[ ÎN ARTICOLUL NOSTRU…”] – de Mihai Eminescu

2264

În articolul nostru se strecurase ideea că în intenţiunea unora din fondatori[i] Băncii din Bucureşti era menită să negociez cu răscumpărarea drumurilor de fier. Această idee se răspândise prin împrejurarea că banca s-a creat în momentul în care guvernul conservator negocia răscumpărarea unei părţi din căile ferate ale Societăţii acţionarilor şi că ea a lichidat îndată ce proiectul de răscumpărare a fost respins. Am rectificat deja această aserţiune şi ne grăbim a da şi mai mult temei retractării noastre, publicând următoarea scrisoare.

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




[„ÎNDATĂ CE…”] – de Mihai Eminescu

2264

Îndată ce aceste esplicaţiuni au fost date atât asupra formei cât şi asupra fondului este însă de datoria noastră cătră istoria acestor din urmă ani ai vieţii noastre politice a afirma că retragerea d-lui Boerescu din ministeriul Catargiu au fost bazată formal pe incompatibilitatea ce s-a văzut că există între funcţiunea de ministru şi aceea de membru, fondator şi activ al unui mare stabiliment de credit.

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




[ŞTEFAN MICLE] – de Mihai Eminescu

Ştefan Micle, chemat anume în Moldova sub Grigore Ghica Vodă pentru a preda ştiinţele naturale în Academia Mihăileană, a servit statului de la 27 fevruarie 1856 până la 16 fbre 1879, în total 23 de ani 3 luni 18 zile, precum dovedesc certificatele Curţii de Compturi sub Nro 789 din 1869 şi N° 4688 din 1879. Numit la Universitate, el a predat nu numai cursul de fizică pentru care era numit, ci cincisprezece ani şi cursul de chemie, acest din urmă gratis, până la înfiinţarea catedrei de chemie, ocupată azi de d. Poni. Legea de împământenire a lui Şt. M. s-a promulgat abia în fevruarie 1868. Pe motivul că numai de la data împământenirii i se poate da pensia, Comitetul Casei pensionarilor nu a recunoscut văduvei şi copiilor nici un drept la pensiune. Scrierile lăsate în urmă sunt: Un compendiu complect de fizică, care e o prelucrare a Fizicei 5 Müller-Pouillet şi un compendiu de chemie.

Arhivele Statului Bucureşti, Colecţia M. Eminescu, pachet I, act 10

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




[„SE VEDE ÎNSĂ…”] – de Mihai Eminescu

2264

Se vede însă că, pe lângă brevetul de incapacitate, prostie şi neştiinţă care e neapărat trebuitor unui roşu ca să ajungă om mare, se mai cere o doză oarecare de aspiraţiuni de puşcăriaş: multă rea-credinţă, mare obrăznicie şi neclaritate de idei în privirea proprietăţii altuia.

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




[„TOATE DEOPOTRIVĂ AU O EGALĂ NEVOIE…”] – de Mihai Eminescu

2261

toate deopotrivă au o egală nevoie de un loc neutru în care să se scurgă toate murdăriile lor sociale şi, considerând laşitatea şi lipsa de caracter a plebei de sus precum şi estrema mizerie şi anemie a claselor de jos de la noi, a găsit că loc mai potrivit pentru latrinele Europei decât pământul românesc nu mai este altul.

Eu cred din contra. Un semn de sus şi peste trei zile art. 44 al Tractatului de Berlin precum şi art. 7 din Constituţie rămân fără obiect. Dar ceea ce ştiu asemenea din nefericire e că nimeni nu are curajul de-a propune unicul mijloc de soluţiune, unica tratare pe picior egal a tuturor străinilor, unica ştergere deplină a tuturor deosebirilor de confesiuni prin acelaş ascuţiş.

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

 




CESTIUNEA IZRA[E]LITĂ – de Mihai Eminescu

2264*

II. Rezultate ale uzurei în România

Între variile schimbări ce s-au săvîrşit în România de la 1859 în ordinea publică şi privată e şi libertatea absolută, consacrată pentru creditor prin noul Cod civil, de-a-şi stipula pentru ~

*Nota din manuscris. Articolul în cauză, aici: Cestiunea Izraelită

DIN MANUSCRISE

1877

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro

 




[ DIM. GHICA. NOBLESSE OBLIGE…”] – de Mihai Eminescu

2264

Dim. Ghica. Noblesse oblige. D. I. Brătianu este obligat să rămâie la post. Credeţi că chestia de feliul ei nu e destul de spinoasă ca s-avem nevoie să ne irităm unii pe alţii? Înainte de alegeri au apărut un manifest. L-aţi citit dv.? Dacă poporul n-ar fi atât de înţelept, acel manifest nu l-ar fi aţâţat până la un război civil? Între subsemnatori sunt străini încetăţeniţi curând. De-ar fi fost de mult în ţară, ar fi văzut că între adversarii lor sunt membr i[i] unor familii vechi cari nu vor s-arunce ţara în turburări. Am văzut în manifest vorbindu-se de Basarabia. Aş fi înţeles să văd apărându-se guvernul. Eu însumi am susţinut că s-a pierdut fără complicitate. Cum aţi făcut însă dv.? Ne-aţi acuzat pe noi, schimbând rolurile. Noroc că poporul nostru e înţelept, e rar a se găsi un popor şi mai răbdător. Dar răbdarea lui are margini. Voiţi a ne prezenta ca conspirând cu străinii în chestia de faţă. Îndrăznesc a spune că numai opinia minorităţii esprimă sentimentele unui Corp serios.

Îndată ce proiectul guvernului va fi posibil pentru România îl voi vota împreună cu toată opoziţia.

D. Ioan Ghica. Reprezentantul minorităţii, d. general Manu, a cerut să nu se zică nimic ce ar face să se crează că acest Senat ar fi, în drept să continue. D. general Manu a venit cu o contraadresă care nu cred c-ar fi esprimând opinia minorităţii. A venit apoi d. Strat şi a redus cestiunea la alegeri. Cele mai dependente colegii sunt cel I şi al II[-lea], căci în ele sunt funcţionarii înalţi cari atârnă direct de un decret al guvernului.

Totuşi au ales opoziţia. Eu mă bucur c-a rămas numai influenţa morală căci înainte de aceasta era şi cea morală şi cea materială.

Ni se zice să primim proiectul minorităţii. După rechizitorul ce i s-a făcut ministerului, se mai poate aceasta? Atunci aş consfinţi acuzările aduse ministeriului.

Ministrul de justiţie mulţumeşte pentru moderaţiunea adusă în discuţie. Caricatura Charivari.

Vom veni la punctele ce ne despart în realitate. Din toate discursurile n-am văzut decât două idei ce par a stabili o divergenţă de opiniuni. Minoritatea se miră cum guvernul nu ia iniţiativa în cestiunea izraelită, făcându-i din aceasta o acuzaţiune că voieşte să escamoteze cestiunea şi ascunzându-se în adăpostul maiorităţilor să scape de răspunderea ce incumbă. Al doilea se supără pentru lauda legalităţii, care ar fi fost asemenea o cauză a liniştei. N-aveţi drept să cereţi fin proiect de lege. Ele sunt sesizate prin voturile adunărilor, prin Tractatul d e la Berlin, prin mesaj.

Dar oare pe tărâmul bănuielelor nu ar fi loc să fie temem că o soluţiune redactată n-ar fi fost cu mai mult cuvânt[că] aţi prejudecat chestia, că aţi exercitat o presiune morală? Ce garanţie avem că dv. nu aţi veni asemenea cu acuzaţiuni. Dacă tăceţi vă menajaţi rolul de a critica. Sunt precedente 66 şi 68. Era în urma unei revoluţii care zguduise ţara. Sorgintea acuzaţiunilor, (Armand Lévy). Un pact ocult cu alegătorii din Moldova. Nu dau crezământ la ceea ce am auzit-o că trimiterea tuturor somităţilor partidului conservator se datoreşte pactului ocult între ei şi alegători. E din dezminţirea adusă corpului electoral din Moldova că nu voieşte a da nimic izraeliţilor. Nu este abis între inteligenţa de acolo şi evrei. Sub ocrotirea intereselor marilor proprietari s-a făcut invaziunea Moldovei de către evrei.

1866 in Constituţie, un principiu care să aducă omagiu marilor principii etc. Să ne epargneze umiliaţiunea. A lăsat cuvânt a se crede că nu era străin de acea răsculare a maselor şi a iritaţiunii. Eu cred, eu cred mai mult 70. 73. 74. lege comunală. Nu s-a sfiit s-aducă un proiect de lege care în despreţul unui articol pozitiv al Constituţiei 4 categorii, drepturi comunale. Simţămintele nu puteau fi necunoscute ţă rii. dacă aceste sunt precedente, proprietarii mari din Moldova a trimis cunoscându-i. Ţara nu vrea să dea nimica. Guvernul să spuie care-i opinia străinătăţii? Art. 44. Criteriul de reticenţe. Pericolul cel mare diviziunile intestine.

Cestiunea alegerilor. Omagiu rezervat atitudinii guvernului. După minoritate dacă al [egerile] s-au petrecut liniştit, nu este meritul guvernului, ci este numai a rezervei şi moderaţiunii partidului conservator. Ameninţări cu răscoală. Limbagiul ziarelor conservatoare este să se spăimânte cineva de licenţa ziarelor conservatoare.

Un nenorocit Crainic, ce măsuri a luat guvernul? Delictele de ingerenţe în alegeri. În ce-i vinovat guvernul de presiune în alegeri. Cari sunt faptele?

Râmnicul- Vâlcii. Din Moldova. La Tecuci. Delegaţi primari. S-a pus parchetul la dispoziţia acelor denunţători. Col. IV 9 Anchetă judecătorească. Col. II iscălitura falsă.

Râmnicul Sărat. Vot cumpărat. Alegătoriul Mateescu. Adaugă martorii.

Un mag[istrat] de la R[âmnicul] S[ărat] permutat la Focşani numit supleant la Curte.

Ciurea. S-a găsit nedreptăţit. [Aceasta] [în]aintea alegerilor. Epitetul de cinici istoria M[anu] Simţul public e viţiat. O ţară esclusiv agricolă. Toată recolta în mâna zapciului. Colegiile oraşelor. D. general Florescu, Discursul tronului. Ferit de îndoieli. Să se ferească de-a pune ceva care ar da loc la controverse. Mesagiu. Cea mai perfecta legalitate. Au urmat exemple de culpabile ingerinţe. Ilegalităţile c ele mai monstruoase. Retevei, bâtă invenţiune liberală. Prinţul Constantin Ghica. A fost ordine pentru că acei cari fac dezordine nu erau la putere. Nu V-am acuzat, V-am deplâns. Eram să mor şi nu ştiam că partidul conservator e susceptibil de-a turbura apa. De ce m-au ales

municipalitate. La Giurgiu. Dorinţa unor anume oameni de-a întreţine ura între noi.

Candidaturile oficiate. Programul de la Mazar Paşa de-a face să lucească la ochii mizeriei şi a slăbiciunii. Decretele domneşti de numiri în funcţiune sau teroarea destituirilor.

Întruniri publici. Întrunire. După ridicarea şedinţei s-a pronunţat acele cuvinte. Introduceaţi anarhia în armată. Amicul d-niilor lor. Nu-i treaba mea să vă spun pentru ce s-a stricat credinţa jurată. A detrona pe Domn. Jurnalele conservatoare. Poate aspira la Bene-Merenti. Pierderea Basarabiei, Arab Tabiei, nici un protest la Berlin. Vineri. Tractatul cu Austria cadavrul sângerând al României, promulgare decoraţiei.

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




[„DREPTE CU ADEVĂRAT…”] – de Mihai Eminescu

2264

Drepte cu adevărat sunt plângerile cari se aduc la noi contra administraţiei [statului] şi a justiţiei mici. Dar pe de altă parte nu se poate tăgădui că incap[acitatea] erijată în titlu de merit, neştiinţa brevetată ca titlu de recomandaţie n-ar fi ajuns nici să stăpânească atât de deplin în ţara noastră fără sfâşiarea în partiz[ani], fără constituţionalismul pri pit exageratşi în cele mai multe [cazuri] pretestat numai, al căruia scop propriu este ca toţi, câţi nu ştiu a se ocup[a] [cu] ceva serios şi nici avere au, să ajungă a se hrăni vremelnic~

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




[ TOT ÎN N-RUL NOSTRU…”] – de Mihai Eminescu (Bucureşti 24 aprilie – DIN MANUSCRISE)

2264

Tot în n-rul nostru de la 20 decemvrie a[nul] tr[ecut] am mai zis că ceea ce nu voim este incapacitatea erijată în titlu de merit; prostia şi neştiinţa brevetate ca titluri de recomandaţie. Într-adevăr ce se cere azi pentru a fi om mare? Merit? Nu. Ştiinţă? Nici câtu-i negru sub unghie. Avere poate? Nici un ban roşu. Se cere să fii războtezat în numele tatălui C. A. Rosetti, a fiului Ioan Brătianu, a sfântului duh Carada 2 şi ai atuncea toate cu de prisos, şi merit şi ştiinţă şi avere.

Uitându-te de jur împrejur ce vezi? Aşa bunăoară cine-i director la Interne? D. Simeon Mihălescu. Suntem siguri că d. Simeon Mihălescu nici nu şti e ce va să zică un director la Interne, pentru că în genere nu ştie nimic decât poate a traduce rău piese de teatru.

Pentr-un director la Interne s-ar cere de ex. cunoştinţe foarte largi de statistică şi-nţelegerea sensului cifrelor celor negre cari se înşiră pe hîrtie albă. Orice cifră cu caracterele ei arăbeşti scoate ochii prin grozavul înţeles ce are câteodată. Ici se vede urcarea mortalităţii şi nu ştii cauza care trebuie cercetată şi remediată, dincolo scade cifra articolului 6 cutăruia sau cutăruia de esport, ici scade numărul unor meseriaşi folositori sau productivi şi se urcă numărul celor improductivi, colo se urcă cifra unor soiuri de crime şi toată fluctuaţiunea aceasta de numere te ameţeşte dacă nu le ştii înţelesul şi dacă n-ai pătruns legătura între cauză şi efect. Dar pentru a da un înţeles acestor semne arabe, cari ţi se par chinezeşti, trebuie să pricepi încă ceva economia politică; adică să ştii raportul între producere, consumare şi reproducere, între muncă şi capital, între valoare şi preţ, să cunoşti condiţiile sub cari o industrie se poate naşte şi piedecele de cari ea trebuie să piară; iar lucrurile acestea toate trebuie să le ştii nu aşa, dintr-o cărticică de 100 de feţe, ci în mod genetic, să cunoşti adecă în ce anume stadiu de dezvoltare se află ţara ta, şi ce anume măsuri ar fi de luat pentru a-i întâmpina greutăţile. Dar pentru a şti aceasta trebuie să cunoşti istoria administraţiei, ca să ştii ce anume măsuri administrative s-au luat în ţări cari erau într-o stare analogă cu aceea a ţării tale.

Şi, ca să ştii de poţi să impui sarcini nouă pentru îndreptarea administraţiei cată să ştii finanţele, să vezi dacă poţi să impui dări într-adevăr productive şi dacă reformele ce vrei să introduci nu costă mai mult decât fac ş.a.m.d.

Sunt într-adevăr oameni în ţară cari ştiu toate chiţibuşurile acestea, dar aceştia sunt retrograzi vânduţi străinului, sunt austro-maghiari şi vânzători de ţară, conservatori.

D. Simeon Mihălescu nu-i austro-maghiar, nu-i conservator, nu-i vândut străinului pentru că nu ştie nimic din toate acestea. Dumnealui ştie să numească prefecţi cari să-i facă alegerile la Cameră, Senat, consilii judeţene şi primării şi astfel administraţia României e făcută gata.

Unul din relele culturii în stră inătate şi mai ales a acelei culturi care în doi sau trei ani, adesea în mai puţin, galopează prin facultatea juridică, este că tinerii iau în mod absolut ceea ce li s-a predat în mod relativ numai. Cutare teză e pentru ei absolut adevărată pentru că profesoml a susţinut-o, cutare adevăr e absolut statornic, pentru că cutare carte franţuzească sau nemţească zice aşa. Despre judecată proprie nici vorbă.

Pe când în fericita şi-ntr-adevăr neîntrecuta anticitate greco-romană şcoala era o gimnastică a minţii omeneşti, adecă o continuă şi roditoare dezvoltare a inteligenţii proprie, tinerii noştri cred a fi oameni mai mari cu cât mai multe coji de gândiri străine au grămădite nemistuite în cap, cu cât mai puţină cugetare proprie au. Pentru ţările respective, în cari tinerii învaţă carte, nenorocirea nu-i tocmai mare. Lucrurile ce se predau sunt rezultate ale unei culturi vechi şi continuitive, încât în momentul în care se predau se şi potrivesc sau c-o stare actuală de lucruri sau c-un viitor foarte apropiat la care naţia aspiră.

Dar oare e tot astfel la noi?

Să luăm un singur caz. Cum se predă şi cum ştiu oamenii la noi dreptul roman? Astfel cum l-au avut romanii? Astfel cum l-am avut noi cu modificările aduse de bizantini, cunoscut prin suta a XVI şi a XVII până mai alaltăieri sub numele de pravilă împărătească? Defel. Se predă dreptul roman aşa cum el au fost admis, modificat şi înţeles de spiritul popoarelor germanice.

Şi tot astfel e cu toate disciplinele dreptului. Lipsa de judecată în materia aceasta e atât de mare încât am auzit vorbindu-se în Senat şi Cameră despre principii eterne şi nestrămutate de drept. Deie-ni-se voie a spune că această eternitate nestrămutată e un moft. Acele principii, aşa-numite eterne, nu sunt juridice, ci morale. Cine voieşte să se convingă n-are decât să deschiză Coranul, Evanghelia, Drumul spre Virtute a lui Laotse, cărţile budiste, şi va vedea că acele eterne principii sunt identice la moraliştii de origine foarte deosebită şi din timpi foarte deosebiţi. Dreptul însă după natura sa e pozitiv, adecă stabilit de oameni după natura lor individuală, după scopurile ce urmăresc, după nevoile cu cari au a se lupta, după timp şi împrejurări şi, asemenea individelor, scopurilor, nevoilor, timpului şi împrejurărilor, dreptul adevărat e supus unei necontenite mişcări, e trecător. C-un cuvânt ştiinţele de stat şi cele juridice nu sunt, asemenea astronomiei, matematicei, mecanicei, ştiinţe absolute, ci istorice şi cazuistice oarecum. Pentru o stare de lucruri dată ele au un sistem dat. De aceea ele trebuiesc predate şi învăţate în mod genetic, arătându-se cum o stare de lucruri s-au dezvoltat dintr-alta şi o teorie dintr-alta, ceea ce la astronomie de ex. ar fi un lucru cu totul de prisos. La ştiinţele istorice adevărul stă nu în ceea ce sunt astăzi în cutare punct al pământului, ci în consecţiune, în seria de întâmplări cari au premers.

Deci aproape tot bagajul droaii de jurişti cu care se împle în fiece an înapoiata noastră ţară nu e de nici o treabă, căci d-nia lor, în loc să fi-nvăţat a potrivi legile cu ţara, vor din contra să schimbe ţara dată, obiect al naturii greu de strămutat, cu istoria şi gintea ei, după legi cari s-au născut din alte stări de lucruri, adaptate unor alte împrejurări.

Ei bine, această minimă sumă de cunoştinţi despre raporturile juridice dintr-o ţară străină  e la noi alfa şi omega a întregei înţelepciuni politice. Această adevărată ignoranţă, pe lângă ceea ce trebuie să ştie un om de stat, respiră la noi din presă, din discuţii parlamentare. Se vorbeşte atâta despre civilizaţiunea noastră. Cu toate astea nu există ţară în lume neesceptând Serbia, Grecia, poate chiar Bulgaria în care să se citească mai puţin decât la noi în ţară. Întrebe cineva bunăoară câte exemplare din Dicţionarul etimologic al lui Cihac s-a vândut în România, câte exemplare din cartea lui Rosler sau a lui Jung, câţi abonaţi au foile literare? Câte exemplare s-a petrecut din Istoria lui Bălcescu sau din colecţia de Documente a lui E. Hurmuzache? Se vor afla cifre ridicole pentru un stat de cinci milioane de locuitori, pentr-o naţie de aproape zece milioane.

Alfa şi omega tuturor lucrurilor rămân advocaţii şi pace.

O ignoranţă grea ca plumbul despre tot ce atinge ţara, poporul şi lumea-ntreagă apasă toate spiritele. Niciuna din breslele şi tagmele de cultură ale vechei Românii n-au putut rezista erei înnoiturelor şi importului de legi încurcate din toate colţurile lumii.

Şi câtă avere naţională s-au cheltuit pentru acest nimic?

S-ar putea zice ca România şi-a preschimbat pătura cea mai roditoare a pământului, milioane de chilograme de grâne, produsă de o grea muncă omenească, pe cuvinte deşerte, pe fraze stereotipe, pe-un raţionalism insipid şi cosmopolit, cari acestea formează astăzi averea unică a acelei clase de cârciocari ce trăieşte din traficul zilnic al frazei, cheltuită în moneta mică a profesiilor de credinţă, a articolelor de fond, a discuţiilor parlamentare, a pledoariilor la tribunale.

Vlad Ţepeş, Lăpuşneauu, Mihnea cel Rău sau Aron Vodă erau asupritori stăpâni, dar stăpânirea lor era tiranică, nu ruşinoasă. Acum însă România are ruşinea de-a geme sub jugul cârciocarilor, a oamenilor a căror breaslă, meşteşug, meserie este ca să prefacă negrul în alb şi albul în negru, de-a arăta că ce-i strâmb e drept şi ce-i drept, strâmb; România e prada minciunii disciplinate, şi pentru corifeii şi reprezentanţii minciunii se face totul în ţara aceasta şi toate ramurile vieţii publice îi sunt aservite. Cu puţine deosebiri, caracterele acestei nouă clase domnitoare sunt: incapacitatea, prostia, neştiinţa. Şi, cu toate acestea, cum vine vro minune de astea cu ochi din străinătate, care-n ţară s-a strecurat cu greu prin liceu sau poate nu l-a făcut defel, iar în Apus şi-a înjghebat de la italieni sau de la belgieni vro teşcherea, îşi anunţă numaidecât sosirea prin vro broşurică în care vorbeşte despre regimul catargiesc de pildă şi de-a doua zi e candidat la deputăţie, de-a treia zi la minister. Roşii, partid compus din oameni ce n-au nimic şi nu ştiu nimic, primesc cu braţele deschise pe aceşti vlăstari plini de speranţă ai ţării, căci le trebuie asociaţi, şi toate gurile flămânde le sunt binevenite în asociaţia C. A. Rosetti et Comp. Dacă nu i-ar primi însă, roşii ar da de primejdia de a-i avea contra lor, căci mai sunt grupuri la izbutirea cărora ei speră. Caracteristice că, orice treabă i s-ar propune unui asemenea cârciocar netrebnic, e gata s-o primească numaidecât. Profesor de ştiinţe naturale? Primeşte. Revizor şcolar? Primeşte. Amploiat administrativ? Cu mare plăcere. Vameş? Cu patru mâni. Chiar medic de regiment sau vlădică de i s-ar propune, se face numaidecât. Dacă se fac undeva întruniri literare, advocaţii se grămădesc să facă literatură; dacă e vacantă vro catedră de pedagogie, de psihologie, de matematici, de agronomie      pe advocaţi îi vezi grămădindu-se s-o ia. Sunt advocaţi profesori de filozofie, de istorie universală, de limba latină, directori de şcoale normale, aspiranţi la agenţii diplomatice, revizori şcolari, învăţători la şcoli teologice şi tehnice, şefi poştali, c-un cuvânt în toate ramurile activităţii naţionale se bagă acest parazit, care ia numai lefi fără a face nimic, căci n-are teamă de nimeni, ştiindu-se sprijinit de clica imensă a cârciocarilor tot atât de ignoranţi, tot atât de inepţi, de incapabili ca şi el.

Desigur că sînt în neagra mulţime de advocaţi şi oameni cari merită tot respectul, dar pe acesta-l merită nu pentru că sunt advocaţi, ci tocmai pentru că se deosebesc de turma în care au nenorocirea de-a se afla.

Ce lucru mai plăcut putea fi pentru roşii acum trei ani decât existenţa unei asemenea clase, pe care-o puteau sumuţa în contra guvernului. Era destul ca o asemenea nulitate, o asemenea turpitudine personificată să strige prin cafenele şi pe uliţi, să se puie în fruntea a doi-trei mahalagii, pentru ca de-a doua zi să fie scris între corifeii ortalei roşie.

Dar de când amăgind poporul prin neadevărul neruşinat al programei de la Mazar Paşa şi al dării în judecată a fostului cabinet s-au văzut mari şi tari, au început a deveni foarte neplăcuţi chiar şi pentru marele vrăjitor care i-a scos la maidan; căci fiecare din ei, după ambiţia de-a deveni deputat, mai are şi pe aceea de-a păta numele ţării făcându-se ministru.

De la începutul formării ministeriului Brătianu el s-a transformat într-un caleidoscop care ne-a arătat pe rând prefacerea personalului chemat a-l compune prin trecerea la minister, fiecare la rândul său, a tuturor corifeilor din ortaua roşilor de toate nuanţele. Lucrul a ajuns a fi o mare greutate de învins pentru d-nii Rosetti & Brătianu din cauza neputinţei în care se află de-a satisface destul de repede nerăbdarea tuturor nulităţilor marelui partid. Supărarea celora ce rămân în aşteptare devine din ce în ce mai mare şi nu puţină turburare provoacă în rândurile majorităţii din Cameră.

Şi, pentru că între ei se mănâncă şi se desfac în clici, pretind ca ţara să se dezbine de dragul lor. Ceea ce e mai trist e că ţara într-adevăr ia oarecare parte la aceste lupte şi (în calitate de jertfă sfâşiată – şters) crede programele lor cele minciunoase.

Deodată vezi numai 2 oameni (ba adesea unul singur) configurându-se în partid politic, scoţând gazetă şi spuind că cutare şi cutare principii sunt ale d-nia-lor.

Dar cine-i întreabă?

Din nenorocire ţara  –  fără cultură temeinică – crede că aşa trebuie să fie, crede ca orice frază nouă e un nou adevăr. Dacă zicem că ţara-i incultă avem dreptul s-o spunem, fiindcă o cunoaştem şi – fie supărare la mijloc sau nu fie – aşa este.

Cu toate acestea criteriul, măsura cu care să se măsure oamenii e aşa de uşor de aflat. N-avem decât a întreba pe marele politic ce ni se arată înainte cere prezintă să-ntrebăm pe noul partid ce grup economic i-a încredinţat onoarea de a-i pleda interesele. În cele mai multe cazuri se va vedea că nu e nimeni îndărătul lor şi că tot partidul se compune din acei doi- trei cari fac gură şi urmăresc pe socoteala lor, nu a unor grupuri de interese ale naţiei, venirea la putere.

Filele pe care este scris articolul poartă numerotarea autografă a lui Eminescu de la 1 la 14

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




[„2) SĂ BINEVOIASCĂ A DISTINGE…”] – de Mihai Eminescu

2264

2) Să binevoiască a distinge punctele de vedere din care un guvern e combătut. Sunt poate unii ce-l combat pentru că nu e destul de liberal, alţii pentru că nu respectă legile ş.a. Noi avem cu totul alt punct de vedere. Partidul roşu formează la noi sămânţa otrăvită pentru toate acele înnoituri costisitoare, care au sărăcit poporul românesc, a dat preponderanţă elementelor străine din oraşe, l-a slăbit şi l-a îngenuncheat, încât astăzi trebuie să se plece la vânturile de dinafară. Dacă n-ar fi existat niciodată aceşti făr-minte cari şi-au făcut educaţia prin cafenelele Parizului şi pretind astăzi a fi stele pe cerul ţării, creându-şi posturi, diurne ş.a., ţara ar fi avut mijloace de-a rezista contra tendenţelor de alianţă ale Rusiei şi poate cumcă, pe malurile Prutului deja, Rusia întâlnea o Plevnă mai sângeroasă decât cea a lui Osman. Crima de-a fi răpit ~

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




[„SE ŞTIE ÎNDEALTMINTRELEA…”] – de Mihai Eminescu

2264

Se ştie îndealtmintrelea că în politica esternă n-am făcut o opoziţie sistematică guvernului. Astfel, înaintea deschiderii Congresului de la Berlin, puţin după încheiarea păcii de la San-Stefano, un diplomat bătrîn al unei ţări depărtate, însă amice nouă, ne scria cam următoarele:

Încep a-mi pierde iluzia de dv. românii. Vă credeam fini şi văd că sunteţi copii. Vă spun verde că Basarabia este pierdută, trebuie s-o consideraţi ca şi când n-aţi mai fi având-o. Dar, când un lucru este fatalmente neînlăturabil, omul cuminte cată a-l şi privi ca atare şi cată să tragă cel puţin toate foloasele posibile dintr-un rău care vine cu toată certitudinea. dacă nu vă veţi aranja de bunăvoie cu Rusia, or să vie alte chestiuni cu mult mai grele pentru d-voastră (cestiunea izraelită) şi aveţi să pierdeţi toate foloasele unei amicale puneri la cale. Vi se oferă Dobrogea, oricât de mare o doriţi, ţinutul Vidinului şi nu ştiu câte milioane de ruble în schimb. De nu voiţi, Rusia tot va învinge, avându-şi asigurată unanimitatea voturilor congresului, iar d-voastră veţi rămânea cu minimul posibil al compenzaţiei datorite pentru o retrocesiune, o mărturisesc, nu tocmai corectă. Dar, corectă ori nu, trăim într-o lume în care dreptul e pururea în luptă cu puterea; iar aceasta din urmă creează drepturi nouă şi reîmprospătează altele vechi. Ştiu foarte bine că acest sacrificiu e cel mai mare pe care un om de stat poate să-l aducă; dar de aceea şi este om de stat şi nu om de rând. Muciu Scaevola, arzându-şi mâna, e un copil pe lângă martiriul unei asemenea sinucideri morale!

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




[ ORGANUL HIDOASEI POCITURI…”] – de Mihai Eminescu

2264

Organul hidoasei pocituri şi al stârpiturilor Fanarului ajunge să implore guvernul rusesc prin următoarele cuvinte din n-rul său de marţi 26 septemvrie:

Suntem încredinţaţi   -zice- că însuşi guvernul rusesc, mişcat de un simţământ de delicateţă, va fi fericit a cruţa României, Domnului şi guvernului său o formalitate pe atât de penibilă, pe cât şi de cu totul de prisos pentru un imperiu aşa de puternic faţă cu un mic stat care nu poate decât să se supuie deciziunilor colective ale Europei. Acest simţământ  de delicateţă îndeamnă negreşit pe guvernul rusesc să dorească a face României cât se poate mai puţin amară despărţirea ei de fraţii de peste Prut. Această procedere n-ar contribui puţin a alina durerile şi a face ca cele mai bune raporturi să se restabilească între România şi puternica ei vecină, căci marile interese ale României reclamă să stea în cele mai amicale relaţiuni cu toţi vecinii ei.

Într-adevăr, principe Gorciacof, îndură-te de acele nenorocite instrumente ale Altesei tale, nu-i face cu totul imposibili în această ţară. Nu vezi că ei bucuros cedează în toate celea, ei uşor îşi alină durerile şi vor să restabilească cele mai bune raporturi, numai milostiveşte-te de-i cruţă. Adu-ţi aminte că aşa îmblau bizantinii cu turcii, adu-ţi aminte că aşa îmblă popoarele în decadenţă şi dezbărbătate de corupţiune şi că insulta azi, linguşirea mâni, linguşirea până la pământ cu restabilirea celor mai bune raporturi sunt semnele de putrejune internă, semne că mărul e copt, putred de copt pentru a vă cădea în poale, puternici vecini!

De aceea, aveţi îndurare de spuma Fanarului, de cucuvaia pripăşit[ă] de ieri alaltăieri în această ţară, şi ce deriziune! şef al partidului zis naţional, care v-a făcut atât de bine trebile şi nu-l siliţi să se sinuciză. Uşuraţi-i slujba ca să mai poată trăi şi mâni, căci şi mâni o s-aveţi trebuinţă de el, poate mai multă decât azi; şi mâni o s-aveţi trebuinţă de acest fanariot care să amăgească poporul românesc ca să vă primească cu pâne şi cu sare, cu buchete de flori pentru vestita voastră sfinţenie întru ţinerea tratatelor.

Şi oare de ce România să beie acest păhar? De ce ea, biruitoare, ea să fie umilită de moarte, când cel umilit trebuie să fie cel care şi-a călcat cuvântul, juruit prin tratat în formă, cu iscăliturile încă umede? Cine-a dat dreptul acestui guvern de-a ceda părţi din ţară, acestei Camere de-a încuviinţa prin încheieri asemeni cesiuni? De ce nu lasă domnii din Dealul Mitropoliei ca Rusia să bea până la drojdie păharul călcării sale de tratat, să ia un pământ pe care-a pretextat că voieşte să-l mântuie de sub aşa-numitul jug turcesc? De ce nu se lasă a se dezvăli pân-la ultima consecuenţă neadevărul acelor umanitare şi creştineşti protestaţiuni cu cari s-a-nceput războiul contra turcilor? Noi cei insultaţi în sentimentele noastre cele mai sfinte, noi cei prădaţi de averea noastră străveche, noi să fim aciia cari să primim şi umilirea de-a încuviinţa răpirea teritoriului nostru. Căci este o răpire strigătoare la cer, pe faţă, nemaiauzită, care nu se poate consuma decât călcând un tratat pozitiv şi astăzi încă în vigoare. De ce? Pentru că există în ţară noastră oameni ca d. C. A. Rosetti, pentru că legiuitorii noştri se recrutează din oameni fără de nici o meserie, pentru cari statul şi resursele sale sunt singurele mijloace de trai şi cari, pentru a se mănţine, îşi alină lesne durerile şi vor să restabilească cu orice preţ cele mai bune raporturi.

Şi cine oare se găseşte ca să susţie chiar cu decla mări dreptul actualelor Camere de-a primi sau de-a respinge dispoziţiunile Tratatului de la Berlin?

Dar cine oare decât chiar deputatul colegiului al III-lea de Ismail? Cine altul decât Pseudo-Ureche? El se-nchină necesităţii celor mai bun e raporturi, având încă cinismul  de-a zice că n-o face ca alţii, o face protestând. Ba încă voieşte a dovedi din vorbirile d-lor Lateş şi Pascal, cu ocazia votării Constituţiei, cumcă într-adevăr Camerele au dreptul de-a rectifica graniţele cu trei ţinuturi în minus. Se-nţelege. D-sa a rectificat numele vornicului Ureche, ca şi C. A. Rosetti Basarabia, a rectificat scrierile lui Lope de Vega ş-ale lui Ascoli în partea sa, ce minune dacă se-nvoieşte a rectifica acum graniţa României, recunoscând necesitatea de-a ceda ruşilor un ţinut care l-au ales. Similis simili gaudet. De ce Pseudo-Ureche s-ar înfricoşa de-o procedură din partea ruşilor pe care d-sa a practicat-o toată viaţa cu mult succes,plagiindu-şi numele, plagiindu-şi scrierile şi fiind însuşi după mutră vrun plagiat din ţara căzăcească.

Iată dar, popor românesc, răsplata grozavă pentru că au permis să se calce legea ta fundamentală, ai permis ca prin alegeri făcute de comitete de salut public să ţi se falsifice voinţa ta. Iată pedeapsa că nu te-ai pus din răsputeri a mănţinea tocmai elementele acelea cari n-au nevoie de resursele statului pentru a trăi şi cari sunt în stare a rezista şi la ploaia de decoraţii ruseşti şi la alte ademeniri. Apelăm la voi, români, fie în Senat fie în Cameră, ca să nu consfinţiţi nici prin vorbă, nici prin scris atacul ce se face drepturilor noastre.

Apelăm nu la diurnaşii şi tremurătorii după arenzi fără bani (ca d. Fleva cu moşia Văcăreşti ş.a.) ci la toate elementele acelea din Cameră cari, contrare nouă în politică internă, au cu toate acestea vederi iden tice cu noi când e vorba de atitudinea noastră în afară. D.Vernescu îşi oferea odinioară toată starea pentru a mântui Basarabia. Nu e nevoie de aceasta. Să mântuie cu glasul său cel puţin onoarea naţiei româneşti. Să nu lase ca să fim umiliţi, ca pentru restabilirea celor mai bune raporturi noi înşine să consfinţim ruşinea şi umilirea noastră.

Apelăm în fine chiar la persoana Măriei Sale Domnul, pe care cu tot respectul am privit-o precum ni se prescrie de Constituţiune, şi-i aducem art. 96 din acea Constituţie, conform căruia nu are alte puteri decât cele ce se dau prin ea, precum şi art. 87 conform căruia la urcarea sa pe tron, pe care cu mâna sa pe sfânta cruce au jurat a păzi Constituţiunea şi legile poporului, de-a mănţine drepturile lu i naţionale şi integritatea teritoriului nostru. Şi de acest jurământ nu-l poate dezlega decât numai naţia, de va voi; şi nu va voi poate.

Retragă-se toate elementele curate şi neatârnate dimprejurul bufniţei, ca să rămâie singur  între creaturile sale, să rămîie între Flevi, Fundeşti, Pătărlăgeni, Serurie, Pseudo-Ureche şi între toţi  cei afurisiţi de-a nu avea odihnă nici în mormânt ca să îndeplinească slujba sacrilegiului.

Nu răsturnarea lor de la guvern voim. Din contra. În faţa lui Dumnezeu, a ţării, a Domnitorului declarăm solemn că nu se va găsi un singur membru al partidului conservator, unul singur, care să-şi deie mâna de ajutor pentru a consfinţi silnicia Tratatului de la Berlin, nici unul care ar primi a-l reprezenta, nici care şi-ar mânji viaţa şi sufletul, vârându-se între aceşti oameni şi primind o parte cât de mică din neagra lor răspundere. Când s-a luat Bucovina, Domnul a protestat şi şi-a pierdut capul; când la 1812 s-a luat Basarabia, un fanariot a vândut-o; dar nici în cazul întâi, nici într-al doilea nu s-a găsit un singur român care să fie trădător, care să nu proteste contra acelei nedreptăţi.

Daţi-vă dar înlături dimprejurul jucătorilor vechi şi deprinşi în viaţa lor a juca de multe ori va banque până la inelul de căsătorie de pe deget. Daţi-vă dar înlături dimprejurul ciumaţilor, ca să-i vază lumea şi să cunoască pe cei cari prin uneltiri criminale contra interesel[or] naţionale ale acestei ţări care-i hrăneşte, contra tratatelor ce ne asigu rau existenţa, au trimis brava noastră armată în foc, în frig şi în foamete, ca să se lupte pentru interese străine, şi cari acum vor pecetlui uneltirile lor cu pierderea iubitei Basarabia. Daţi-vă-n laturi, pentru ca, prin golul cumplit dimprejurul lor, să se vază bine ce negri sunt, ce străini sunt, ce fără de lege sunt.

Apelăm în fine la chiar M. Sa Domnul care cu mâna sa pe cruce au jurat a apăra integritatea teritoriului nostru.

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




[„…VOINŢEI POZITIVE…”] – de Mihai Eminescu

2264

voinţei pozitive quot capita, tot sensus. Germanii n-au voit amestecul Franţei în politica lor internă, ştiu ei însă ce vor? Nici un parlament nu-i atât de împărţit în partide şi nuanţe de partide ca cel german. Exemplele le-am putea continua in infinitum, pentru a dovedi că omul şi poporul ştie totdeuna ceea ce nu vrea; pe când formularea voinţei pozitive e cu mult mai grea, încât trebuie o organizaţie, care s-o păzească de influinţarea prin iluzii şi neadevăruri.

Tot asfel e şi cu cestiunea ce-am propus a se pune dobrogenilor. Vor sau nu vor unirea cu România? Dacă nu vor, ce ne pasă nouă de diferitele forme ale voinţei lor pozitive; aceasta din urmă va atârna de la gradul lor de cultură, de la cunoaşterea intereselor lor, de la împrejurări. Răspunsul negativ ar fi însă o deplină espresie a Suveranităţii lor. De aceea dar repetăm că voinţa dobrogenilor este consultabilă, oricare ar fi gradul lor de cultură, oricare tendenţele. Aceasta este atât de adevărat încât exemplele voinţei negative ale popoarelor împlu şi astăzi istoria contimporană cu pagine sângeroase. Mohametanii din Bosnia nu vor unirea cu Austria şi o dovedesc aceasta, cei din munţii Rodop n-o voiesc cu Bulgaria şi o dovedesc asemenea, deşi nici bosniacii, nici pomacii nu pot fi citaţi ca modele de cultură.

DIN MANUSCRISE

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




[ SOCIALISTUL BEBEL..”] – de Mihai Eminescu

2257

Socialistul Bebel zice în organul său „Volksstaat” a. 1873

Sau există un Dumnezeu ş-atunci suntem traşi pe sfoară, sau nu există, ş-atunci putem să ne facem de cap, putem începe orice om pofti.

DIN MANUSCRISE

1877

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro




JUNEŢEA LUI MIRABEAU. DRAMĂ ÎN 4 ACTE – de Mihai Eminescu (DIN MANUSCRISE – 1877)

2254

Tânărul Gabriel Mirabeau e în închisoare pentru că o damă, uzurpând alături cu tatăl său locul mumei, împodobită cu diamantele pe care aceea le purtase, îl prigoneşte de cinci ani. Tatăl său, robit de frumuseţile acestei femei, îşi persecută pre însuşi fiul său sub pretextul că ar [fi] stricat prin înrâurirea lui Voltaire şi în genere a ideilor care aveau să îngroape vechea monarhie franceză şi cu ea întreaga strălucire feerică a Curţii de la Versailles. Dar Gabriel scapă. El intră în casa tătâne-său, îngenunche înaintea chipului de marmură a mumei şi-n această poziţie îl află Sofia. Această femeie, măritată după un prezident de Curte, moşneag de 70 de ani, ea care nu iubise niciodată şi care avea sete de amor adevărat, îl îndrăgeşte de la cea dentâi privire pe tânărul Mirabeau. Un moment după aceasta el intră în conflict cu favorita tatălui său, îi rupe de la gât colierul de diamante ale mumii, o insultă; aprinde prin asta mai mult mânia tatălui şi e arestat din nou. Cu asta se mântuie actul întâi.

În actul al doilea se tratează înaintea Parlamentului (căci aşa se chemau Curţile pe atunci) procesul tânărului. Cu toate astea el îmblă liber în casa prezidentului în care e iubita sa, îi face daruri, îi dă chiar o scrisoare. Un tânăr advocat numit……, o figură cavalerească, din popor, pledează procesul, animat de ochii unei frumoase „chanoinesse”; judecătorii sunt aproape să-l achite, însă prezidentul, ce simţise istoria cu femeia lui, aduce circumstanţe agravante, încât ei îl condamnă. Dar, în vreme ce judecătorii se consultau, în casa prezidentului se petreceau ciudate lucruri. Sofia îi dă lui Mirabeau scrisoarea pecetluită înapoi şi-i spune că nici el nu are nimic de zis nici ea lui; deci ruptură. Când s-anunţă însă sentenţa, când comandorul temniţei, careel însuşi o îndrăgise pe Sofia, hotărăşte că nu-l va mai lăsa liber, atunci Sofia îi cere scrisoarea înapoi. Mirabeau e fericit de aceasta şi pleacă, ea citeşte singură scrisoarea, rămâne visătoare, o scapă din mâni, iar d.prezident intră atunci, o ridică şi, cu această scrisoare în mână, [î]i propune un modus vivendi foarte rău. Ea i-o cere înapoi, el vrea să se răzgândească pân-a doua zi şi pleacă; ea rămâne iar singură. Intră Mirabeau care iar a scăpat. Scenă de amor şi fug amândoi pe fereastră. Actul al doilea.

Actul al treilea se petrece-n Olanda. Într-o odăiţă petrec trei oameni: Mirabeau care-şi  câştigă pânea copiind,………. dând lecţii de limba franceză, Sofia de limba italiană. Uşor se poate presupune că le merge cât se poate de rău. În Franţa ei au fost condamnaţi in contumacian, el la moarte, ea la muncă silnică pe viaţă. Mandat de estrădare contra lor există  asemenea. Lucrul cel greu al agentului poliţienesc este să constate prin iscălituri identitatea care o şi constată din partea lui. Ei află de aceasta şi vor să fugă, iar pentru a-l plăti drumul Sofia-şi vinde părul. Pentru a-l mântui pe el însă ea-i propune agentului poliţienesc schimbul s-o ia pe dânsa care asemenea e urmărită. El nu ştie nimic de sacrificiul Sofiei, de aceea scena de adio, pretins pentru câteva minute, e şi foarte frumoasă. Însă când agentul intră s-o ieie pe ea, el se-ntoarce şi sunt arestaţi amândoi.

Al patrulea act se petrece iar înaintea tribunalului. El se-nvinuieşte numai pe sine, ea asemenea, şi rămâne ca hotărârea s-o deie regele. Regele pune în mâna prezidentului, a bărbatului lezat, dreptul de-a graţia şi acesta graţiază pe Mirabeau sub condiţia ca ea să se-n-toarcă în domiciliul conjugal. Aici urmează o scenă între Mirabeau şi Sofia în care ea propune ruptura, iarăşi fără să-i spuie sub ce condiţii el a fost graţiat. El voieşte să se ucidă dacă ea se va întoarce acasă, dar ea-i smulge pumnalul din mână. Prezidentul intră s-o ieie cu dânsul dar ea se-njunghie. Actul al patrulea şi cel din urmă.

DIN MANUSCRISE

1877

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X

Mihai-Eminescu.Ro