[„CELOR CE VOR O PURIFICARE ABSOLUTĂ…”] – de Mihai Eminescu

Celor ce vor o purificare absolută a limbei li vom răspunde că acele vorbe pe cari vor ei să le alunge sunt aşa de concrete, aşa încrescute în ţesătura limbei române încât trebuie să rupi ţesătura toată ca să le scoţi; şi cumcă limba se deşiră alungând vorbe d’o iluzorie origine slavă e dovadă în latiniştii noştri.

Celor cari nu vor acea curăţire de fel li vom răspunde că ei singuri sunt neconsecuenţi, căci ei au lepădat o mulţime de vorbe grece şi ruse pe cari le ‘ntrebuinţau încă părinţii lor, şi multe din vorbele pe cari le scriu d-nii Florentin, Negruzzi ş.a. – autori îndealtfel cu mult talent – s-au dus calea celor duse fără ca chiar dumnealor să le pară rău după ele. Am fi cam temerari de-a susţinea cumcă limba noastră şi-a sfârşit deja curăţirea sa, că e organizată, că a ajuns stadiul ultim al dezvoltării sale şi că acum n-ar trebui decât constatarea formală a acelei dezvoltări prin etimologie şi sintaxă. Limba noastră – placă-ne-o a crede – are un trai lung şi de – aceea ‘i şi trebuie o dezvoltare lungă. Purizarea ei merge ‘nainte, deşi e mai bine ca să meargă prea încet decât prea iute. Noi – generaţiunea de faţă – nu împlem decât şanţurile, noi avem să dăm noţiuni poporului nostru, ca să cugete, limba clasică e sarcina generaţiunilor viitoare.

Un fenomen nou e acela că cultura şi literatura la români nu merg defel în acelaşi pas, ba sunt eterogene chiar. Cultura claselor privilegiate cel puţin e cu mult asupra literaturei ţărei lor, dar e străină, literatura e naţională, dar e în urma culturei. Popor de contraste… e o frază.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 297

Mihai-Eminescu.Ro