BULGARIA ŞI ROMÂNIA – de Mihai Eminescu [15 iulie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Trebuie să ne intereseze mai mult tot ce se petrece împrejurul nostru, cu deosibire în vecina Bulgarie. Un articol din „Augsburger Allgemeine Zeitung” pune evenimentele din acel principat în legătură cu România, sau mai bine cu oamenii azi la guvern, şi de aceea reproducem următoarele şiruri:

Fiindcă puterile europene au pus un preţ deosibit pe aceea că să păstreze pe tron pe prinţul Alexandru a Bulgariei, de aceea ele trebuie să primească cu o deosebită plăcere votul Adunării Naţionale bulgare. Constituţia bulgară – de asemenea o operă a puterilor europene, cel puţin sancţionată de ele – s-a înlăturat pe sub mână rămânând prinţul, care acum are timp în şapte ani de zile să facă ce vrea, să domnească liberal, cum a promis, numai de-i va conveni. Pe puteri le interesează numai ca lucrurile să se desfăşure în linişte şi să nu se întâmple, tulburări. Însă, cu tot votul din Şiştov, cerul bulgar nu e de tot fără nouri. Mai întâi e întrebare dacă bulgarii cari au votat prinţului o plenipotenţă întinsă, vor fi mulţămiţi cu uzul ce va face de puterea sa. Dacă prinţul va căuta într- adevăr să restabilească ordinea în ţară, aşa cum a promis în proclamaţiunea sa, atunci va viola multe interese particulare şi multe spirite bulgare pentru cari ordinea nu e încă bunul suprem se vor întoarce contra lui. Europa şi atunci va putea să aplaude pre prinţul, însă silinţele lui pentru restabilirea unor condiţiuni regulate vor deştepta în ţară numai ură şi duşmănie. Cei nemulţumiţi vor mări şirurile liberalilor, cari, după cum bine se vede, au un sprijin în România. Cei din Bucureşti par a se fi familiarizat deja cu ideea unei uniuni a Bulgariei cu România şi vrăjmăşia faţă cu Austria a bărbaţilor de stat astăzi la guvern în România derivă desigur de acolo că Austria nu vrea să ştie nimic de acea uniune româno – bulgară ; fireşte că ea ar fi începutul Confederaţiunii Balcanice şi a statului panslavist de la sud, despre care d. Tisza a zis în Parlament că nu trebuie să se realizeze. Dar, precum din rău tot rău se naşte, aşa şi prinţul Alexandru, spre a obţine un contrapond uniunii cu România, va trebui să promită a satisface aspiraţiunilor poporului său şi aceste aspiraţiuni se ştie că tind spre Rumelia orientală şi restabilirea graniţelor de la San-stefano. Astfel deci prinţul zice în proclamaţiunea sa că se va pune în fruntea aspiraţiunilor poporului său, căutând să le realizeze, şi apoi îndată se dă ca motiv dorinţa „de a se arăta demn de marea iubire pe care împăratul şi poporul Rusiei o manifestă pentru fraţii lor cei liberaţi „. Un motiv foarte suspect acesta! În genere noua ordine de lucruri din Bulgaria nu va putea fi salutată de Austria fără o doză oarecare de amărăciune.

Este adevărat că prinţul a rămas, dar şi influenţa rusească nu mai puţin. În aceea că s-a răsturnat o Constituţiune ce a fost creaţiunea Rusiei se putea vedea un eşec suferit de politica rusească, dacă evenimentele următoare n-ar fi probat că Rusia n-a suferit nici o înfrângere. Aceste evenimente sunt: reprezentantul diplomatic al ţarului s-a declarat pe faţă în contra Constituţiei şi în noul cabinet şed trei ruşi. Politica orientală rusească are două feţe: una oficială, alta panslavistă ; aci lucrează comitetele panslaviste, aci intră în acţiune cancelaria de stat. Cât timp domnii Zankov şi Karavelov erau mari şi tari la Sofia influenţa o exercita în Bulgaria Rusia panslavistă ; acum urmează influinţa Rusiei oficiale. Forma, s-a schimbat, nu însă fondul lucrului. Politica rusească şi-a schimbat numai pârghia. Asigurarea că prinţul Alexandru e cel mai mare obstacol în contra pătrunderii influinţei ruseşti în Bulgaria rămâne vorbă goală. Austria mai are multe afaceri de descurcat cu Bulgaria – moşteniri de ale Tratatului din Berlin – şi în curând se va arăta dacă ruşii „direcţi „ cari şed astăzi în cabinetul bulgar vor corespunde aşteptărilor ce se aşteaptă de la ei la Viena; cu ruşii „indirecţi „ nu era nimic de făcut.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *