Câte acte are farsa şi al câtelea s-a jucat alaltăieri în Adunare? După jalnica plecare a d-lui C. A. Rosetti la Paris lumea credea a fi scăpat pentru câtva timp de d-sa şi de proiectele d-sale; unii aveau chiar naivitatea de-a atribui d-lui I. Brătianu puţin simţ de om de stat, cât e firul de muştar măcar. S-ar fi putut crede în adevăr că, după atâţia ani de esperimentare consecutivă, d. prim ministru se va fi convins că nici frazele, nici principiile electorale chiar nu însemnează mult în viaţa unui popor; că ceea ce se cere înainte de toate pentru a-l administra bine şi pentru a-l conduce este muncă şi ştiinţă. Ar fi fost de crezut că d. prim ministru s-a convins în sfârşit de sterilitatea absolută a partidului său roşu şi a vecinicelor lui tendenţe de reforme, precum şi că ţara s-a săturat de ele, aşteptând, din contra, de la stabilitatea instituţiunilor o dezvoltare mai sănătoasă a intereselor ei.
Cine-a crezut-o s-a înşelat. Plecarea d-lui C. A. Rosetti la Paris, mânia sa aparentă asupra majorităţii Camerei, sciziunea de principii între el şi dioscurul său politic n-au fost decât tot atâtea scene de farsă, pentru a masca invazia ohlocraţiei autoritare, pentru a masca venirea acelor legi cari, modificând regimul electoral de pân’ acum, pun pe toţi alegătorii la discreţia guvernului, fac cu neputinţă orice alegere liberă, prefac pe viitorii deputaţi în valeţi patentaţi ai guvernului, iar pe viitoarele guverne în creaturi neresponsabile a unui singur om.
O mască a fost deci totul şi nimic alta. Colegiul al III-lea a reales pe d. C. A. Rosetti, o Cameră fără biurou – deci legal incapabilă de-a lucra – l-a proclamat deputat şi, după ce această Cameră au comis în două zile două ilegalităţi consecutive, tot ea l-au proclamat preşedinte.
Nu mai există aşadar nici o îndoială că Adunarea împărtăşeşte vederile d-lui C. A. Rosetti: ea vrea contopirea colegiilor electorale, vrea electivitatea magistraturii. Pe de altă parte majoritatea aceasta fiind a guvernului Brătianu, iar d-sa, tăcând faţă cu proiectele radicale ale amicului său politic pare a consimţi la ele, împreună cu tot cabinetul.
Alegerea d-lui C. A. Rosetti la prezidenţia Adunării însemnează aşadar: contopirea colegiului I, al Ii-lea şi al Iv-lea într- unul singur, deci majorizarea tuturor drepturilor prin delegaţii guvernamentali ai colegiului al Iv-lea; apoi electivitatea magistraturii, deci robia justiţiei sub regimul de partid, punerea onorii, vieţei, averii oamenilor la discreţia bandelor electorale ale lui Serurie.
Iată dar la ce avem a ne aştepta. Funcţiile de judecător ca şi cele de deputat vor deveni adevărate moşii, pe cari guvernanţi inteligenţi le vor putea pune în toată regula la licitaţie, precum se şi face în Statele Unite, şi ceea ce s-a întâmplat deja în unele ocaziuni se va repeta de regulă: judecătorii viitori din România vor putea stabili înţelegeri permanente cu Radu Anghel şi Palma – lată, precum şi cu alte instituţii oneste, spre a împărţi, cu preţul impunităţii, venitul meseriilor lucrative, precum se ‘ntâmplă asemenea în Statele Unite. În genere, lipsind orice control, ba chiar posibilitatea acestuia, guvernul va putea să-şi recruteze deputaţii şi administraţia din elemente esclusiv energice, încât cuviosul Simeon şi eroii de la 11 fevruarie să fie oarecum norma şi prototipul personalului onest şi fidel de care se va servi viitoarea omnipotenţă Rosetti brătianu.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
