[„D. MINISTRU PREZIDENT…”] – de Mihai Eminescu [15 iulie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

D. ministru prezident al Ungariei, Coloman Tisza, după ce-a căzut în acele colegei electorale pe umerii cărora s-a ridicat la putere, a aflat în urmă un refugiu în ţinuturili săcuieşti din Transilvania, unde o populaţiune puţin cultă şi foarte săracă, deci lesne de influenţat, îl alege cu oarecare entuziasm. Deci într-un orăşel secuiesc, Sân-giorgiu, marele om de stat şi-a espus vederile sale politice privitoare atât la cele dinlăuntru ale Ungariei cât şi la relaţiile patriei sale cu cealaltă jumătate a monarhiei. Ministrul – prezident al Ungariei seamănă în multe puncte cu d. Ion Brătianu. Cât priveşte persoana sa proprie e în genere formal corect, însă asta nu-l opreşte de-asprijini corupţia electorală şi administrativă a Ungariei şi de-a fi sprijinit de ea. Afară de asta însă mai are acel toupe, de-a spune atât de verde şi dezgheţat neadevărul încât nu mai ştii de ce să te miri mai mult, de cutezarea vorbitorului sau de îngăduinţa auditorului. În asta seamănă cu d. Brătianu ca o picătură de apă cu cealaltă.

Cu ocazia spiciului ţinut la Sân-giorgiu onor. şef al partidului numit liberal, chip şi asemănare cu partidul postulanţilor şi gheşeftarilor de la noi, spune în privirea naţionalităţilor următoarele:

O altă cestiune de care se servă mult opoziţia e relativă la starea naţionalităţilor.

Nu ştim până la ce grad binevoiţi a urmări cu atenţie cestiunea aceasta. Eu însumi sunt atât de fericit de-a citi uneori că – mare tiran ce sunt – calc peste naţionalităţile nemaghiare. Altă dată citesc iar că sacrific naţionalităţilor nemaghiare interesele Ungariei. Aceste două acuzări se paralizează reciproc, se ‘nţelege.

Mă folosesc însă cu plăcere de ocazia aceasta ca, într-un colegiu curat maghiar, în acea parte a ţărilor Coroanei Sf. Ştefan unde se poate vorbi de cestiuni naţionale, să arăt simplu şi pe scurt punctul meu de vedere în această privinţă.

Eu cred că nici se cade unui stat liber, nici este cu putinţă în secolul nostru ca să voim a maghiariza cu de-a sila, luându – le limba acelora care nu sunt maghiari, cu atât mai mult că violenţa produce pururea ură şi reacţie.

Însă altceva este ceea ce pretindem şi vom pretinde de la oricine. Oricine trăieşte pe teritoriul acestei patrii sfinte să-şi cultive, să-şi înavuţească limba sa proprie maternă oricum [î]i place, dar să se simtă totodată să se mărturisească şi să se ţină întru toate ca cetăţean al statului Ungariei şi să nu calce datoriile sale cătră patrie. Nici o aspiraţie în contra intereselor statului nu e permisă şi asemenea aspiraţii nu vom suferi niciodată.

Scopul nostru nu e nici violenţa, nici opresiunea altor naţionalităţi, ci libera lor dezvoltare. Dar în dezvoltarea lor liberă interesul statului unguresc cată să fie marginea peste care nimeni să nu cuteze a trece şi care să stea mai presus de orice alte consideraţii.

Fără supărare, dar acel interes al statului unguresc nu-l va defini nici onor. d. Tisza, nici altcineva. De cîte ori se comit nedreptăţi, ele se acopere cu ceea ce se numeşte raison d’etat, interesul statului, a căruia apreciare rămâne însă adeseori pe seama unui ambiţios sau a unui postulant care inclină pururea sau a confunda interesul statului cu cel personal al său sau a pretexta o frază ca interes al statului, pentru ca, îndărătul ei, să-şi facă treburile. Singura raţiune de stat posibilă este de-a pune în armonie interesele populaţiunilor, de-a nu lăsa ca o parte a lor să esploateze sau să apese în mod neraţional pe celelalte părţi, într-un stat poliglot raţiunea de stat ar însemna a pune în armonie interesele deosibitelor naţionalităţi. Cum ştiu a le pune maghiarii în armonie, cunoaştem. Poporul lor propriu scade şi sărăceşte sub greutatea dărilor şi esploatarea străinilor, iar ei [î]şi răzbună ruina cauzată de alţii urmărind ideea fixă de-a asimila unsprezece milioane de oameni ce nu vorbesc ungureşte cu cele cinci milioane cari vorbesc această interesantă limbă.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *