Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Din sorginţi oficioase nu ne învrednicim mai nicicînd a afla vro desluşire în privirea cestiunilor la ordinea zilei, iar dacă găsim uneori articole cari pretind a lumina opinia publică, cată totdauna a citi printre şire şi a observa pînă unde ele vor s-o inducă în eroare. Corespondenţii foilor străine sînt, cu rare escepţiuni, sub inspiraţia sferelor oficioase, încît nici din relaţiile lor nu se poate alege mult; cu toate acestea rămîne constatat că, precum întreaga noastră politică se face dincolo de graniţă, tot astfel şi informaţiunile cîte ne ating străbat mai întîi graniţa şi după aceea se întorc în ţară.
Asupra conflictului cu Bulgaria, relativ la jurisdicţiunea consulară, citim în „Gazeta generală” din Augsburg următoarele:
Se ştie că între guvernul român şi cel bulgar s-a iscat, acum cîtva timp, un conflict asupra exerciţiului jurisdicţiei consulare a consulului român din Varna, căruia i s-a opus tribunalul de acolo. E drept că guvernul bulgar a destituit pe prezidentul tribunalului din Varna şi c-a însărcinat pe-un membru al Curţii de Apel din Rusciuc cu cercetarea afacerei, dar pe reprezentantul român nu l-a înştiinţat despre aceasta şi nici a răspuns la protestul României. Între acestea, puterile, sesizate de circulara ministrului de esterne din Bucureşti, au luat afacerea în mîna lor şi au considerat-o ca o afacere de principiu, de vreme ce e vorba de aplicarea art. 50 al Tractatului de la Berlin, conform căruia supuşii români se bucură, pînă la încheiarea unor alte tractate, de toate drepturile de cari se bucură supuşii celorlalte state europene înlăuntrul marginelor împărăţiei otomane. Precum aflăm, guvernul austriac a transmis reprezentantului român din Sofia o comunicaţiune, cu care e de acord şi guvernul englez, prin care se stabileşte că, pe baza articolului mai sus pomenit al Tractatului, românilor li se cuvine jurisdicţia consulară stabilită prin capitulaţiuni. Din partea Bulgariei nu se ridicase nici un fel de obiecţiune în contra drepturilor capitulaţiilor, dar s-a crezut numai că, întru cît priveşte pe români, s-ar putea face abstracţie de la ele, iar pretenţiunea aceasta se-ntemeia pe încercarea de-a comenta Tractatul de la Berlin aşa ca şi cînd espresia „Împărăţie otomană” nu ar privi-o şi pe Bulgaria. Comunicaţiile cabinetului austriac şi ale celui englez se opun şi manierei acesteia d-a vedea, încît credem că România nu va mai fi împiedecată de-a face uz de dreptul său, iar guvernul bulgar va căuta să dea celui român satisfacţia cuvenită.
„Le Nord”, organul cancelariei ruseşti, primeşte din regiunile Dunării un grup de informaţiuni de cari e satisfăcut:
Din Bucureşti se vesteşte că dificultăţile ce se iscaseră între guvernul rusesc şi acela al Principatului nostru relativ la prezenţa unor revoluţionari nihilişti adunaţi la graniţa noastră s-au aplanat în urma esplicaţiilor safisfăcătoare date în privirea aceasta. Chestiunea Arab Tabiei va fi asemenea, regulată definitiv, lăsîndu-se locul acesta României şi acordîndu-i-se Bulgariei o compensaţie teritorială împrejurul cetăţii Silistrei.
Despre puţina consistenţă internă a noului cabinet Brătianu-Teriachiu foaia din Bruxelles găseşte asemenea ocazie a se esprima:
Soluţiunea extraparlamentară a crizei nu este, în realitate, decît o cîrpeală ministerială, căci nu corespunde în nici un chip cu dorinţa, esprimată de d. Fleva şi de amicii săi din partidul înaintat, de-a vedea formîndu-se o administraţie omogenă. La dreptul vorbind, dacă judecăm după antecedentele individualităţilor cavi fac parte, combinaţia aceasta nu e decît rezultatul unui compromis între deosebitele fracţii ale majorităţii pe care s-a răzimat pîn-acum d. Brătianu. Noii miniştri, oricît de onorabili ar fi, n-aduc cabinetului decît sprijinul foarte restrîns al unei îndestul de slabe clientele personale. E probabil că d. Brătianu a trebuit să se resemneze la această soluţie tranzitorie pentru că plecarea încurîndă a principelui Carol la Sigmaringen nu permitea de-a se mai lăsa mai multe portofolii fără titulari. D. Brătianu a trebuit să se grăbească; retragerea d-lui Cogălniceanu, la finele sesiunii, luîndu-i sprijinul liberalilor moderaţi din Moldova, a trebuit să se preocupe înainte de toate de-a obţinea, concursul unor oameni politici cari pot dispune în acest grup de-o influenţă oarecare. Dar pîn- acum nu e dovedit că această influenţă va fi suficientă pentru a compensa defecţiunea elementelor liberale disidente, cari, dacă s-ar coaliza cu conservatorii, ar putea constitui faţă cu ministeriul o opoziţie cel puţin supărătoare. Astfel, fără ca remaniarea ministerială să se fi efectuat pe deplin pe cale oficială, se şi vorbeşte deja de-o nouă combinaţie, în care d. Rosetti ar lua portofoliul Ministeriului de Interne. Noua administraţie se poate deci considera ca una ce nu va avea decît o dăinuire scurtă şi care va dispărea în ziua în care vor fi izbutit negociaţiile ce le urmăreşte d. Brătianu cu unele grupuri parlamentare.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI
