Mihai Eminescu

[SOCIETĂŢILE DE CREDIT]

Cercul înlăuntrul căruia se ‘nvârteşte banca e, cu toată importanţa lui, mărginit. Folosul pe care băncile îl dau societarilor şi tuturor consistă într-aceea că emit note pentru a mănţinea ordinea preţurilor şi că această emisiune se face prin aceea că băncile acordă credit de afaceri cu scont, adecă scontând poliţe sigure. Creditul de afaceri se ‘ntemeiază însă numai pe întreprinderi cari au deja un capital format. Creditul unei bănci consista în creditul biletelor ei singulare, acel al biletelor consistă în siguranţa unei plăţi instantanee. Prima regulă al oricărui institut de bancă este aşadar ca ele să nu atârne cumva de produsul vreunei intreprinderi, ci numai de solvabilitatea cuprinsă în averea deja făcuta a debitorului. Creditul bancei nu va fi niciodată industrial, ci va fi un credit de afaceri, sau aproape esclusiv unul de poliţă. A doua regulă [e]ca creditul pe poliţă să fie relativ scurt, de vreme ce biletele au dreptul unei poliţe a vista. Această regulă se execută prin principiul: că creditul băncii se dă pe un timp cu atât mai scurt cu cât e mai mare pericolul unei reambursări a biletelor ei. A treia regulă este că creditul băncilor trebuie să ofere cea mai mare siguranţă, care se dă prin indosarea a cel puţin două case pe deplin sigure. De aceea însă şi discontul băncii va căta să fie cât de mic; iar discontul mic va pune casele mari în poziţia ‘de a da altor case un credit ieften, încât siguranţa băncii e un avantaj pentru casele mari, care avantaj e din parte ‘şi un folos pentru cele mici; iar siguranţa rămâne astfel fundamentul întregei [bănci]. Acţionarii băncilor îşi au folosul în privilegiul emisiunii biletelor, care e o compensare pentru avantajele ce alţii le trag.

Cum sa se formeze însă un capital pentru intreprinderi cari promit pe viitor un produs? Institutele de credit se deosebesc.

1)         o comunitate de credite reale devine baza de credit real a unuia

2)         o comunitate de credite de afaceri devine baza pentru creditul industrial a unuia

3)         al treilea soi de institute are în vedere creditul industrial în genere. Credit agricol 10. 40r Bănci de scont.

Bănci de credit.

Institute de credit real. Valoarea imobilului se amanetează şi se ia împrumut. Cu acest împrumut se înmulţeşte puterea de reproducţiune a imobilului. Case, moşii. La case se fac construcţiuni nouă, la moşii se gospodăreşte mai bine. Un prisos mic însă regulat asupra dobânzii asigură plata îndărăt a capitalului. Credit fonciar.

Principii.

1. Siguranţa capitalului. Totalitatea imobilelor declară a garanta pentru datoria unuia, recunoscută de comunitate.
2. Siguranţa dobânzilor. Se percep cu acelaş drept ca şi contribuţiunile cătră, stat.
3. Uzúdrile. Scrisuri.
4. Plata îndărăt. Nu suma toată, ci un adaos la dobânda ordinară. Aceste adaose a tuturor debitorilor se adună într-o singură sumă şi cu această sumă sau se răscumpără sau se trag la sorţi obligaţiunile parţiale. Obligaţiile parţiale câştigă capacitatea de a intra în comerţ.

Planul plăţii    

Societăţi de scont. La începutul fiecărei întreprinderi, precum şi la lărgirea ei, înmulţirea capitalului de construcţie şi de muncă devine grea, de vreme ce din momentul în care producţiunea începe şi pân ‘ntr-acela în care productul gata se vinde capitalul pus în producţiune odihneşte şi nu reapare decât ca dobândă cuprinsă în preţul cu care produsele se vând.

Dac’ ar fi deci cu putinţă de-a întrebuinţa acest capital, care odihneşte, înainte de-a fi replătit prin preţul de cumpărătură al obiectelor, ar fi câştig. Cu capitalul ar putea câştiga, marfa sa ar fi mai ieftenă cu dobânda acestui capital.

Întrebuinţarea acestui capital bătut cu cuie s-ar putea face dîndu-i-se credit pe vânzarea mărfii. Acest credit va avea un caracter îndoit. Credit de afaceri, adecă pe poliţă după formă; în sine însă credit industrial. Şi, fiindcă are şi caracterul unui credit industrial, nu poate fi dat prin institute de bani şi de poliţe, ci numai prin astfel de oameni cari ştiu a judeca pe deplin ce produs va avea afacerea ce ia credit, asupra căruia a avizat, după natura lucrului, sinetul. Fiindcă toţi oamenii aceştia vor fi asemenea oameni de afaceri cari la rândul lor vor avea nevoie de credit, ei formează o comunitate cu scopul ca printr-un capital format în comun să dea credit întreprinderilor industriale, asigurat în garanţia totalităţii lor. Credit de poliţe. Societate de scont. Capitalii şi industrii de mijloc. Iau seama la produsul industriilor pe cari le creditează. Trebuie să cunoască pe cei ce iau credit. Creditul societăţii va fi local. Caracterul local asigură un control reciproc. Statutele se vor modifica după împrejurări locale. Băncile scoţiene, băncile private engleze, băncile statelor americane de nord. Biletele unei bănci întemeiate pe garanţia absolută a tuturor societarilor societăţii de scont, nu vor avea niciodată un curs geograficeşte întins.

Institute de credit industrial. Bănci de credit. Institute de credit.

Credit mobiliar

Institutele acestea de credit se’ntemeiază pe următorul lucru: Există o mulţime de întreprinderi cari c-un capital mai mare ar spera în o înmulţire a produsului lor, sau cari nici nu se pot întreprinde decât cu capitalii mari, dar atunci ar avea şi un produs în adevăr mare.

Ele sunt formate prin prisoasele altor întreprinderi cari, prin acţiile institutelor de credit, vor să ia parte la întreprinderi mari.

Ele funcţionează luând parte cu capitalul lor la asemenea întreprinderi şi dând astfel acţionarilor partea lor de câştig.

Alt teren.

Prisoasele întreprinderilor pierd, prin cumpărare de acţii, caracterul unui capital şi se traduc în pretenţie de dobândă. Valoarea ce individul o posedă e independentă de valoarea nominală a acţiei şi e determinată prin venitul net probabil sau prin dividendă.

Preţul însă a unor asemenea acţii se determină însă uneori şi prin alte împrejurări decât acelea ale venitului net al întreprinderii; preţul se determină mai cu seamă prin oferta înmulţită a acţiei, ivită în urma unei insantanee necesităţi de capital. O asemenea ofertă (Angebot ), va apăsa preţul acţiilor adesea chiar sub valoarea lor adevărată, garantată prin venitul net probabil.

Scăderea acţiilor însă însemnează tot atât cât împuţinarea averii posesorului de acţii, care împuţinare de avere nu e rezultatul unei împuţinări a valorii.

Această împuţinare e dezavantagioasă întâi pentru că atacă averea acţionarului şi paralizează îndemnul lui de- a participa la întreprinderi. E o perturbare a ordinei creditului nemotivată printr-o perturbare a ordinii valorilor.

Misiunea institutelor de credit ar fi deci de-a împiedeca această perturbare a ordinii creditului cumpărând pe valoarea lor naturală acţiile ce scad din alte cauze decât acelea a productivităţii lor şi vânzând acţiile cumpărate. Prin aceasta el devine centrul creditului industrial, precum e centrul creditului comercial.

Asemenea perturbări sunt mai dese şi mai mari cu cât suma capitaliilor întrebuinţate în întreprinderi pe acţii e mai mare, deci un asemenea institut nu se va putea forma decât acolo unde se nasc mari şi varii întreprinderi pe acţii (p. 324 et sq. Lehrbuch der Volkswirtschaft ). Statutele determină şi aci ordinea şi procederea. Dar e evident că pe nici un teren nu se cere o mai mare cunoştinţă a împrejurărilor, un spirit de observaţie comercial şi soliditate.

Afaceri de bani şi de credit

Schimb al unei monete pe altele.

Plăţi. Cererile unei pieţe corespund cu obligaţiunile altei pieţe şi viceversa. Posibilitatea de-a acoperi cererile din loc cu obligaţiunile din loc, fără ca fiece cerere şi fiece obligaţiune să aibă necesitate de o plată deosebită. Cumpăr cererea respectivului şi plătesc cu mandatul acestei cereri.

Cont curent.

Arbitraj. Socoţi între poliţele  diferitelor pieţe acele care au cursul cel mai jos al valutei lor şi plăteşti cu ele pentru a câştiga diferenţa cursului valutei deosebitelor pieţe de schimb.

Accept. Creditul unei afaceri se întrebuinţează ca capital prin acceptare de poliţe.

Specula de bursă

Daca cineva are o sumă de bani disponibilă şi vrea să opereze par comptant i se permite patru moduri de-a o plasa.

1)         Cumpără poliţe cu scadenţa în piaţa proprie sau în alte pieţe. Dobânda până la scadenţă se scade din preţul poliţei la cumpărătură, el discontează.

2)         Cumpără hârtii de valoare şi le pune de o parte. Alege mai bine o hârtie discreditată din cauze pasagere, pentru ca mai târziu, când se suie cursul, s-o vânză.

3)         Face arbitraj. Nivelează preţurile (cursurile) efectelor şi poliţelor din pieţele europene.

4)         Reportează. E o cumpărătură sub condiţia răscumpărării după un termen fixat. E o altă formă mai sigură pentru prolongaţiunea creditului. A cumpărat de ex. cineva un efect al statului pe timp şi trebuie să-l ia şi să-l plătească la lichidaţie. Acum sau îi trebuiesc bani, sau|| speră a vinde hârtia la lichidaţia proximă mai scump. Caută deci un cumpărător în numerar a hârtiei sale, sub condiţia ca la lichidaţia proximă sau a doua el să-i revânză hârtia contra unui avantaj de dobândă (Kostgeld). La Paris acesta se cheamă report.

Are cineva de prestat efecte şi cumpărătorul nu se mulţumeşte cu plata diferenţei, ci vrea să-şi aibă piesele, atuncea vânzătorul trebuie să i le procure în toate împrejurările. Dar el vânduse blanco ori a decouvert, adecă fără să posedeze piesele. Trebuie să le cumpere cu orice preţ. Dar cursul e foarte urcat şi speculantul speră căderea cursurilor la bursă. Cumpără deci hârtia cu numerar, cu condiţia ca vânzătorul să i-o răscumpere c-un preţ fixat de mai nainte, ceva mai mic decât cursul actual. Diferenţa preţului şi favorul vânzătorului în numerar şi a cumpărătorului pe timp e dobânda şi se numeşte deport. Report se plăteşte când e prisos de hârtii şi lipsă de bani, deport când e lipsă de efecte şi prisos de bani. Creditul Mobiliar din Paris are a mulţumi o mare parte a câştigurilor sale afacerilor de report.

A vinde lui B 20 acţii a Băncei de Viena cu condiţia ca la regularea de la ultima să i le revânză c-un preţ fixat de mai nainte.

Diferenţa e în favorul lui A, adecă acţiile s-au suit – Deport.

Diferenţa e în favorul lui B, cumpărător în numerar şi vânzător pe timp, adecă acţiile au scăzut – Report 30.

Specula pe timp

Specule fixe, cu prime.

Cumperi sau vinzi o hârtie de valoare a cării liberare trebuie să aibă loc la un timp fix contra numerar.

Lichidaţie, regulare, 15, 30 a lunii. Vrei să *** lichidarea, faci report.

Speculanţii, zice C[o]urtois

1)         au efecte, n-au bani

2)         au bani, n-au efecte

3)         n-au nici bani, nici efecte.

Aceştia au atâta [cât ] să poată plăti diferenţa şi se lasă, pe nădejdea că-n ziua lichidării cumpărătură şi vînzare se vor compensa şi vor avea numai diferenţa de acoperit sau de rambursat.

Specula pe prime o operaţie la care cumpărătorul îşi rezervă dreptul de-a anula negoţul la un timp hotărît printr-o premie plătită cumpărătorului. Prin stipularea premiei pericolul pierderii se reduce la o sumă fixă. În Paris numai cumpărătorul are dreptul de a ridica stipulaţiunea prin primă.

Panica de bursă

Să presupunem că telegraful aduce o noutate alarmantă, vestea despre un atentat, o revoluţie, un faliment mare, o primejduire sau aşa ceva. Vestea vine luni în timpul bursei şi cursurile cad repede. Capitalistul din provincie primeşte cursurile prin gazetă sau prin amicul său de afaceri care locuieşte în piaţa bursei. El cade pe gânduri şi-i scrie corespondentului său ca să vânză efectele depuse sau trimite numaidecât devizuri cari se oferă la bursa de marţi cu preţurile cele mai scăzute de luni. Dar, fiindcă la bursa de luni au sosit o mulţime de asemenea ordine, cursurile cad şi mai mult decât luni. Bancherul nu poate vinde efectele cu preţurile limitate şi cere de la clientul său noi ordine de conduită. Prin această ştire, apoi prin veştile alarmante ale gazetelor, la cari bursa dă un contingent numeros, clientul cade la aşa spaimă încât depeşează bancherului să vânză miercuri efectele a tout prix. Astfel miercuri sosesc o mulţime de ordine de vînzare a tout prix, se produce panica adevărată la bursă. Unul oferă sub celălalt până la un preţ de batjocură. Astfel merg lucrurile până la jumătatea timpului bursei, când sindicatul face cursurile oficiale. Când acestea sunt stabilite apare haute finance şi cumpără toate efectele ce le poate căpăta pe preţuri de nimic. Haute finance câştigă totdeuna. Chiar la bursă cei mai mici, cari au mai puţină esperienţă, cunoştinţe, judecată, ştiri şi capital disponibil sunt atraşi de valuri, pe când cei mari bagă la buzunar diferenţe grase. Cei de pe afară sunt jertfele principale. Căci joi cursurile se urcă repede şi-şi reiau vechiul lor nivel de luni. Ni s- au numit bancheri cari au păstrat pentru ei efectele clienţilor lor pe cursul de nimic al zilei panicei. Presupunerea că multe sindicate ar fi făcut mici concesii la stabilirea cursurilor n-o voi s-o cred, de vreme ce membrii au depus jurământ.

Unii bancheri se mărginesc a primi în depozit fonduri de-ale particularilor şi de-a cumpăra, adecă de-a sconta cu ajutorul acestor fonduri poliţe şi bilete la ordin ce li se prezintă făr’ a renunţa de-a negoţia aceste valori la ocazie. Bancheri escontori.

Alţii îşi fac ocupaţia principală din neguţarea valorilor comerciale cari circulează din piaţă ‘n piaţă, operând mai cu seamă asupra pieţelor străine şi totdeuna băgând de seamă să câştige de variaţiile schimbului dintre ţările ce le-au în vedere. Bancheri cambiaţi.

Alţii în genere nu operează decât asupra valorilor publice, cumpărând sau revânzând rente asupra statului, întrepunându-se la împrumuturile făcute de guverne 37 sau în operaţiile marilor companii. Haute banque.

Depozit.

Viriment. Cleon are a plăti o mie drahme lui Ireneu. Amândoi au fonduri depuse la Socles. În loc de-a lua o mie de drahme de la Socles pentru a plăti lui Ireneu, Cleon în înţelegere cu Ireneu dă ordin lui Socles să treacă o mie de drahme din creditul său la creditul lui Ireneu.

Valori, efecte, hârtii de comerţ.

Bilet de ordin. Iscălit de persoana care se obligă să plătească, obligă pe aceasta şi pe toţi indosaţii.

Lettre de change. Obligă pe trassant nu pe tras[s]at

Recouvrement de traites. Schimbul de poliţe.

Arbitraj.

Asupra schimbului de poliţe s-au stabilit un trafic asemănător cu cel al mărfurilor, care consista în a cumpăra efecte de comerţ ce sunt depreţiate pe oarecari pieţe şi a le revinde pe alte pieţe unde ele sunt căutate. Bancherul care se ocupă special cu acest soi de operaţii face arbitraj, alegând hârtia ce vrea s-o cumpere şi cea pe care vrea s-o vânză şi schimbându-le una contra alteia.

Scont. Operaţia cumpărării unui bilet de ordin sau a unei poliţe se numeşte scont, suma reţinută de scontator ca dobândă, comision de încasare, se numeşte agio. Scontul e deci împrumut cu dobândă, dar garantat printr-un amanet care este operaţia comercială prin care a avut loc creaţiunea hârtiei scontate. În exemplul citat mai sus, biletul sau acceptaţia lui Paul nu sunt simple făgăduinţe; sunt în acelaş  timp dovezi cari atestă că Petre, proprietar de 20000 fr. indigo, a socotit că poate încredinţa fără primejdie acest capital lui Paul.

Conturi curente.

Emisiune de bilete la purtător.

Împrumut pe consemnaţii.

Tot bancherul e centrul unui depozit de capitalii şi se bucură de încrederea unui număr oarecare de capitalişti asupra cărora exercită o influenţă personală.

Specula de bursă

Acţiunile industriale vechi, clasate, al căror produs e cunoscut, nu dau loc la operaţii ŕ livrer, afară doar dacă cauze speciale şi accidentale, ca o creştere a concesiunii, o fuziune ş.a. nu le semnalează atenţiunii speculatorilor. Altfel cu acţiile cari se emit. De ‘ndată ce sunt emise de cătră un bancher acreditat, oricare ar fi valoarea lor intrinsecă, ele au sigură o hausse, afară dacă capitalurile mobiliare n-au devenit rare. De ce? Numai şi numai pentru că speculatorii de profesie au încredere în bancherul care emite acţiunile şi pe care au obicei de a-l urma. Această hausse e atât de bine prevăzută încât dă loc la un fel de cerşetorie de-o speţie nouă, care s-a răspândit mai departe decum şi-ar închipui cineva.

O companie se fondează cu capital de 40, 50, 100 milioane, împărţit în acţii de cîte 500 sau 1000 de franci, de ex. pentru confecţionarea şi esploatarea unui drum de fier.

După termenii actului social acţionarii cată să verse condeiul acţiunilor lor la patru sau cinci termene succesive. Toate acţiunile acestea se iau numaidecât al pari de cătră unul sau mai mulţi capitalişti mari, cari varsă întâiul termen, a cincea parte bunăoară. Numaidecât aceşti capitalişti sunt asaltaţi de cereri: oameni din lumea bună, femei, diplomaţi, balerine, magistraţi, soldaţi vin a solicita cu multă umilinţă ba 20, ba 30, ba 100 de acţiuni al pari. Pentru o plasare serioasă oare? Au nevoie de a-şi plasa fondurile? Au chiar fondurile necesare pentru a câştiga proprietatea integrală a acţiunilor pe cari le solicită? Defel. Dar ştiu că aceste acţii se vor cota în hausse la bursă din ziua întâia, că speculatorii le vor răpi cu 50, 100, 500 franci primă, după starea pieţei; că vor cumpăra cu 150, 200, 600 franci o acţie de 500 franci asupra căreia nu s-a vărsat decât 100 franci care au costat numai 100 franci al pari. Deci îşi propune de-a vinde, de a realiza prima înaintea scadenţei termenului al doilea, care sileşte la vărsământul a unei a doua cincimi. Cel ce solicită al pari 100 acţiuni de cîte 500 franci ştie foarte bine că cu 10000 franci pune mâna pe un titlu pe care pe loc îl poate vinde cu 15 ori 20 mii franci. E deci o pomană de 5000, 10000 franci pe care-l cere capitalistului sau fondatorului şi, când acesta o acordă, ştie el pentru ce.

În adevăr el interesează pentru afacerea sa şi angajează în speculaţiunea sa un mare număr de persoane cari au o poziţie, ce-i pot fi folositoare, fie în opinia publică, fie pe lângă guvern, fie în Adunările deliberante. Cercul speculatorilor se întinde, e foarte greu ca capitalurile disponibile să nu fie răpite în mişcarea ce se produce: îndată capitalurile vin, uneori în adevăr pentru ca să specule, dar şi pentru a rămânea la trebuinţă. Capitalistul cutare din provinţie îşi retrage fondurile ce le avea depuse la bancherul său, va exige plata unui împrumut ipotecar, pentru a veni să cumpere acţii de drum de fier. Compania se organizează, funcţionează, întrebuinţează 100 de franci de fiecare acţie vărsată în casele sale şi cere al doilea vărsământ. În acest moment de ordinar emisia e complinită, speculatorii, oamenii de lume mai cu seamă, deţin încă multe titluri şi capitaliştii cari caută o plasare durabilă mai au şi ei cîte ceva. Aceştia varsă al doilea termen; între speculanţi unii recurg la espediente şi-l varsă asemenea. Capitalistul din provinţie realizează a outrance creanţele lichide pe cari le poate avea asupra comercianţilor sau industrialilor din localitate; ba, la trebuinţă, din împrumutător devine împrumutat şi-şi ipotecează. imobilul. Un număr de speculatori cari nu pot face al doilea vărsământ vând titlurile lor a tout prix sau se vând pentru ei. Se naşte fireşte o mişcare de baisse din care cei abili ştiu a profita, până ce hausse îşi reia cursul. Aceleaşi oscilaţiuni se nasc la orice nou vărsământ, până la liberarea întreagă a acţiei, care sfârşeşte prin a rămânea în 58 r mânile unui capitalist serios. În măsura în care această acţie are o valoare sigură speculaţia se depărtează de ea, o părăseşte pentru alta şi acţia se clasează ; preţul ei se regulează prin venitul pe care-l produce. Dar cîte prime câştigate şi pierdute până a ajunge la punctul acesta!

[ SUMAR ]

pag. 1 Băncile (Notenbanken )

„ 2 Institute de credit. Credit fonciar, industrial, de întreprindere

„ 4 Societăţi de scont

„ 6 Credit mobiliar

„ 8 Schimb. Plăţi. Cont curent. Arbitraj. Accept

„ 9 Speculă de bursă. Discont de poliţe

Arbitraj Report şi deport

„ 10 Vânzări in blanco ori a decouvert

„ 11 Specule de timp. Fixe, cu prime

„ 12 Panică de bursă. Haute finance

„ 14 Bancheri scontori. Cambiaţi. Haute banque. Depozit. Viriment

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro