[„CEEA CE-MI ROADE INIMA…”] 2276 – de Mihai Eminescu

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Ceea ce-mi roade inima în privirea viitorului acestei ţări nu sînt ideile subversive şi de răsturnare cari profanează gurile voastre, ci lipsa voastră de caracter. Ieri republicani, să fi rămas ceea ce eraţi, Dar învingeaţi voi, dar învingeam noi, indiferent la urma urmelor, tot adevărul, tot tăria învingea. Dar nu… pipăind pulsul mulţimii, aţi simţit că ceea ce noi zicem trage mai greu la cumpănă, şi în ultimul moment… în ajunul de-a cadea, ne-aţi escamotat ideile, prefăcîndu-vă că renegaţi pe-ale voastre, că le-aţi dezbrăcat ca pe-o haină veche şi zdrenţăroasă, furînd purpura noastră nepătată. Şi aţi găsit oameni cari să vă urmeze dintre noi… ceea ce-i şi mai trist…

Care e cauza parlamentară pentru cari d-nii Giani, Conta etc. se retrag, care cauza parlamentară şi constituţională pentru care intră în cabinet d-nul Carp şi Cantacuzino? Nici una. Nu se ştie pentru ce unii au ieşit, pentru ce ceilalţi au intrat. A fost dorinţa Coroanei, se zice. Dorinţa Coroanei nu poate fi să se joace cu convingerile noastre şi să ne demoralizeze, dorinţa ei nu poate fi a face din noi oameni fără de caracter şi fără de convingeri hotărîte. Afară de asta ea nu e în discuţie. Sau roşii guvernează rău, nu mai merită încrederea Coroanei şi atunci un nou apel la ţară e necesar, sau ei o merită şi atunci să rămînă la putere. Numai astfel lupta noastră are un înţeles, numai astfel ştim ce voim unii şi alţii. dacă e vorba de vot constituţional, fie dusă ad absurdum domnia roşiilor, rămînă Serurii desfrunziţi* cum sînt înaintea ţării, judece ţara şi, dacă voieşte să-i realeagă, realeagă-i, nu vom avea nimic de zis. Dar sîntem siguri că din momentul ce dispare perspectiva sacului cu grăunţe, roşii cad şi cad pe mult timp. Ce manevră e asta de-a-i face să cază în picioare, ei cari au compromis toate cestiunile? Cază şi ei prin votul ţării, prin neîncrederea ţării, nu prin mici intrigi, nu prin suplantare cu elemente conservatoare, nu prin maşinaţiuni bizantine. Au renegat toate principiile lor. Cază prin această renegare. Să nu vedem o piesă nouă, inspirată de alte principii, jucată de aceeaşi vechi comediani.

Dar Mihălescu a jefuit? Ei bine, Mihălescu va reapărea spălat, devenit conservator. Dar Kalinderu şi-a creat sinecură cu venituri de milioane? Ei bine, Kalinderu va deveni conservator şi-i va merge tot bine. Pînă cînd comedia aceasta? Pînă cînd panglicăria de principii, pînă cînd schimbările la faţă de pe-o zi pe alta? Sîntem copii noi, pe cari un regisor străin ne pune să ne batjocorim între noi, să ne sfîşiem pentru credinţe şi, la arătarea unei prăzi, care-i punga noastră, căci e a ţării, să ne scuipăm*** şi conservatorul să fraternizeze numaidecît cu radicalul, radicalul să devină conservator? Sîntem comedianţi cari ne batem de florile mărului pentru petrecerea şi cîştigul străinilor ce trăiesc aci? Sîntem păpuşi, îmbrăcate cînd roşu cînd alb, cari azi pun o etichetă, mîne alta, numai să ne meargă nouă personal bine, numai ambiţiile noastre să fie satisfăcute? Sîntem bărbaţi noi sau nişte fameni, nişte eunuci caraghioşi ai marelui Mogul? Ce sîntem, comedianţi, saltimbanci de uliţă să ne schimbăm opiniile ca cămeşile şi partidul ca cizmele? Ceea ce-i e permis d-lui de Bismarck, de-a se juca cu partidele, în urma gloriei sale politice, e permis piticului d. Brătianu, ale cărui zile se numără pe insuccese şi ale cărui succese sînt forme goale şi mofturi? De cîte ori partidele s-au unit, nu s-au unit decît spre a face un mare rău naţiei.

S-au unit la 66 ca să răstoarne pe Cuza Vodă. Dacă nu l-ar fi răsturnat, niciodată unirea Ardealului cu Ungaria nu se făcea. S-au unit spre a aduce un Domn străin, pentru că amînduror le convenea un Domn fără iniţiativă şi necunoscător de ţară, sub care amîndoi să-şi poată face fără control manevrele. S-au unit pentru a vota concesii Strousberg. S-au unit pentru a ceda Basarabia. S-au unit pentru a da drepturi la ovrei, s-au unit pentru a proclama regatul. Se vor uni pentru a lărgi drepturile evreilor şi a aduce colonii de semiţi în ţară. În toate dezastrele naţionale se vor uni acei pretinşi reprezentanţi ai României, acei Giani, Cariagdi, Carada împreună cu şleahta ruinată a Moldovei, unii în paza greco-bulgarilor, alţii în paza jidanilor. Greco-bulgarii şi jidanii, iată adevăraţii stăpîni ai României, care nu merită acest nume, căci nu mai e ţara romînească. Privească cineva forul* din Bucureşti, vază cele 20.000 de străini ce curg an cu an în ţară, vază mortalitatea populaţiei noastre autohtone şi se va convinge că suntem jertfa unei colosale mistificaţii, că sub formele înnoitoare * ale statului naţional ni se escamotează, zi cu zi, pământul, averea, viaţa copiilor noştri, naţionalitatea. Vom spune-o noi adevărul adevărat, voi spune-o eu omul care n-aspiră la nimic, care aş arunca la picioarele ministrului o Stea a României ce-o poartă un trădător de ţară, un Bene-merenti ce-l poartă Oraşanu şi care aş privi ca dezonoare orice semn de graţie ce l-aş împărtăşi cu acest soi de oameni. Voi spune care-i înţelesul întregei comedii. Oricum* oricine care va vorbi ca mine, va zice poate* nişte*** oricine ar pune-o pe*** cu străini din ţară, va fi imposibil la guvern. Pentru a ajunge la guvern, conservator sau liberal fii, trebuie să faci cu ochiul unei puteri* străine, că-i vei susţine interesele.

Îngăduitorul? Îngăduitor, da, de cîte ori voim să ne sfâşiem noi între noi, îngăduitor de cîte ori devenim oameni fără caracter şi fără conştiinţă, îngăduitor cu mişelia* şi felonia, neîngăduitor însă cu orice caracter de om adevărat, neîngăduitor cu orice talent adevărat, cu orice superioritate. Neîngăduitor când ar fi vorba de măsuri contra evreilor sau altor străini. Condamnând la ocnă pe un nebun ca Pietraru, dar iertând pe evreii cari cu sânge rece sfâşie o biată muiere bătrână care privea la înmormântarea unui rabin, îngăduitor cu Arion, cu Boteanu *, cu hoţii de bani publici, neîngăduitor cu proletariatul agricol, care ar comite crime de mizerie, de viciile născute sub*** sa jidovime. Un painjeniş întreg de graţii domneşti s-au făcut faţă cu orice faliment fraudulos, cu orice escrocherie ar comite un străin, dar dacă un român va comite o crimă, îi putrezesc oasele în temniţă.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.