[„ASUPRA STRĂINĂTĂŢII…”] – de Mihai Eminescu [9 decembrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Asupra străinătăţii mai sobre citatele din dimensiunea a patra, din lumea spiritelor, pe cari le obicinuieşte d. Brătianu pentru a-şi combate adversarii săi vii, de carne şi de oase, nu prea fac efect. Amenda onorabilă făcută Austriei de primul nostru ministru nu e ‘n stare a face nici o impresie asupra sferelor determinante din Viena.

 

Încă de ieri, zice „Fremdenblatt”, am vorbit de declaraţiile d-lui Brătianu asupra mesajului tronului şi am găsit că sunt dictate de dorinţa de-a îndrepta lipsele de tact pe cari şi le-a permis guvernul din Bucureşti faţă cu Austro-Ungaria. Nu depreţiem însemnătatea espresiunilor d-lui Brătianu, dar credem că, oricât or fi accentuând valoarea amiciţiei Austro-Ungariei pentru România, nu vor contribui decât puţin sau deloc la înlăturarea diferenţei iscate prin provocaţiunile mesajului. Nu i se dă o satisfacere monarhiei noastre prin vorbele frumoase ale ministrului – prezident din România; ba, cercetate cu atenţie şi în amănunţime, ele fac chiar efectul că d. Brătianu voieşte mai mult a ocoli satisfacţiunea decât a ne-o da. Mesajul tronului n-au fost rău înţeles în Austro-Ungaria, ci l- am înţeles din contra aşa precum l-au înţeles toată Europa, atât amicii cât şi adversarii noştri. Nu poate fi vorba de interpretare falsă şi, dacă are a le părea rău de ceva d-nilor din Bucureşti, nu e susceptibilitatea noastră, ci tonul provocator al mesajului. Dar, în loc d’ a esprima o asemenea părere de rău franc şi leal, d. Brătianu se sileşte să impingă toată afacerea pe un teren fals; dintr-o afacere de onoare pendentă între cele două ţări şi guverne d-sa caută, a face un conflict între cei doi monarhi. Ţinând un elogiu la adresa Casei habsburgice, care face onoare cunoştinţelor sale istorice, ne asigură că n-a avut un moment ideea „de a insulta pe împăratul Austriei”. Ca şi când e cineva în Austro-Ungaria care să fi susţinut că mesajul de tron român a atins onoarea împăratului nostru. Din parte-ne nici n-am gândit la una ca aceasta, precum n-a gândit nimeni în Austro-Ungaria de-a face răspunzător pe regele Carol pentru lipsele de tact ale mesajului. D. Brătianu nu se sfieşte d’ a trage pe suveranul său în dezbatere; dar pentru această curioasă manieră de-a pricepe datinele parlamentare esplice-se cu compatrioţii săi. Nici am întrebat, nici vom întreba vrodinioară în ce raport stă regele Carol cu mesajul tronului. Personal [î]l preţuim foarte mult pe regele Carol al României, dar, pentru a judeca provocările cari au ocazionat cunoscuta instrucţie ce i s-a dat contelui Hoyos, e absolut indiferent ceea ce simte regele Carol şi familia Hohenzollern sigmaringen pentru Austro-Ungaria şi pentru împăratul ei. Pentru mesaj nu e răspunzător decât numai şi numai guvernul român, şi cu acesta, nu cu persoana regelui Carol, are a face cabinetul din Viena. Pricepem de ce azi [î]i pare rău d-lui Brătianu că l-a sfătuit pe suveranul său la un asemenea mesaj, dar mijlocul de-a pune capăt încurcăturilor ce i le-a creat României nu consistă deloc în încercarea de-a urni responsabilitatea de pe umerele sale pe-ale altuia, ci într-o declarare leală de părere de rău pentru provocările de cari s-a făcut vinovat cabinetul din Bucureşti faţă cu monarhia noastră.

Cât de identice sunt instrucţiunile ce se dau organelor oficioase din Austro-Ungaria ne dovedeşte următorul pasaj din oficiosul „Pesther-Lloyd”, care spune acelaş lucru în termeni mai energici:

Declararea făcută de ministrul – prezident Brătianu are poate intenţia de-a îmblânzi încordarea existentă, dar nu ni se pare deloc proprie de – a – şi atinge scopul. Din punct de vedere constituţional e chiar o monstruozitate. E un bun obicei constituţional ca pentru toate actele, faptele, hotărârile ori vorbele Coroanei să fie răspunzător guvernul. D. Brătianu au întors teoria aceasta cu capu-n jos, punând Coroana înainte, pentru lucruri pe cari numai el însuşi le-a făcut şi pentru cari nu e în fond răspunzător decât iar numai el însuşi; ba are aerul de a voi să acopere propriile sale greşale cu numele inviolabil al unui monarh străin. Aceasta e o practică care, afară de avantajul comodităţii pentru d. Brătianu, are totul în contra sa: istoria, datina, tradiţia. A fost cu totul de prisos, am putea zice o necuviinţă, de-a pune Casa de Habsburg în legătură cu o afacere care e prea mică, prea meschină pentru a atinge această Casă suverană. Ceea ce avem de regulat cu Regatul României e o cestiune pendentă între România şi Austro-Ungaria. Demnitatea de stat a monarhiei austro-ungare a fost atinsă prin discursul de tron. Nu facem răspunzător pentru aceasta pe regele Carol, care-a pronunţat discursul, ci pe guvernul român, care trebuie să şi dea seama pentru el; şi avem un drept cu atât mai mare pentru aceasta de-a sfătui pe d. Brătianu să lase cu totul la o parte pe împăratul şi regele Francisc Iosif. Ni se pare apoi că e o ‘ntorsătură rău întrebuinţată a d-lui Brătianu de-a vorbi de susceptibilitatea guvernului austro-ungar. Ceea ce-a împins pe guvernul nostru de-a mărgini în modul cunoscut relaţiile cu cabinetul român este stilul provocator al discursului care suspectează monarhia noastră şi al cărui text a fost tipărit. Aci nu poate fi vorba nici de susceptibilitate, nici de falsă interpretare şi orice părere de rău a d-lui Brătianu devine nesubstanţială şi nulă, dacă nu se referă la faptul mai cu seamă, ba esclusiv regretabil, că cabinetul în a cărui frunte stă d. Brătianu a inspirat regelui, sub a d-sale responsabilitate, un mesaj care, după cuprins şi termeni era o insultă pentru Austro-Ungaria.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro