Dacă vorbim de adunătura de parveniţi lacomi, ignoranţi şi maloneşti din care se compune partidul d-lui C.A. Rosetti,
„Pseudo – românul „ ne răspunde că: Naţiunea ar trebui să fie putredă de corupţiune pentru a suferi o asemenea stare de lucruri.
Negamus consequentiam.
Incult este poporul nostru – e adevărat – şi, pentru că e incult, se ridică gunoaiele sociale deasupra lui; corupt nu este încă.
Blestemul semidoctismului, a culturii superficiale consistă în admiterea formelor esterioare ale civilizaţiei fără a fi pătruns fondul şi ideile ei.
Un popor îşi selectează oamenii săi conducători după un principiu oarecare; acel principiu e fundamentum divisionis
, e punctul de vedere din care el judecă oamenii şi împrejurările. În evul mediu, când ţara trăia în războaie, vitejia era principiul în virtutea căruia un om se putea ridica din mijlocul poporului în sus; azi principiul în virtutea căruia oamenii ar fi să se ridice ar trebui să fie munca fizică şi cea intelectuală; dar munca, nu aparenţele muncii; producerea reală, nu specula, gândirea proprie, nu plagiatul, onestitatea, nu aparenţele onestităţii, virtutea, nu pretextarea virtuţii.
Dar pentru ca un popor să preţuiască, exact valoarea muncii fizice şi a celei intelectuale se cere un grad de cultură pe care al nostru nu-l are încă. O spunem încă o dată: naiv şi indolent ca toate popoarele tinere, se află în epoca cea mai rea, de tranziţie între barbaria sănătoasă şi cultura sănătoasă; judecata sa veche s-a dezechilibrat fără a fi înlocuită printr-o judecată nouă, deci înclină a lua aparenţele drept fond, a crede că d. C.A. Rosetti e român pentru că se numeşte „Românul” şi a-l crede patriot pentru că d-sa singur se proclamă patriot.
Astfel trădătorul numindu-se erou, plagiatorul, geniu, pungaşul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii şi speculanta de sineşi femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce şi, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos, principiul genetic, fundamentum divisionis.
Atât de putred şi de mincinos e mediul pe care d. C.A. Rosetti l-a creat împrejurul său încât e de-ajuns ca cineva să intre în contract cu roşii, să vrea să voteze pentru un roşu, spre a deveni necinstit.
Fiindcă ne place totdeuna a ilustra teoriile noastre cu exemple concrete, vom cita scandaloasa alegere a d-lui Tache Giani la Dâmboviţa. Acest fost ministru de justiţie, acest om învăţat la Paris, de la care s-ar fi putut aştepta o corectitudine formală măcar în purtarea politică, ne dovedeşte pur şi simplu că e un speculant venetic, lipsit de orice scrupule, prin modul în care a fost ales.
Între alegătorii săi vedem: 17 funcţionari ai guvernului
2 alegători fără cens legal şi în fine, ca culminaţie: 6 alegători fără nici un cens.
De aceşti din urmă ne vom ocupa în special.
Întâi sunt cei trei fraţi Chrysenghis, nepoţi a d-lui Giani, câteşitrei cu studii făcute în străinătate, cărora cultura şi creşterea lor aleasă le-a permis a vota în conştiinţă pentru unchiul lor în virtutea unui act fals de cumpărătură a unui pământ al bisericii din comună Bâldana.
Apoi vin fraţii Dimitrie şi Scarlat Ghica – fiii d-lui John Ghica (sau a prinţului, cum [î]i place a se numi fostul bei de Samos). Aceşti d-ni nu posedă o palmă de pământ în Dâmboviţa şi cu toate acestea au votat ca proprietari ai unor părţi din Ghergani.
O probăm.
La tribunalul judeţului Dâmboviţa sunt înregistrate, în noiemvrie 1881, două acte de renunţare ale fraţilor Scarlat Ioan Ghica şi Dimitrie Ioan Ghica – identice în privirea formei, neidentice în privirea cuprinsului, căci prin fiecare din ele fraţii renunţă, în favoarea tatălui, la părţile lor respective din Ghergani. Iată actul nr. 592.
Act de renunţare
Subsemnatul Scarlat Ioan Ghica declar prin aceasta că moşia Crângul-lupului, care face parte din moşia Gherganii, ce se făcuse donaţiune mie de cătră părintele meu Ioan Ghica prin actul transcris de tribunalul Dâmboviţa la no…, astăzi de-a mea bunăvoie şi fără nici o rezervă 1 din parte-mi, în coînţelegere cu părintele meu, declar că renunţ la această donaţiune, considerându-se actul cu nul şi de nul efect.
Asemenea, ca procurator al d-lui Ioan Ghica, autorizat cu procură autentificată de tribunalul Ilfov, secţia de notariat sub no. 1292/ 81, declar că d. Ioan Ghica, convenind cu mine asupra renunţării ce fac la donaţiunea imobilului vorbit mai sus, acceptă această renunţare cu beneficiul ce-i acordă.
Spre credinţă s-a făcut acest act, care se va autentifica după cererea noastră de Trib. Dâmboviţa, făcând anotaţie şi în registru în care se află transcrisă donaţiunea.
(Semnat) Scarlat I. Ghica
În actul de renunţare no. 593, d. Scarlat Ioan Ghica, ca procurator al fratelui său Dim. Ioan Ghica, face o declaraţie analogă în privinţa moşiei Săbieştii, tot parte din Ghergani, ce-i fusese donată acestui din urmă.
Aceste acte, preţioase amândouă, sunt autentificate de Trib. Dâmboviţa. Declaraţia legală de autenticitate e semnată de prezidentul Nanu Giani, de d. A. Botea, de grefierul A. Stoenescu.
Actualul ministru plenipotenţiar din Londra, d. Ion Ghica, donase fiilor săi aceste părţi de moşie tocmai pentru ca ei să aibă dreptul de-a vota în colegiul I.
Vânzând însă moşia Boldul (din R. Sărat) ovreiului galiţian Solomon Zibalis, o avere dotală a trebuit asigurată în Ghergani, deci acele donaţiuni, făcute pentru a conferi drepturi politice, trebuiau desfiinţate, Gherganii descărcaţi de ele.
Odată însă donaţiunile nule şi de nul efect, dreptul politic rezultând din ele e asemenea nul şi de nul efect. Fraţii Scarlat şi Dimitrie de doi ani încoace nu mai aveau dreptul de-a vota în colegiul I de Senat şi Cameră la Dâmboviţa.
Iată la ce hal ajunge cine intră-n cârd cu C.A. Rosetti, Giani, Carada, Cariagdis şi cum i-o mai fi chemând. La escrocherie politică, la uzurpare de drepturi. Şi aceasta s-a ‘ntâmplat în judeţul în care-a trăit omul cel mai drept, duşmanul a toată necinstea şi a toată înşelăciunea, sfânt – adormitul renăscător al poporului românesc, Matei Vodă Basarab.
Iată cum se aleg revizioniştii la noi! Iată cum ţara vrea revizuirea! Iată cum, mână mânjind pe mână şi amândouă obrazul, Guliţă ajunge deputat al colegiului II de Dâmboviţa.
Acest deputat are obiceiul de-a cita des Englitera. „La noi, în Englitera, e aşa ş-aşa şi pe dincolo”.
Un ţăran din Ghergani găsise nişte ouă de cioară. „La noi, în Englitera, un asemenea ou costă 6 pân-la 7 franci.”
La noi, în România, sămânţa de ciorovină e mai ieftenă: dovadă mulţimea de pui zburătăciţi în Dealul Mitropoliei.
Asta e pozitiv.
Dar oare la voi, în… Englitera, votează cineva în colegiul I pe baza unor acte de donaţiune nule şi de nul efect? La voi, în… Englitera, fură cineva dreptul unui judeţ eminamente istoric de-a se reprezenta în Sfatul ţării în favorul unor venetici pripăşiţi ca Tache Giani? La voi, în… Englitera, Cariagdis [î]l cheamă pe lordul – mayor al Londrei, C.A. Rosetti pe şeful partidului liberal? La voi, în… Englitera, plebea Ţarigradului domneşte în toate şi peste toate?
„Ori te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul”.
Daca la voi, în Englitera, predominarea îndelungată a onestei rase anglo – saxone şi ţinerea morţişă la tradiţiile trecutului, la legea şi limba strămoşilor, au făcut din acea ţară cea mai puternică din lume, tot astfel şi la noi, în România, predominarea poporului român, a tradiţiilor lui de drept şi istorice va duce această ţară la culmea puterii pe care i-au menit-o Dumnezeu.
Aşa e, d-le C.A. Rosetti !
Faceţi averi, vă creaţi gloriole de-o zi, vă credeţi mari în închipuirea d-voastră! Dar va veni o zi în care o uşoară suflare a pieptului acestei ţări va spulbera toată pleava din Bizanţ, în [care] nici prin vis nu va trece generaţiilor viitoare ca un
C.A. Rosetti a fost posibil măcar pe pământ românesc.
Precum marii şi înţelepţii egipteni, gonind pe hyxoşi, au nimicit orice urmă ce-o lăsase pe pământul sfânt al râului cu izvoarele necunoscute, tot astfel o generaţie mai bărbată va zdrobi toate urmele ce le faceţi pe acest pământ.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
