[„DUPĂ CE ILIE ŢEPELUŞ…”] – de Mihai Eminescu [5 mai 1883]

După ce Ilie Ţepeluş, Ion Pelin şi Vasile Bojoacă au demonstrat cu ghioagele plumbuite cetăţenilor din Galaţi că e bună revizuirea şi după, ce au spart opinia adversarului de ‘mpreună cu capul, „Românul” mai citeşte asupra celor stâlciţi moliftele mari de „ducă-se pe pustii”. Vorba ceea: unde-i doare pe ei, unde-i pipăie d. C.A. Rosetti?

După ce de la un capăt al ţării la celălalt s-a petrecut în aceste alegeri toate presiunile şi infamiile câte sunt numai cu putinţă, după ce lista de alegători n-a fost în cele mai multe judeţe decât o listă de funcţionari, după ce s-au introdus în liste oameni cari n-au dreptul de a vota, după ce, în ajunul alegerilor, s-au făcut nenumărate schimburi în funcţiuni numai pentru a obţine voturi în favorul guvernului, după ploaia de decoraţii, după bătăi şi schingiuiri, după ce în toată ţara secretul votului a fost o minciună şi alegerile s-au făcut în condiţii diametral opuse legilor în vigoare, încât cele mai multe sunt lovite de nulitate, după ce în sfârşit aceste alegeri n-au fost decât o lovitură de stat îndeplinită prin brutalitate şi corupţiune, „Românul” ne cântă că ţara s-a esprimat în libertate şi voieşte revizuirea:

Noi zicem că (colegiile I şi II) au voit s’ afirme că simt trebuinţa de a se întruni cu confraţii lor proprietari din este două colegii, fiindcă cunosc că este între dânşii deplină identitate în idei şi interese.

Se ‘nţelege.

La Suceava, unde din 166 de alegători 98 sunt funcţionari, interesele celor 68 de alegători independenţi şi ideile lor sunt identice cu a celor 98 de lefegii ai bugetului. La Râmnicul Vâlcii, unde din 34 de voturi obţinute de candidatul guvernului 27 erau ale lefegiilor, interesele şi ideile protejaţilor Simulescului sunt identice cu interesele proprietăţii istorice.

În realitate secretul loviturii de stat a d-lui Brătianu consistă într-aceea că a prefăcut într-o sumă de judeţe majoritatea alegătorilor în funcţionari, că logofătul Coate goale, individul cu patru clase primare şi un curs de violoncel, Caradaua vulgară e stăpânitoarea României moderne. Aceste clemente cari n-au nimic şi nu ştiu nimic, cari fug de muncă ca diavolul de tămâie, acestea constituie cadrele şi armata marei partide naţionale liberale.

A le asigura acestora stăpânirea deplină în România este scopul loviturii de stat. Un stat guvernat de Coate goale şi Zgârie – hârtie e însă un stat pierdut. Cinic, meschin vânător de cumul şi câştig, ilicit înlăuntru, slugarnic în afară, acest element al unei biurocraţii inepte, ignorante şi comune este nu numai rămăşiţa, dar totodată matca în care se puieşte cea mai stângace din toate formele de guvernământ: absolutismul.

Daca e vorba de vigoarea organică a unei comunităţi omeneşti, e mai bine ca aceasta să fie un trib de ciobani liberi, fără cultură, pururea gata de luptă, mai bine un trib de mulgători de iepe, cutreerând deşerturile, migrând de-a lungul râurilor, ademenit de constelaţiile de la amiazăzi, decât o turmă de oameni guvernată de un roi de coate goale în care paragrafii reglementelor traduse din franţuzeşte se bat în capete şi unde totul, demnitatea omului şi a statului, să atârne de judecata unui imens număr de cioclovine bugetare.

Da! O lovire de stat este; o lovire de stat executată de paraziţi în contra elementelor producătoare şi cu rădăcini în această ţară; o lovire făcută în interesul străinilor, cari se vor bucura văzându-ne de-a pururea condamnaţi a fi conduşi de Simuleşti, Chiriţopoli şi Cercheji; o lovire de stat în care Caradaua comună şi Seruriul comun va domni de mână cu Ilie Ţepeluş şi Ion Pelin; o lovire de stat impertinentă în jos, umilită şi linguşitoare în sus, lovirea de stat a ciocoiniciei speculante şi invidioase în contra tuturor elementelor libere şi producătoare ale acestei ţări.

Daca revizuirea se va face, libertatea s-a dus din România. Verba docent, exempla trahunt. Degeaba am mai predica evangelia libertăţii; nu va mai fi materialmente cu putinţă ca naturi independente şi întregi să poată sparge pătura de slugi ale guvernului, slugi cari, dacă ar îndrăzni să voteze în contra candidatului oficial vor fi imediat date afară, după cum zice Chiriţopol.

Şi caractere libere nemaiputând pătrunde, ele nu vor mai putea servi de prototip şi de exemplu purtării politice a poporului. Paguba produsă neatârnării caracterelor este însă atât de mare şi de esenţială încât n-am mai vedea nici un mijloc de a restitui această pierdere. Deja lumea îşi adaptează moravurile după virtuţi patente ca acelea ale unui P. Grădişteanu sau Costinescu! Îşi poate închipui cineva ce va fi când numai asemenea virtuţi în discompunere vor reprezenta cariatidele ce susţin bolta moralei şi demnităţii publice.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989