[„CEEA CE SE-NTÎMPLĂ …”] – de Mihai Eminescu

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Ceea ce se-ntîmplă de la venirea roşiilor la putere în România ne aduce, de voie de nevoie, la necesitatea de-a discuta şi bazele organizaţiunei statului şi de-a ne inspira de-o adîncă neîncredere în viitorul poporului nostru. Societatea e fără îndoială pe un povîrniş de demoralizare completă. Îşi poate cineva închipui ce jos trebuie să fi căzut societatea cînd un om ca corectorul „Românului”, cu patru clase primare, a ajuns director de bancă, afară de aceea că se află numit deputat. Ignorant este, precum o ştiu toţi, sărac trebuie să fie, căci de unde ar fi bogat? Un om deci care n-a învăţat nimic şi nu are nimic să ajungă director de Bancă Naţională e un lucru nemaipomenit într-o societate cu bun-simţ.

Dar alţii asigură că d. Costinescu e om cu avere, că a ajuns a avea un capital de 600 000 de franci. Cu atît mai rău. Corectorul, mai tîrziu redactorul „Românului”, ar fi trebuit să trăiască 600 de ani, ca Matusalem, pentru a-şi strînge din lefuşoara de la redacţie un asemenea capital. Daca-l are, de unde-l are? În cazul întîi am avea a face c-un bucher sărac, într-al doilea c-un bucher îmbogăţit pe căi oculte în scurtul timp de cînd au venit roşii la putere, deci cu ocazia răscumpărărei drumului de fier, a tipărirei biletelor ipotecare ş.a.m.d.

Tot atît de necunoscut e un al doilea director ales, d. Dim. Bilcescu, despre care nimeni nu ştie alt decît că e roşu. D. Mehedinţeanu e mai cunoscut, ca om de afaceri băneşti. D. Ştefănescu, ca profesor de comtabilitate, deci lucrul e mai puţin curios decît la cei doi dentîi; dar şi aceşti doi nu se deosibesc prin nimic estraordinar spre a fi directori ai unui mare institut.

Aşadar, precum vedem, societatea e pe o clină cu totul periculoasă. Cînd la un institut ce trebuie să fie cel puţin serios, de nu altceva, e cu putinţă de-a se alege absolvenţi de patru clase primare, răi dacă sînt ignoranţi şi săraci, şi mai răi dacă pe lîngă ignoranţă au avut talentul de-a se îmbogăţi pe sub mînă în trei ani de guvernare roşie, diagnoza unei asemenea societăţi nu poate fi decît foarte rea.

Dar statul? Şi statul să fie supus aceloraşi boale sociale? Bluntschli, în Teoria generală a statului, stabileşte cu drept cuvînt că nu e totdeauna armonie perfectă între stat şi societate; această din urmă, orbită de interese private sau de curenturile mişcătoare ale opiniei publice, cere lucruri nedrepte sau periculoase. Interesele permanente ale statului se pot găsi în conflict cu interese trecătoare ale societăţii. Societatea suferă de un rău care nu poate fi vindecat decît prin ajutorul statului.

Ei bine, care e medicina pe care o dă statul român pentru a neutraliza virusul distrugător al nulităţilor catilinare cari se strecură într-un institut pretins serios?

Iată care: guvernator d. Câmpineanu.

Ministru de-o incapacitate egală în toate ramurile, rău jurist, rău financiar, rău diplomat, avînd o mască foarte neînsemnată, din care, fără talentul fiziognomonic al lui

[…]

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *