de când e imperiu, adecă de la începutul nouăi sale existenţe, de optsprezece ani, a contractat datorii de 1 150 milioane. Noul împărat, ostaş din creştet până în talpă, e cu toate aceste inspirat de dorinţa de a menţine pacea, deşi amiciţia de astă primăvară cu vecinul de la nord nu prea pare întemeiată. Cele trei corpuri de armată de la Vilna, Varşava şi Kiev, împreună cu cele două armate de rezervă de la Petersburg şi Moscova, seamănă prea mult cu o ameninţare a Triplei Alianţe.

Se pare că în Anglia şeful partidului conservator, Salisbury, şi-ar fi propus să rezolve în sfârşit cestiunea agrară din Irlanda avansând fermierilor preţul de cumpărătură a pământului ce-l cultivează, până la concurenţa de cinci mii de lire sterline. Cât despre înarmările puterilor continentale, Anglia, avându-şi interesele angajate în Asia, desigur că nu se va amesteca. De când Prusia a dat exemplul înarmării generale, toate ţările au imitat-o şi s-au întrecut în această privinţă. Anglia însă nu voieşte să introducă serviciul obligatoriu pentru toţi şi înarmarea generală, pentru a deveni prada militarismului; rămâne deci la sistemul ei vechi de angajament cu plată.

Parlamentul din Italia asemenea a votat o sumă de 126 de milioane pentru cheltuieli extraordinare de război, numai Parlamentul n-a găsit încă resursele pentru a acoperi anuităţile unei asemenea datorii. Comisiunea credea că ministrul de finanţe ar putea realiza suma anuităţilor necesare, şase milioane pe an, prin economii din alte paragrafe, însă acest expedient pare cu neputinţă.

Astfel, în toate unghiurile continentului lumea e neliniştită prin grija unui viitor încărcat de furtună şi numai solicitudinea dovedită de unii monarhi de a apăra şi susţine interesele păcii ne pot da încredinţarea că şi în cursul anului viitor ne vom putea bucura de bunurile ei.

E.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *