[„CONTELE HOYOS SOSIND LA VIENA…”] – de Mihai Eminescu [15 decembrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Contele Hoyos sosind la Viena, unde a fost chemat de ministrul de esterne pentru a raporta, oficiosul „Fremdenblatt” crede că va afla în curând dacă sunt întemeiate speranţele pentru o încurândă restabilire a relaţiilor amicale la cari o îndreptăţeau cele mai nouă informaţiuni din Bucureşti.

Multe ştiri, urmează oficiosul vienez, indicau că în adevăr d-nii din Bucureşti pun mare preţ pe înlăturarea încurândă a incidentului provocat de discursul tronului. Nu numai că organul declarat al cabinetului din Bucureşti se servă de un limbaj plin de afecţiune pentru monarhia noastră, dar şi din vizita pe care d. Brătianu a făcut-o ambasadorului nostru înainte de a părăsi Bucureştii se poate conchide că sferele conducătoare din România s-au lămurit asupra seriozităţii situaţiei şi au hotărît a şi lucra conform cu ea. Vor fi decis sau nu încă modul în care să dea satisfacţiune monarhiei noastre? Nu ştim. Dar credem a putea admite că d. Brătianu s-au lămurit pe deplin ce puţin preţ au pus sferele determinante de la noi pe declaraţiunile făcute de d-sa acum opt zile în Camerele române. Contele Hoyos desigur nu l-a lăsat în îndoială că guvernul nostru nu a putut găsi o satisfacţiune suficientă pentru necuviinţele din discursul de tron în evazivele consideraţiuni istorice cari ocoleau esenţa lucrului pe cari le-au făcut

D. Brătianu cu privire la însemnătatea monarhiei noastre pentru naţiunea română. Singur faptul că ambasadorul a fost chemat la Viena pentru a face raport era o dovadă îndestul că în sferele hotărâtoare opinia despre insuficienţa declaraţiunilor d-lui Brătianu era aceeaşi ca şi opinia publică din amândouă jumătăţile monarhiei.

Mult au trecut de când organele celor mai diverse partide de dincoace şi de dincolo de Leitha n-au judecat atât de în acord asupra vreunei cestiuni ca în cazul de faţă. Atitudinea pe care au observat-o foile dirigente ale tuturor partidelor faţă cu acea „causerie „ istorică, dar prea puţin politică a d-lui Brătianu a fost o dovadă cât de exact a judecat guvernul nostru când au văzut în întorsăturile ciudate a discursului de tron o atingere a respectului datorit monarhiei noastre.

Ţie seama de aceasta şi ,Le Journal des debats” şi „Le Nord” din Bruxelles, care, referindu-se la un articol din „Fremdenblatt”, se mirau cum de n-am putut găsi în discursul de vineri al d-lui Brătianu o satisfacţie suficientă pentru lipsele de tact ale discursului tronului. Speranţa pe care o esprima foaia rusească ce apare în Bruxelles, cumcă cabinetul din Viena, în contra manierei noastre de a vedea, se va declara mulţumit cu declaraţiunile d-lui Brătianu, a fost înlăturată prin fapte. Avem cu atât mai puţine motive de a intra într-o polemică cu „Le Nord” cu cât n-am tăgăduit orice însemnătate discursului d-lui Brătianu, precum susţine acea foaie. N-am putut vedea în ea o satisfacţiune suficientă şi împărtăşim părerea aceasta cu majoritatea mare a acelei populaţii din Austro-Ungaria care se interesează de politică. Convingerea aceasta a câştigat – o şi „Le Journal des debats” din citirea gazetelor austriace şi se arată rău dispus pentru aceasta. Adresându-se direct la „Fremdenblatt”, foaia franceză ne spune că, de vreme ce, după propria noastră părere asupra conflictului, ordinul dat contelui Hoyos de a suspenda relaţiile sale personale cu guvernul din Bucureşti nu are a face cu cestiunea dunăreană, am putea să ne mulţumim cu declaraţiunile d-lui Brătianu, căci, dacă provocaţiunea a fost numai platonică, nici satisfacţiunea nu trebuie [să] fie astfel. Logica acestui raţionament e cu totul nepricepută pentru noi. Nu urmează deloc că provocaţiunea a fost platonică din faptul că guvernul nostru nu pune în legătură esenţa meritorie a cesiunii dunărene cu afacerea de onoare ocazională prin discursul tronului. Platonismul nu e nicăiri mai puţin la locul lui decât în afaceri de onoare.

Nu cunoaştem insulte platonice şi prin urmare nici satisfacţiuni platonice şi ne mirăm că tocmai o foaie franceză ne dă o asemenea lecţie despre afaceri de onoare.

Nu cerem de la România un lucru ce n-ar fi echitabil. Nu facem cabinetului din Bucureşti pretenţiuni cari ar putea să-i atingă onoarea. După cât ştim – şi credem a fi bine informaţi în punctul acesta – cabinetul vienez n-au făcut nici o cerere în Bucureşti în privirea satisfacţiunii exigibile pentru mesajul tronului. Cu totul din vânt e aserţiunea pe care-o întâmpinăm într-o telegramă din Praga a „N[oii ] prese libere”, care zice că, după asigurări oficioase, demisiunea d-lui Brătianu ar fi singurul mijloc al unei învoieli pacifice cu România. „Noua pr [esă] liberă” însăşi pune-n îndoială aserţiunea corespondentului ei; şi-n adevăr are cuvinte pentru aceasta, cu toate că o telegramă din Viena a ziarului „Politik” (din Praga) declară fără nici o rezervă că, în sferele Ministeriului de Esterne, demisiunea d-lui Brătianu e considerată ca singurul mod al unei înlăturări pacinice a diferenţelor dintre Austro-Ungaria şi România. După toată probabilitatea corespondentul „N[oii ]. pr [ese] libere” şi-au luat înţelepciunea din telegrama ziarului „Politik”, dar n-a avut cuvânt de a vedea în ea o comunicaţie din sfere guvernamentale. Ştirea din „Politik” a influinţat-o tot atât de puţin Ministerul de Esterne ca şi articolele provocatorii pe cari organul boem le aduce din când în când în contra actualului ministeriu sîrbesc, pentru a face bucurie d-lui Ristici. Dar acestea în treacăt. Repetăm că din partea cabinetului nostru nu i s-au pus guvernului din Bucureşti nici un fel de condiţii de la îndeplinirea cărora ar atârna închiderea incidentului. Rezultă din toate că Ministerul nostru de Esterne lasă la libera apreciare a sferelor guvernamentale din România de-a găsi modul propriu pentru a restabili vechile relaţiuni amicale între România şi monarhia noastră; dar se ‘nţelege de sine că satisfacţiunea trebuie să fie leală, şi fără rezervă şi să corespunză cu uzanţele diplomatice ce există între state suverane şi cu poziţia de mare putere a Austro-Ungariei.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.