Cerem iertare cititorilor noştri dacă ne vedem siliţi să revenim asupra incidentului bizar provocat de bătrânul director al „Românului”. D. Rosetti, printr-o nouă scrisoare pe care o adrezează de astădată d-lor… Lascar Catargi, general Florescu, Teodor Rosetti, Al. Lahovari, Titu Maiorescu şi Gr. Păucescu, ne declară că răspunsul dat de noi, oricât de categoric şi de precis ar fi el, este cu totul nedemn de adevăr, de moralitate, de aceşti membri ai partidului conservator şi de d-sa. Toate acestea le însoţeşte, conform unui obicei care a devenit a doua natură la „Românul”, de epitetele graţioase de: „crima de calomnie”, „înfierarea criminalilor„ etc.
Mărturisim că, dacă n-am ţine seama de dragostea părintească în numele căreia vorbeşte puternicul nostru adversar, ocaziunea ar fi din cele mai nemerite pentru a râde un moment cu lectorii noştri. Vom fi însă serioşi şi acum, ca semn de deferinţă din parte-ne pentru acest respectabil sentiment.
De astădată cel puţin d. Rosetti ne spune lămurit cari – i sunt griefurile în contra noastră: 1. fiindcă am simţit plăcere publicând un fapt „degrădător”; 2. fiindcă am zis: „Nu vom imprima numele, în speranţa că fiecine va ghici despre cine vorbim” (Această frază constituie, după d-sa, un „subţire gaz”); 3. în fine, pentru că am adăugat în cronică: „Doamna X, al cărei nume sonor poartă bonetul frigian”. Şi d. Rosetti binevoieşte a ne spune că fiica d-sale se numeşte Libertatea – sofia, de unde deduce că la această persoană am voit să facem aluziune.
Ultimul punct merită singur să fie relevat, căci celelalte sunt atât de anodine încât se combat prin ele însăşi. Ne vedem însă nevoiţi să-i răspundem printr-o întrebare: De când oare Libertatea şi înţelepciunea poartă pe cap bonetul frigian care l-a supărat atât de mult? Ştiam până acum că Republica, uneori şi Comuna, de ordinar, sunt coafate în acest mod; niciodată însă Libertatea şi încă mai puţin zeitatea senină a Înţelepciunei.
Şi apoi crede oare acest părinte de familie că nu sunt şi alte nume la cari s-ar putea aplica figura retorică de care ne-am servit?… Nu putem zice mai mult, căci ne e teamă să nu deşteptăm nouă susceptibilităţi…
N-ar mai trebui, ca o încoronare a acestui „bizar incident, decât ca vreun Făt-frumos de contrabandă să-şi închipuiască că am vorbit de el când am menţionat pe Adonis sau că vreo doamnă care din păcate obicinuieşte corsaje de cauciuc să susţie că de însa am înţeles să întreţinem pe cititorii noştri! Tribunalul din Sena a condamnat pe Emile Zola să suprime numele de Duverdy dintr-un roman al său, pentru că întâmplarea făcuse să existe în Paris un consilier de Curte cu acest nume. Iată-ne osândiţi [şi] noi să nu putem imprima nici doamna X, nici d. Y! Dară cu aceste abracadabrante pretenţiuni, ilustre confrate, jurnalismul devine ceea ce spune Figaro în faimosu-i monolog şi cel dintâi lucru ce am avea cu toţii de făcut, începând cu „Românul”, ca cel mai bătrân organ de publicitate, este să ne aruncăm condeiul în Dâmboviţa.
Ceea ce ne cauzează însă o surprindere nemărginită este stăruinţa adversarului nostru de a ne face cu orice preţ să zicem ceea ce n-a fost în intenţiunea noastră: că am voit să vorbim de fiica d-sale! Aceasta ne aduce aminte apostrofa nevestei lui Sganarelle dintr-o comedie a lui Moliere, apostrofă adresată unui trecător care voia s-o scape din mânele bărbatului ei, care o bătea: Şi dacă eu vreu să fiu bătută?…
Noi am crezut şi credem că, în urma declaraţiunii precise şi categorice ce am făcut zilele trecute, orice susceptibilitate de părinte nu mai are raţiune de a fi. Este învederat că nu stă în putinţa noastră de a scoate pe bătrânul ziarist din ideea nenorocită ce şi-a format. Treaba d- sale!
Am arătat deja, în primul răspuns, care este convicţiunea noastră în privinţa acestei fenomenale închipuiri. Fiindcă d. Rosetti face apel la opiniunea publică, lăsăm şi noi cu plăcere acestui „tribunal suprem” sarcina de a se pronunţa asupra incidentului ce a născocit şi de a-l califica după cum merită.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
