[„ANTON PANN NE SPUNE…”] – de Mihai Eminescu [31 iulie 1882]

Anton Pann ne spune povestea despre un bărbat gelos care-n ruptul capului n-ar fi poftit pe vreun prieten la masă ori la petrecere, numai pentru că-şi temea femeia. În sfârşit, se pune femeia pe capul lui, şi azi una, mâne alta, [î]l înduplecă şi pe el de-a pofti mosafiri. Bărbatul, cam cocoşat şi nu tocmai drăgălaş, se duce-n piaţă şi caută în mulţimea de oameni câţiva cocoşaţi ca el, c-un ochi la făină cu altul la găină, apoi umblă cu ei pe la negustorii de vechituri de le cumpără antereie întocmai ca ale lui, pentru ca niciunul să n-aibă nuri deosebiţi de-ai lui. El şi cu mosafirii păreau una ş’ aceeaşi caricatură, şchiopătând în şapte chipuri, încât, când porniră din piaţă, se luară cânii după ei, iar lumea râdea ţiindu-se de inimă. Femeia, când [î]i vede, i se păru că visează, că i se năzare bărbatu-tău de şapte ori înaintea ochilor.

Aşa şi d. Brătianu cu noul cabinet. Ar da mult cineva să afle deosebirea între d. Aurelian şi d. Ureche, între foştii membri şi cei actuali ai cabinetului: aceleaşi antereie, aceleaşi fizionomii, iar d. I. Brătianu prototipul tuturor figurinelor rânduite pe banca ministerială. D. I. Brătianu, care preferă atât de mult pe miniştrii necaracterizaţi, pe cei cari nu răsar c-un lat de deget asupra lui, ar trebui să-şi procure şase mumii din Egipet – trebuie să fie ieftene de la arabi încoace – şi să le numească miniştri. Ar avea folosul unei mai mari stabilităţi a cabinetelor. O maşină de iscălituri pusă în mişcare de un curent electromagnetic ar furniza zilnic cele câteva sute de scârţiituri oficiale cari se numeau de bătrâni „laba gâştei „ şi mecanismul guvernamental ar merge tot atât de bine, dacă nu mai bine decât azi.

Căci, în adevăr, ce ‘nsemnează această nouă configurare; care e cauza parlamentară, care deosebirea de sistem prin care să ni se esplice înlocuirea d-lui Urechie prin d. Aurelian, a d-lui Stătescu prin d. Dimitrie Sturza, a d-lui Chiţu prin d. Stătescu şi viceversa? Toate aceste personaje s-au perindat la ministeriu în cele patruzeci şi atâtea de combinaţiuni ministeriale cu care-a petrecut d. Brătianu anii săi de guvernământ; fantele de cupă a urmat craiului de treflă; ca-ntr-un joc de cărţi s-au mutat şi permutat acest personal în mânile abilului cancelar de la Florica, fără ca ţara să fi observat o schimbare de sistem, o schimbare în vederile organizatorii sau administrative ale guvernului. Ce avem de aşteptat de la noua combinaţiune? Nimic fără îndoială, pentru că nu-nsemnează nimic, pentru că valori negative au fost înlocuite prin valori negative, pentru că nici o idee nouă, nici o necesitate nouă, nici o vedere fecundă nu constituie sprijinul acestei configuraţiuni caleidoscopice.

Singurul lucru căruia i se dă oarecare importanţă este trecerea d-lui Brătianu la Război. E prea adevărat că preţiosul nostru cancelar nu se prea pricepe în treburile milităreşti, unde se cer o sumă de cunoştinţe tecnice, încât, dacă l-am întreba câţi metri cubici de pământ trebuiesc lucraţi pentru a face o întăritură în care să ‘ncapă o companie de infanterie şi două tunuri sau dacă l-am întreba de câte grade trebuie să fie unghiul format de orizontul unei întărituri şi de parapetele ei pentru ca focul să fie razant, d. Brătianu n-ar prea şti ce să ne răspunză. Dar asta nu face nimic. Dumnealui tot cel mai mare şi mai ilustru ministru de război rămâne şi venirea sa la hătmănie însemnează totdauna ceva – deşi nu ştim ce.

Oarecare însemnătate i se atribuie şi venirii d-lui Dimitrie Sturza la Esterne. D. baron de Hahn simpatizează cu germanii şi, ca pretins descendent din o familie maghiară, simpatizează poate şi cu maghiarii. Se vorbeşte totodată despre o încurândă călătorie a cancelarului nostru la Ischl, unde se – ntâmpinară deja împăratul Germaniei cu al Austriei si cu M. Sa Regele Serbiei. Ar fi păcat ca un om atât de însemnat pentru politica „Oriintelui „ să nu fie faţă unde se adună atâtea feţe cinstite de împăraţi şi de crai.

Astea se vorbesc: de prin lume adunate şi iarăşi la lume date – relata referrentes – le dăm şi noi oricui o pofti să le povestească mai departe, ca să treacă ca căscatul din om în om. Nouă înşine schimbarea nu ne pare a avea nici o însemnătate deosebită şi nici va avea până ce d. Brătianu nu va avea bunătatea să schimbe sistemul, să introducă un spirit de ordine, de muncă şi de adevăr în guvernul său, în loc de-a reintroduce figuri cari au apărut şi dispărut de atâtea ori de pe scena politică făr nici un folos pentru mersul deplorabil al afacerilor publice.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.