CREDITUL MOBILIAR ŞI JOCUL DE BURSĂ – de Mihai Eminescu [18 iulie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Tratând materii financiare într-un ziar cotidian, avem două greutăţi de întâmpinat.

Una rezultă din subtilitatea materiei. Jocul de bursă, cu toate halucinaţiunile lui, ar cere un spaţiu mai întins decât coloanele unei foi. Mai ales că în lumea speculei intră tot ce o societate omenească are nesănătos, ruinat, pospăit, începând cu culisele teatrului şi sfârşind cu culisele bursei.

Toată lumea ‘şi aduce aminte de afacerea Stroussberg; de acei duci şi conţi sileziani cari treceau drept fondatori ai societăţii ale cărei acţii le emiteau o haute banque… papa Stroussberg.

Plasat-au acei oameni fondurile lor disponibile în acţii Stroussberg? Ce să plaseze când n-aveau nimic? Dar au plătit poate primul vărsământ şi au jucat asupra diferenţei, pe prime, până la eliberarea integrală a acţiei sau, şi mai rău, au căpătat un număr de acţii gratis pentru iscălitura pusă sub documentul primitiv al fondaţiunii.

Dând Dumnezeu s-avem şi noi bursă în ţară, vom avea ocazia de a descoperi manoperile încâlcite ale agiotajului şi a le descrie aşa încât oricine să le priceapă.

Aşadar, cum am zis, subtilitatea materiei e o greutate. Pe puţine coloane trebuie să spunem mult într-o formă nu prea concisă, căci s-ar îngreuia înţelegerea.

A doua greutate e recapitularea continuă. Fiecare număr de gazetă e o scriere de sine stătătoare, încât cetitorul trebuie să înţeleagă tot ce-i spui, făr’ a pretinde de la el ca să-ţi fi citit şi numărul trecut.

Aşadar recapitulăm, zicând: operaţiile de bancă se deosibesc esenţial în operaţii comerciale şi de speculă.

Cele comerciale sunt: negoţ de aur şi argint, schimb de bani, depozite, virimente, arbitraje cambiale, scont, conturi curente, emisiunea de bilete la purtător, împrumuturi ipotecare, comisiuni (Definiţia pe scurt a acestor operaţii în numărul d-alaltăieri).

Cari sunt operaţiile de speculă? în esenţă foarte unilaterale: cumpărare de acţii sau de titluri en gros şi specularea lor la bursă en detail. Acesta este cercul de activitate al marilor bănci (Rotschild, Bleichroder, Perreire ), acesta în fine al Creditului Mobiliar.

Dar o bancă comercială nu cumpără acţii şi titluri? Nu.

Ea le ia în comision, de crede că sunt bune, şi trebuie să se încredinţeze dacă sunt bune, pentru că cei dendâi cărora le va vinde titluri sunt clienţii ei proprii, negustori şi capitalişti cu cari are a face de 30 – 40 ani şi mai bine, sunt aceia cari formează sfera creditului unui bancher comercial. Dar în comision le ia.

Pentru un mic comision plătit de Societatea acţionarilor, pentru altul şi mai mic plătit de clienţi, bancherul comercial desface acţii bune ale unei întreprinderi industriale cu preţul lor normal, fără speculă, fără agiotaj. în cât le-a primit, le dă.

Câştigul poate fi mare numai dacă afacerea e mare; încolo e foarte normal, precum şi plasarea e normală.

Numai capitaluri disponibile i se pun la ‘ndemână întreprinderii. Nu-şi vinde nimeni moşia ca să cumpere acţii.

Altfel e banca de speculaţie, altfel Creditul Mobiliar.

Aceste cumpără toate acţiile unei întreprinderi [engros ]. Indiferent dacă întreprinderea e bună ori rea. Apoi le revinde în detail prin speculaţie, benificiind totdauna de diferenţe.

Ne va întreba cineva cum se face speculaţia. Ne vom încerca s-o descriem.

Să presupunem că e a se construi un drum de fier de la Bucureşti la Cernavoda care costă 50 de milioane, împărţiţi în 100000 de acţii [a] cîte 500 franci, de plătit în patru termene.

Va să zică titlul provizoriu pentru întâiul vărsământ costă 125 franci, total: 12 mil. 500 000 pe care haute banque [î]i varsă, cumpărând astfel totalitatea titlurilor provizorii.

De ‘ndată ce titlurile promit a se emite, oricare ar fi valoarea intrinsecă, ele sunt sigure de o hausse. De ce? Numai şi numai pentru că toţi speculanţii de profesie ştiu că, pe când banca de speculaţiune emite, titlurile se vor urca.

Această hausse este atât de bine de prevăzut încât în vederea ei se naşte un fel de cerşetorie de o speţie cu totul modernă, necunoscută în timpii reacţiunii.

După textul actului de fondaţiune acţionarii au să verse echivalentul hârtiei lor în patru termene. Toate acţiunile le-a luat Creditul Mobiliar.

Numaidecât creditul sau sindicatul ei de capitalişti e asaltat de cereri; oameni din societatea bună, dame din lumea mare, diplomaţi, balerine, judecători, săbiuţe politice vin a solicita cu multă umilinţă la uşa bancherului, care 20, care 60, care 100 de titluri provizorii.

Bancherul de comerţ are şi el amicii lui: negustori engroşişti, proprietari mari, meseriaşi însemnaţi, arendaşi bogaţi, tot oameni care-şi învârtesc capitalul în sudoarea frunţii, cu munca.

Dar iată amicii unei haute banque. Le monde cum s-are zice franţuzeşte şi le demi monde.

Şi credeţi că refuză „înalta bancă” de-a le da acestor oameni acţii? Ferit-a sfântul.

Nu-i vorbă, să plaseze serios nu vrea nici unul. Nici n-au fondurile cuviincioase pentru a câştiga proprietatea

integrală a acţiunilor pe cari le solicită.

Dar toţi ştiu că aceste acţii ce vor cota în hausse la bursă, din ziua întâia chiar, că speculatorii se vor arunca ca lupii asupra lor, rupându-se care de care să plătească o primă de 50, 100, 500 de franci chiar; că vor cumpăra, până ce ţine vârtejul, cu 150, cu 200, cu 600 franci chiar un titlu provizoriu, care a costat… cât?

125 franci al pari.

Dar cum va produce Creditul Mobiliar acest vârtej?

Va împărţi titluri provizorii: 250000 (nominal la plata integrală 1 milion) unor persoane a căror aprobare şi vorbă sunt folositoare succesului afacerii, dar cari n-au nici atâta capital încât să-şi poată păstra chiar timp scurt acţiile. Asta e prima categorie, alaiul fără parale.

250 000 la persoane, asemenea în condiţii sociale înalte, dar destul de bogate pentru a conserva titlurile: alaiul cu parale.

250 000 la speculanţi de rând şi culisieri. Caracuda.

Preste tot 750 000 franci împărţiţi în 6 000 titluri provizorie din care fiecare dă dreptul la achiziţia ulterioară a unui titlu definitiv de 500.

Câteşitrele soiurile de oameni, lume mare, jumătate lume şi culise, de orice categorie s-ar ţinea, diplomat sau galopin, balerină sau adiutant domnesc, gazetar sau cinstit episcop, aşteaptă, prevede, dar mai cu seamă prezice hausse asupra acţiunilor. Toată puterea intereselor lor [î]i face să vrea hausse.

Sub asemenea auspicii se deschide bursa. Capitalistul serios şade la un colţ. îl cam tentează zgomotul. Ar vrea şi n-ar prea vrea.

Dar ceea ce am numit noi alaiul fără parale nu-şi poate păstra titlurile. Cei 150, 300, 450 franci ce i-a pus fiecare din sărăcimea înaltă în titluri devin simţitori prin lipsa lor! Ei vor să-şi realizeze hârtiile.

Titlurile se oferă la bursă.

Ce face banca de speculaţie sau Creditul Mobiliar? Le lasă să se vânză pe orice preţ? Nu.

Le cumpără ea singură cu primă.

Plăteşte 10, 20, 30 la sută primă. Nimica toată la 250 000.

Vânzătorii sunt încântaţi de-a fi realizat un beneficiu ş-o spun în gura mare, cu păreri de rău că n-au putut aştepta încă câteva zile pentru a vinde c-un curs şi mai ridicat.

Dar au vândut sau au conservat acţiile lor? Puţin importă. Vorbele lor sunt folositoare creditului afacerii şi atrag capitalurile.

Daca capitaliştii tot se mai sfiesc de-a cumpăra noua valoare, există un mijloc în genere infailibil de a-i atrage: acela de-a face să-i joace pe dinaintea ochilor o mare mişcare de afaceri.

Daca capitalistul vede vânzându-se succesiv la bursă douăzeci de mii de acţii ale Creditului Mobiliar, sau patronate de el, c-un preţ care oscilează uneori, dar în linie generală se tot urcă mereu, de fier să fie şi tot se ispiteşte să cumpere. şi ‘ntr-adevăr, îşi zice el, un titlu de 125 care se vinde azi cu 150 nu va face mâini 160 poimâini 170? Mai ştii? 165 tot o fi făcând dacă se vinde cu preţul acesta, dacă căutarea lui e egală cu oferta, ba chiar superioară, dacă beneficii considerabile au fost realizate de-o mulţime de persoane onorabile şi de consideraţie cari au cumpărat, revândut şi şters diferenţele.

Sărmanul de el!

El nu ştie că Creditul Mobiliar însuşi a vândut şi a cumpărat înaintea ochilor lui; că acest vârtej de afaceri a fost jucat anume pentru el, ca să-i ia ochii şi să-l atragă cu bănişorii lui, strânşi unul cîte unul şi cu greutate.

Dar cine o ştie asta? Nimeni.

Cei abili se cam îndoiesc ei, dar la umbră ce le pasă. dacă ştiu taina, câştigă şi ei asupra diferenţelor şi pace bună. Dar chiar cei abili nu sunt siguri. Pentru că, când agenţii de schimb merg în fiece dimineaţă să ia ordine de la Creditul Mobiliar sau de la haute banqne, li se dă la unul sau doi din ei ordin de a vinde (ofertă puţină) şi la 40 sau 50 ordin de a cumpăra (căutare multă). Dar nici un agent de schimb nu ştie ordinele date confraţilor lui, nici ştie de cătră cine i-a fost date.

Legea, reglementele, obiceiul şi, mai mult decât orice, interesul lor propriu, [î]i face pe toţi foarte discreţi. Astfel se petrec lucrurile.

În măsura în care capitaliştii serioşi cumpără titlurile urcate prin această comedie, Creditul Mobiliar augmentează ordinele de vînzare sau diminuează ordinele de cumpărare, după curs, nu zi cu zi, ci sfert de ceas cu sfert de ceas, până ce toate titlurile sau cea mai mare parte a lor, sunt plasate.

Să admitem acum că în decursul acestei operaţii prima s-a ridicat numai cu 30 la sută. La fiecare titlu provizoriu ar fi un câştig de 37,50 adecă titlul provizoriu de 125 s-ar vinde cu 162,60, lucru nu tocmai de mirare când am văzut titlurile primului vărsământ al Băncii Naţionale vânzându-se cu 500.

Ştim de la început însă că 6 000 titluri au fost împărţite al pari la alaiuri. Va să zică Creditul Mobiliar a speculat numai 94 000.

De la 94 000 cîte 37,50 premiu e în total        3 525 000. Dar a cheltuit spre acest scop:

  1. Prima de 10% plătită subscriptorilor din înalta sărăcime. 25 000 2. Curtaj (samsarlâc ) ……………………………………… 305 500
  2. Gazetarii, administraţia, pierderile ……………………… 144 500 475 000

3 050 000

Adecă un câştig de 3 milioane, învârtind un capital [de] 12 milioane şi jumătate în curs de două – trei săptămâni.

Daca însă banca ar fi plătit integral emisiunea toată şi ar fi emis titlul cu 500, al pari, câştigul era de patru ori pe atât de mare, era de 12 200000, învârtind un capital de 50 000 000 câteva săptămâni.

Precum se vede din cele de mai sus, asemenea operaţii de bursă nu se pot face de bancherii de comerţ. Numai o haute banque cu zeci de milioane capital disponibil sau numai o societate de acţionari al cărei capital se ‘ntrebuinţează la agiotaj poate întreprinde a urca şi a scădea titlurile după voinţă. Pentru a înlătura contramina, adecă a împiedica operaţiunile în senz invers al altor case puternice, cari ar zădărnici şi hausse şi baisse a bancherului sau a Creditului Mobiliar, casele acestea se atrag asemenea cu o parte aliquotă la câştig, ceea ce se cheamă a le primi în sindicat. Toate operaţiile acestea sunt independente de caracterul oamenilor. Bărbaţii cei mai onorabili cari ar lua parte la cumpărarea e ‘n gros şi speculaţiunea en detail de titluri nouă nu se pot purta altfel decât cum le dictează natura întreprinderii lor. Ceea ce e rău e natura însăşi a operaţiunilor de haute banque şi de credit mobiliar, nu oamenii ce le fac.

Ne rezervăm pentru altă dată a arăta dezastrele morale ce le cauzează asemenea întreprinderi, precum şi crizele comerciale cărora le dau naştere, mai cu seamă pe o piaţă de efecte relativ nouă, inexperienţă, ademenită cu atât mai lesne de lăcomia câştigului.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *