
Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Între alte multe scene sfâşietoare din noaptea fatală a incendiului se mai comunică următoarele:
Într-o familie unde părintele zace bolnav de doi ani rămâne soţia sa spre a-l îngriji, iar celor două fete li s-a permis să meargă la teatru, însoţite de mirele uneia din ele. Acolo li s-a aprins o îngrozitoare lumânare nupţială. Nici una din cele trei persoane nu s-a întors şi mama a pierdut minţile.
Într-o altă casă erau iar două, domnişoare cari, cu alte două dame, s-au dus să audă Les contes d’hoffmann. Acasă a rămas bătrânul lor tată, aşteptând întoarcerea lor. Deodată se lăţeşte vestea că arde teatrul Ring, ajungând până în camera bătrînului. Un amic intră repede şi întreabă de fete „Du-te şi le adu”, răspunde bătrânul înmărmurit pe scaun şi rămâne tot aşteptând. A doua zi el se pune a căuta şi deodată cade lovit de apoplexie. Fiind paralizat pe jumătate şi fără grai el zace acum şi face necontenit semn, chemând pe fiicele sale cari sunt înmormântate în flacări!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII