[„E GREU A AFLA…”] – de Mihai Eminescu [27 noiembrie 1882]

E greu a afla o formulă pentru cele ce se petrec; cu toate astea nu credem să fie cineva care să poată afirma că dispoziţia spiritelor la noi e normală şi sănătoasă. Oamenii simt o apăsare, asemenea celei produse de atmosfera îngreunată de furtună, apăsare de care nimeni nu-şi poate da seama de unde vine, dar care se manifestă prin o sumă de incidente. Desigur nu e pură întâmplare că se ‘nmulţesc omorurile, aceste morţi fizice prin violenţă, precum se sporesc falimentele, aceste decese economice asemenea violente. Nu credem ca circulare să poată înlătura cauzele sociale din cari răsar asemenea fenomene. În sfera vieţii morale pare a nu mai fi existând nici o idee serioasă care să ‘ncălzească sufletele şi să le ridice din mizeria vieţii dă toate zilele. Ideile religioase sunt subminate de-un materialism brutal, ideile morale substituite prin maxime epicureice şi prin cinism; scandalele se ‘nmulţesc şi iau formele cele mai degradatoare; ideea naţionalităţii chiar, atât de roditoare şi în stare a ţine loc multor goluri ale culturii, e subminată de teoreme cosmopolite şi socialiste. C-un cuvânt, zi cu zi ne americanizăm, zi cu zi devenim mai nepăsători faţă cu soarta poporului nostru propriu şi-n mijlocul acestei nepăsări, caracteristice numai pentru popoarele guvernate de despotism, singurul nerv care mişcă elementele dominante este goana după influenţă şi aur.

Precum corpurile cereşti răsar şi apun, tot astfel credinţa popoarelor vechi le dădea zeilor un răsărit pe orizontul conştiinţei omeneşti şi le dădea un amurg de seară şi o asfinţire. După apunerea lor ce putea să rămâie în urmă decât întunerec şi haos?

Tot astfel constelaţiunea de idei morale şi naţionale cari au luminat trecutul nostru, care ne-a mânat pe calea dezvoltării, înclină spre apus, nici una din credinţele din trecut nu rezistă digoluţiunii şi, ca să întrebuinţăm un frumos cuvânt al Bibliei, semnele vremii se înmulţesc.

Mânaţi de spiritul străin a unor mizerii străine, ne luptăm pentru sufrajul universal sau pentru electivitatea magistraturii. Marii oameni ce se pretind reprezentanţi ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naţionale, lupta de emancipare ce ne absoarbe de un secol şi jumătate, aceştia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza şi mai mult, a slăbi în noi simţul de conservaţiune naţională şi, dacă se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe-o marfă, pentru a-şi câştiga popularitate.

Faţă cu aceste fenomene de discompunere pe toate terenele nu e oare o datorie pentru oamenii de bine de-a se opune uniţi acestui curent fatal care ameninţă a atomiza pe cel mai numeros popor din răsăritul Europei? Căci la ce alt tinde demagogia la noi şi pretutindenea decât de-a nimici clasele, identitatea lor de interese şi de vederi, de-a le desface în indivizi, de-a opune pretutindenea numărul şi mulţimea valorii, culturii şi meritului? A confunda pe toţi românii independenţi în colegiul al Iv-lea, a majoriza prin acesta, ce alt poate să ‘nsemneze decât a nimici din rădăcini clasele purtătoare de idei, pe cele cari înţeleg interesele naţiunii, şi a le îneca în masa celor ce, neştiind nici scrie şi citi, nu sunt în stare a înţelege interesele lor proprii, necum acelea ale colectivităţii naţionale?

Ameninţaţi dinlăuntru şi dinafară de discompunere, având a lupta cu duşmanul demagogiei interne, care, ca o boală organică, mănâncă încheieturile societăţii, pe când duşmanul estern caută a absorbi naţionalitatea, suntem în prada frigurilor dinlăuntru şi lovirilor din afară, stăpâniţi cu toate acestea, în timpul crizei, de-o mână de feneanţi şi de facem-treburi, de-un grup de esploatatori pentru cari nu există alte cestiuni decât acelea ale stomacului lor propriu.

Se ‘nţelege că pentru aceste elemente orice mijloc de-a rămâne deasupra e binevenit; nici unul din ilustraţiunile lor nu va avea slăbiciunea de-a se întreba care e preţul cu care se perpetuă domnia cupidităţii şi a corupţiei. Foile lor vor încerca să dovedească că nenaturală e unirea elementelor din opoziţie. În realitate însă pericolele ce ameninţă statul şi naţionalitatea sunt cu mult superioare deosebirilor de vederi ce vor fi existat vreodată între membrii opoziţiei.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
Mihai-Eminescu.Ro