[„CITITORUL NOSTRU …”] – de Mihai Eminescu [6 iulie 1880]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Cititorul nostru [î]şi va aduce aminte că, în timpul în care se discuta anexarea Dobrogei la România, am ales espresiile cele mai tari cu putinţă pentru a mişca pe guvern de-a nu nenoroci provincia aceasta cu regimul administrativ arbitrar şi corupt care bîntuie restul ţării. Era destul de-a ne-nchipui pe Mihăleştii, Chiriţopolii, Simuleştii de toate categoriile, era destul de-a ne gîndi la ignoranţa şi perversitatea deplină care formează azi un titlu de recomandaţie pentru guvern spre a fi numit cineva în administraţia ţării pentru a prevedea cu exactitate aproape matematică rezultatele la care vom ajunge întru fericirea acelor sălbatici, precum numea odinioară presa guvernamentală pe locuitorii provinciei.

Iată că în fine şi „Românul” recunoaşte că administraţia e cu desăvîrşire slabă şi nepăsătoare, că administraţia financiară e din ce în ce mai nechibzuită, că această stare de lucruri se urmează întocmai, ba poate şi mai rău în anul curent: ca, prin o adevărată anomalie, administraţia domeniilor, rău pregătită şi în imposibilitate de-a face o bună administraţie fără studii prealabile, fără o sistemă, aşază şi percepe impozite, tot atît de rău concepute la aşezare şi mai cu deosebire rău urmărite şi rău încasate. Astfel administraţia domeniilor au aşezat o taxă asupra vitelor în aşa mod încît mulţi crescători de vite au trecut cu turmele lor în Bulgaria şi toţi ameninţă a trece dacă nu se va aduce îndreptare.

Astfel – zice tot „Românul” – tocmai poporaţiunea românească emigrează în Bulgaria.

Am trebui să fim mulţumitori ziarului guvernamental pentru aceste destăinuiri. Nu se poate într-adevăr o critică mai amară a întregului sistem care ne stăpîneşte decît faptul că din România, c-o populaţie atît de rară, emigrează tocmai românii din cauza guvernului lor propriu, ca să scape de ai lor. Atît scrierile economice ale d-lui Ioan Ghica, cît şi acele ale d-lui Xenopol observă că în multe sate românii, cari au atîta iubire pentru pămîntul lor, [î]şi părăsesc vetrele şi ogoarele şi iau lumea-n cap spre a scăpa de sarcinele ce apasă asupră-le şi de vexaţiunile administraţiei. Tot astfel am prevăzut şi în privirea Dobrogei că se vor despopula cafenelele pentru a se implea biurourile administraţiei de acolo, că inepţia şi arbitrarul cunoscut al păturei catilinare din societatea noastră va face pe locuitori să-şi ia lumea-n cap.

„Genabet-tacîm” a numit un turc administraţia română cînd a văzut că un director de prefectură din Dobrogea, comiţînd mai multe înşelătorii, a scăpat de urmărirea păgubaşilor, punîndu-se sub bandiera austriacă a unui vapor; „genabet-tacîm” va fi zis cînd d. Brătianu a luat chiar apărarea acelui om, pentru a mănţinea prestigiul administraţiei române.

Sub domnii noştri vechi se popula ţara prin înmulţire şi imigraţiune; azi, în secolul al XIX[-lea], sub regimul corupt al libertăţii roseteşti, populaţia scade în oraşe, stagnează în sate, ba locuitorii găsesc că regimul turcesc chiar a fost mult mai bun decît cel naţional român şi iau lumea în cap denaintea tristei generaţii pe care România a produs-o în jumătatea a doua a secolului nostru.

În loc de-a lăsa provincia în statu-quo, precum era sub turci, şi a îngădui ca din dezvoltarea necesităţilor ei naturale să răsară forma organizaţiunii ei viitoare, s-a întins numaidecît asupra-i acelaş sistem de esploatare neomenoasă care despopulează şi sărăceşte România întreagă.

În Bulgaria emigrează turci şi imigrează bulgari, în Serbia emigrează albaneji poate şi imigrează sîrbi; în România imigrează sîrbi, bulgari, evrei ş.a. – numai românii ies. Natura blîndă şi atît de lesne guvernabilă a poporului nostru găseşte insuportabile sarcinele ce i le impune guvernul său propriu.

Cu toate acestea ziarul guvernamental se numeşte, în mod pretenţios, „Românul”, esclusivul român, subliniat, precum zicea bătrînul Eliade; ţara se numeşte „România”, guvernul e românesc. Nu ştim, zău, dacă sistemul actual, prelungindu-se în infinit, nu ar avea de rezultat o deplină suplantare a rasei ce locuieşte în ţările noastre prin alte rase, străine, cari să poată suporta guvernul Brătianu-Mihălescu.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *