CREDITUL MOBILIAR [„ŞTIIND CÎTE VI[CI]SITUDINI FINANCIARE…”] 2264 – de Mihai Eminescu

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Ştiind cîte vi[ci]situdini financiare se ascund sub această formă ocultă a creditului, cunoscând atât condiţiile de existenţă cât şi procederile şi istoria institutelor de credit mobiliar desigur mulţi ar fi renunţat de a participa la un lucru prematur pentru ţara noastră şi periculos pentru societăţi de acele chiar în cari practica economică şi uzanţele de bancă sunt mult mai cunoscute decât la noi.

Vom vorbi atât de verde încât oricine ne va pricepe. Toată lumea cam ştie ce e credit, deşi poate nu cu toată claritatea cuvenită.

Creditul e facultatea de-a căpăta bani sau alte valori cu împrumut. Această facultate însă nu este înnăscută; nu o are orice creştin al lui Dumnezeu în acelaşi grad.

Există în adevăr, ca formă primitivă, reacţionară, aşa numitul credit personal, care se obicinuia şi la noi în veacurile trecute şi poate pân-la începutul secolului nostru. Aci Stan împrumută lui Bran suma cutare cu ori fără înscris, cu ori fără dobândă şi atârnă de obrazul lui Bran de-a da banii cinstit îndărăt, după cum s-au învoit împreună. Dar asta este o formă foarte primitivă a creditului, pe care ovreiul nu dă nimic.

Creditul e azi în genere real; el se întemeiază pe altceva decât pe onorabilitatea împrumutătorului, adecă pe averea lui. El se dă aşadar

  1. proprietarilor de imobile urbane şi rurale. Pentru scopul acesta există institutele de credit fonciar.
  2. negustorilor de o inconstestabilă solvabilitate cari [î]şi scontează poliţele la Banca Naţională. Va să zică pretutindenea şi pururea creditul se bazează pe ceea ce este: pe averea proprietarului, pe aceea a negustorului. El nu atârnă de întreprinderi viitoare al căror succes numai D-zeu [î]l poate prevedea, ci e întemeiat pe averea actuală, evidentă, pipăită a proprietarului de imobile sau a negustorului. Pentru amândouă aceste categorii de oameni există aşadar institute.

În adevăr, pentru a li se putea face credit, adecă pentru ale avansa banii cele trebuiesc, s-au creat pentru proprietari institute de credit cu termene lungi de rambursare pentru negustori a căror afaceri merg mai repede, Banca cu termene scurte. Amândouă soiurile de afaceri sunt pe deplin sigure, garantate în averea văzută a oamenilor.

Creditul real, în cele două forme ale lui, ipotecară şi comercială, îşi are institutele sale, în care capitaliştii îşi pot depune banii, iar imprumutătorii siguri îi pot găsi.

Ce e creditul mobiliar?

Iată o întrebare la care Dicţionarul de economie politică a lui Maurice Block nu ne poate răspunde, o întrebare la cari economiştii nu ne pot da nici o soluţiune.

De ce nu? Pentru că nu există soluţiune.

Pe când adecă institutele citate mai sus dau credit pe averi existente, creditul mobiliar împrumută pe speranţa că afaceri nerealizate, proiectate abia, vor avea o productivitate oarecare. Asta e curat negustorie pe pielea ursului care se află în pădure.

Să presupunem că Societatea Creditului Mobiliar va emite acţii a 500 franci una şi va aduna în ladă cele 40 milioane pe cari le cere. Ce va face cu ele?

Va cumpăra efecte publice? Acţionarii ar putea-o face asemenea. Va sconta poliţe? Şi banca o face aceasta şi fiece bancher în parte. Va face arbitraj, adecă va cumpăra poliţele acelei pieţe unde ele sunt mai scăzute, pentru a câştiga asupra diferenţei? Bancherii o fac asemenea şi cu destul succes. Ce va face dar acest credit mobiliar pentru dezvoltarea comerţului, industriei şi agriculturei în România, precum zic ziarele?

Dezlegarea ne-o dă chiar societatea. Alături cu ea va exista o societate de construcţii care va efectua tot felul de lucrări publice, pentru stat, judeţe, comune, stabilimente şi particulari, adecă va monopoliza zidăria şi clădirile.

Dar pentru aceasta nu-i necesar Creditul Mobiliar. E îndestul dacă pentru scopul special al clădirilor se constituie o societate pe acţii e-un personal tecnic suficient care să execute orice lucrare.

Nu asta însă vrea Creditul Mobiliar. El vrea să creeze întreprinderi mari, să scoată acţiile acestora în vînzare, să le desfacă pe acestea cu preţul cel mai mare posibil, iar când întreprinderile vor merge rău, căci succesul lor îl ştie numai Dumnezeu, de vreme ce e în viitor, Creditul Mobiliar să-şi spele mânile în apa nevinovăţiei ca Pilat din Pont şi să lase pe acţionari cu maidane cumpărate ce nu se pot vinde nimănui şi cu case zidite ce nu se pot închiria nimărui.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro