[„D. DIMITRIE IOAN GHICA…”] – de Mihai Eminescu [31 mai 1883]

D. Dimitrie Ioan Ghica ne-a trimis o întâmpinare relativă la afirmarea noastră că fraţii Dimitrie şi Scarlat I. Ghica au votat în colegiul I de Dâmboviţa fără să fi avut dreptul acesta.

Daca d. Dimitrie I. Ghica se mărginea pur şi simplu la restabilirea faptelor şi la protestaţiunile ce-ar fi avut a le face în numele său am fi fost fericiţi să publicăm întâmpinarea d-sale tale – quale, cu beneficiu de inventar se ‘nţelege, adecă cu rezerva de a ne face observaţiunile noastre.

Dar, cu acea abilitate atât de comună în ţara noastră, d-sa s-a folosit de exordiul sau introducerea întâmpinării pentru a face oarecari observaţiuni estetico – stilistice la adresa „Timpului”, lucru la care fără îndoială nu avea nici un drept.

Exordiul discursurilor şi scrisorilor are cu totul altă menire şi trebuie să se ţie de obiect ca şi restul.

Am răspuns aşadar d-lui Dimitrie Ion Ghica că, dacă binevoieşte a şterge acele observaţiuni, suntem gata a-i împlini cererea cu cea mai mare bucurie, dar, dacă stăruieşte ca acel pasaj să rămâie, ne dispensează, spre marea noastră părere de rău, de datoria, îndealtmintrelea plăcută, de-a da satisfacere unui bărbat care s-ar crede nedreptăţit prin şirurile noastre.

Că nu primim lecţii de stil decât doar de la maiştri de stil se ‘nţelege de la sine. În epoca de grecituri stilistice, de forme fără fond şi de vorbe fără ‘nţeles, noi am crezut că, scriind româneşte drept şi fără înconjor, numind lucrurile pe numele lor şi alegând cei mai exacţi echivalenţi lexicali, atât pentru ideile cât şi pentru resentimentele noastre, vom contribui a însănătoşa spiritul public de platitudinea cu care l-a ‘mbolnăvit demagogii ignoranţi şi perverşi de la organele roşii. Când un om care lucrează tot în direcţia noastră, a adevărului, ne-ar da consilii, le-am primi; de la oricine nu le primim.

În urma acestei rezerve d. Dimitrie I. Ghica şi-a retras articolul, pentru a-l publica în… „Românul”, ni se pare. N- avem nimic de zis; liber să facă ce pofteşte.

Dar înainte de-a şi-l retrage noi l-am citit.

Observăm, una la mână, că noi am spus despre amândoi fraţii că au votat fără drept. Unul din ei a răspuns, celălalt n- a răspuns. Aşadar afirmarea noastră, întru cât e nerelevată, se confirmă în parte cel puţin prin tăcerea celuilalt.

Observăm, două la mână, că d. Dimitrie I. Ghica afirmă cumcă în locul moşiei la care-a renunţat i s-a donat alta, Colacul, tot din trupul Gherganilor.

Cu privire la aceasta am citit chiar două acte făcute la legaţiunea din Londra, după petiţia dată ministrului nostru de acolo de cătră el însuşi, acte autentificate în fine de Trib. Dâmboviţa.

Aşadar Colacul este a d-sale, şi în virtutea Colacului a votat. Dar, colac necolac, şi proprietatea aceasta are un cusur.

E o moşie a statului vândută d-lui Ion Ghica pentru a fi plătită în rate. D-sa îşi rezervă pentru sine prin acel act dreptul de-a tăia pădurea. Pădurea se taie şi se vinde, dar, dacă nu ne ‘nşelăm, din costul moşiei nu i s-a plătit statului pân’ acum nici o rată.

Plus moşie minus datorie egal 0 (a – a = 0). E curioasă proprietatea aceasta!

D. Dimitrie Ioan Ghica va concede că un act poate fi îmbrăcat în toate formele legii şi cu toate acestea contrar spiritului ei.

În orice caz legea noastră electorală a voit ca proprietari reali să voteze în colegiul I, nu proprietari fictivi cu un drept de alegere uzurpat prin acte economicoase.

Oare aşa se face la… noi, în Englitera?

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989