În „Neue freie Presse” ne-a întâmpinat uimitoarea ştire că o comisie judecătorească s-au dus în seminarul Mitropoliei Bucovinei (din Cerinăuţi) şi au arestat pe patru candidaţi interni de teologie, sechestrând totodată averea şi hârtiile societăţii dizolvate „Arboroasa”. Membrii acestei societăţi erau studenţii români de la Universitatea din Cernăuţi şi dările de seama a tinerei reuniuni erau atît de serioase, atît de departe de orice veleităţi politice, încât într-adevăr ne mirăm auzind această veste neaşteptată şi nu ştim cării împrejurări avem a atribui măsurile aspre ale guvernului provinciei vecine. Neînsemnatul fond de bani, ni se pare că vro 400 de galbeni, datorit în mare parte munificenţei românilor de la noi şi de dincolo de Carpaţi, biblioteca, compusă din vreo sută şi câteva tomuri, sunt confiscate, mai mulţi dintre studenţii facultăţii teologice au fost arestaţi şi li se intentează se vede proces criminal.
Care va fi crima de care să se fi făcut vinovaţi studenţii români de la Cernăuţi de au fost un motiv destul de puternic pentru a risipi mica lor avere de strânsură şi centrul lor de activitate spirituală? Nu ştim până astăzi decât numai două abateri ale studenţilor de la Cernăuţi, care însă, departe de a constitui o crimă în ochii noştri, nu le-am putea lua în nume de rău decât dintr-un exagerat punct de vedere al poliţiei statului, natural poate în vremi de linişte, nenatural însă când spiritele tinere sunt agitate de luptele până acum glorioase ale conaţionalilor lor. Afară de aceea, aceste două abateri de până acuma, pe care le vom espune mai la vale, au fost provocate prin necuviinţe mult mai grave comise de coloniştii din Bucovina, încât resentimentul tinerimei româneşti au fost firesc. Guvernul învecinat ar trebui să fie chiar mândru de aceste acte de rezistenţă, pentru că ele dovedesc temeinicia şi valoarea educativă a şcoalelor din Austria. Dacă şcoalele de acolo ar deştepta numai mintea, lăsând simţirile inimei în paragină, dacă tinerimea ar fi crescută numai pentru a-şi căuta de interese personale, a se târâi înaintea puternicilor zilei şi a săruta mâna care-i loveşte, atunci desigur că acte de rezistenţă n-ar avea loc defel şi-ar fi o dovadă puternică că Austria e pe deplin jidovită, ceea ce ne place a n-o crede în chiar interesul vecinilor şi al luminatei clase domnitoare: On s’appuie, Sire, sur ce qui resiste. Nu elementele moi ca ceara, cari cedează fără murmură oricărei întipăriri, nu indivizi mânaţi de interese mici şi lesne de îndoit după vânt, nu capete cari se pleacă cu înlesnire ori în ce parte, numai puternică să fie, ci inima neînfrântă, rătăcită fie chiar, este temelia puterii unui stat.
Războaiele pe care Austria le poartă, izvoarele muncei şi averii, braţele puternice şi inimele viteze nu se găsesc în clasele de trântori semiţi, ci tocmai în acele naţionalităţi cari nu se pleacă raselor dominante, dar sânt totdeauna gata să-şi dea sângele şi averea pentru pământul care le poartă, pentru coroana de la care aşteaptă tot binele şi căreia le place a atribui tot binele ce le vine cândva.
După acest preambul, care ni s-a părut trebuincios pentru a nu lăsa nici umbră de îndoială asupra bunelor noastre intenţii, vom veni la cele două cazuri cari vor fi fost poate motivele dizolvării societăţii „Arboroasa”.
Se ştie că mai cu seamă elementul evreiesc din Bucovina au stăruit să facă serbarea de o sută de ani a întrupării Bucovinei cu Austria. Aceasta s-a făcut în ajunul încheierii unui tratat de comerţ cu noi şi a fost o demonstraţie în contra menţinerei îngrădirilor prescrise de legile noastre vechi, pe cari, după îndelungate stăruinţe, guvernul couservator a izbutit să le menţie şi în convenţia austro-română.
Fost-a demonstraţia pentru a ne atinge pe noi şi a ne arăta lumei ca semibarbari, precum binevoieşte a ne numi d. Garl Emil Franzos, fost-a un mijloc de presiune morală asupra noastră, sigur este că serbarea a fost pripită cu trei ani înaintea sutei cuviincioase şi-a fost glorificarea unui centeniu de 97 de ani, la care s-a adaos în vederea cametei 3 la sută. Nu discutăm legitimitatea serbării. Fiecare are drept să se bucure sau să nu se bucure de o întâmplare istorică; caracteristic pentru cel ce o aranjază este numai motivul.
Cedarea Bucovinei nu este o frunză de dafin în istoria Austriei şi, tocmai fiindcă voim bună pace, ne abţinem de a cita documentele ce ne sânt bine cunoscute şi cari ar dovedi că acel act istoric n-a fost vrednic să fie serbat decât tocmai de neamul acela care crede că toate bunuirile acestei lumi se câştigă prin târguială. M. Sa Împăratul, ale căruia sentimente nobile şi cavalereşti sânt cunoscute de toată lumea şi de la care, întrucât priveşte persoana Sa, românii n-au cunoscut până astăzi decât numai bine, a refuzat politicos însă semnificativ de a lua parte la jubileul din Cernăuţi, căci, dacă prescripţia şi puterea consfinţesc un act ca cel pomenit mai sus, nu rămâne mai puţin adevărat că la acea serbare s-a accentuat tocmai originea acelui drept, care origine nu se va fi găsit tocmai vrednică de nobila inimă a împăratului. Afară de aceea Mai[e]statea Sa ar fi trebuit să vie la marginea statelor sale şi, precum este obiceiul, M. Sa Domnitorul ar fi avut să-l întâmpine sau în persoană sau prin delegaţiune, ceea ce, ne va concede oricine, ar fi fost în împrejurările date un lucru foarte gingaş, dacă nu de-a dreptul cu neputinţă. Guvernul conservator, în înţeleapta sa rezervă şi simţind, se-nţelege, că nu poate să joace rolul unui stat mare, au tăcut la măsurile cernăuţene, dar au răspuns capitala Moldovei prin o contrademonstrare impuitoare, care de atunci se repetează în fiecare an. Românii din Bucovina erau însă mult mai umiliţi decât noi chiar, pentru că se serba acolo, pe pământul lor clasic, pierderea înrâuririi lor politice. dacă ideea serbării ar fi pornit de la români desigur ca nimenea nu zicea un cuvânt. Ar fi fost un semn de iubire mai mult pentru Casa moşteană de Austria; dar atingător era ca acea serbare să pornească de la elemente colonizate în părţile de miază-noapte ale provinciei. Acum, în anul al treilea de la serbare, vro câţiva studenţi din Bucovina au trimis cu ocazia panahidei lui Grigorie Vvd. Ghica o telegramă către primarul de Iaşi şi tot în aceeaşi vreme, ni se pare, d. profesor Schiffner de la facultatea de drept din Cernăuţi, care ţine prelecţiuni asupra „dreptului românesc”, şi-a permis a face observaţiuni puţin cuviincioase asupra statului nostru, pentru care a fost fluierat de studenţii români.
Aceste sânt oare cauzele dizolvării „Arboroasei”?
Nu discutăm dreptul guvernului vecin de a lua masuri contra abaterilor studenţilor. Puntul nostru de vedere, ca organ autoritar, ne învaţă că un stat face cu supuşii săi ceea ce crede că e bine şi cu cale în interesul lor mai cu seamă.
Discutăm numai oportunitatea măsurilor prea aspre. Nu ştim dacă glasul nostru va fi auzit, dar ne permitem a aduce aminte că România este în război, că, abstrăgând de la înrudirea naţională, boierii din Bucovina precum şi satele de la margine sânt încuscrite cu românii de dincoace de Molna, că mulţi bucovineni au rude de aproape pe câmpul de război, încât abaterile unor tineri ce nu cunosc pe deplin greutatea pe care legile pozitive [o] dau unor asemenea manifestări nu pot fi puse tocmai în cumpănă de aur.
Din acest punt de vedere numai ne permitem a face observaţiile noastre asupra unei afaceri care pare a se fi înfundat în unica telegramă a „Nouă prese libere” şi asupra căreia organele vieneze păstrează o îngrijitoare tăcere.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X
Pingback: Infobrasov.net - Ziarul brasovenilor de pretutindeni