[„E SĂTULĂ ŢARA DE VORBE…”] – de Mihai Eminescu [29 aprilie 1883]

E sătulă ţara de vorbe, de îmbogăţirea peste noapte a geşeftarilor prin răscumpărări şi cumul de corăbii pe uscat şi de canaluri între Cernavoda chiustenge, de imoralitatea erijată în titlu de merit pentru a guverna România; sătulă de îmbunătăţiri rele, cari nu au de scop decât perpetuarea la putere a unui partid de feneanţi şi de samsari ai intereselor publice.

Mai mult; toată lumea simte că schimbarea ce se propune legii electorale are un scop îndoit: întâi, de a distrage atenţiunea ţării de la cestiunea Dunării tocmai în momentul când s-au întrunit Comisiunea Europeană şi când se vorbeşte de nouă tratări ce s-ar fi început între Viena şi Bucureşti; al doilea, de-a nimici cele din urmă rămăşiţe de independenţă şi de control cari le mai dădeau alegerile pân’ acum.

Pân’ acum colegiul al Iv-lea şi al III-lea erau aproape pururea zestre guvernamentală; unul e condus la urnă de subprefecţi, celălalt de şefii gardei civice; colegiul al Ii-lea e asemenea espus presiunilor celor mai neruşinate şi tentaţiunilor imorale; cestiunea e deci a se nimici şi colegiul I, tăria a o mână de oameni independenţi cari mai au îndrăzneala de-a judeca singuri actele guvernului şi de-a împiedica uneori ca ţara să devie cu totul terenul de esploatare al străinătăţii, exercitată prin samsarii dinlăuntru.

Deşi dar, în împrejurări ordinare, orice guvern are majoritatea asigurată în urma nenumăratelor mijloace de influenţă de care dispune; deşi colegiul al Iv-lea şi al III-lea sunt aproape în totalitate guvernamentale, iar al Ii-lea devine cu înlesnire guvernamental; deşi existenţa colegiului I mai nu are un alt rol în ţara aceasta decât a face cu putinţă să pătrunză puţină lumină şi neatârnare de caracter în Parlamentul de maşini votatoare, guvernul actual nu se mulţumeşte cu atâta. Lui nu-i trebuie nici un control şi nici o opoziţie; vrea să dispuie în stăpân absolut, necontrolat de nimene, de buget, de Dunăre, de interese interne şi esterne; el vrea atotputernicia înlăuntru pentru a masca servilismul în afară.

Ziare franceze cari au dovedit că sunt bine informate în privinţa cestiunii Dunării, „Le Temps” între altele, ne-a spus curat că termenul de şase luni acordat de puteri pentru ratificarea Tractatului de la Londra nu e nimic alt decât timpul material pe care l-a cerut de la ele guvernul de samsari ce domneşte asupră-ne pentru ca în cursul acestei jumătăţi de an să ucidă colegiul I, să şteargă din legea electorală chiar posibilitatea unei reprezentaţiuni independente şi apoi să primească tot ce străinătatea va impune, cu un Parlament compus din cumularzi, păsuiţi şi funcţionari.

„Să treacă alegerile în cari vom şti a distrage atenţia tuturor prin cestiuni interioare; să obţinem majoritatea pentru revizuire şi va fi bună şi pentru Dunăre. Îngăduiţi-ne dar până vom amăgi ţara şi vom pune mâna pe ea şi – atunci să vedeţi ce slugi plecate va avea străinătatea în noi. Atunci vă dăm Dunărea, vă dăm poduri peste ea pentru traficul internaţional, plătite tot din sudoarea poporului nostru, vă dăm construcţii de canaluri de la Cernavoda la Chiustenge, vă dăm tot ce poftiţi.”

Iată limbajul pe care-l ţine guvernul în străinătate, iată pe ce mâni am ajuns. Toate agitaţiile, toată reforma constituţională nu e decât apucătura unor samsari ai intereselor ţării, cari ştiu să ameţească prin mizerii interne pe oamenii pe cari vor să-i înşele şi să-i păgubească.

E ca şi când un samsar, solicitând să cumpere moşia unui om, i-ar fi dat acestuia o doftorie drastică pentru ca, ameţit de tăieturile din lăuntru, să iscălească de nerăbdare şi de durere vânzarea.

Ei bine, toate acestea le-am pus în vederea alegătorilor; le-am spus să nu se uite în gura panglicarului ţarigrădean din Strada Doamnei, pentru care şi ţara aceasta şi poporul acesta şi interesele materiale şi morale ale românimii întregi nu sunt decât o marfă de vânzare, un obiect de speculă pentru a-şi îmbogăţi rudele şi partizanii, un obiect de trafic zilnic şi de câştig zilnic.

Nu vom zice că nimenea nu ne-a ascultat. Vom constata cu durere însă că – precum în judeţul Sucevii două treimi din alegătorii înscrişi în liste sunt funcţionarii plătiţi din buget – ţara întreagă geme sub o plasă complicată de interese ce atârnă de guvern şi de administraţie şi că în cele mai multe părţi nu mai poate rezista.

Nu mai poate, nu mai poate. Visul inoculat de acest venetic, cumpărătoarea en gros de conştiinţi, opinii şi caractere, au ajuns la un grad ce ne înspăimântă şi ne face a pierde speranţa în orice dezvoltare sănătoasă a poporului nostru.

În ce stare a ajuns bietul poporul nostru?

În colegiul I şi II sunt o sumă de oameni ce au procese cu statul. E natural. A cincea parte a teritoriului e a statului; el e vecinul de moşie al tuturor, toţi sunt vecinii lui de moşie. O sumă de oameni sunt arendaşii lui pentru proprietăţi mici şi mari. De aci o sumă de procese şi de tranzacţiuni de împăcare. Încheiarea acestor tranzacţiuni s-au suspendat pân-în preziua alegerilor. Acum sunt citaţi o sumă de oameni la administraţia Domeniilor spre a li se oferi… împăcarea şi a le cere în schimb… votul. Colegiul III e mânat de şefii de gardă civică şi votează pe plutoane şi în pas gimnastic pe candidaţii guvernului. În fine halul la care-a ajuns colegiul IV nu mai e de descris. Acela despre care s-ar crede că e cel mai luminat, fiind împrejurul capitalei, colegiul IV de Ilfov, n-a ales pe un sătean, nu pe d. Opran, care, dacă nu o altceva, e om cinstit cel puţin, a ales deputat pe un individ anume Toma Filitis. Ştie lumea cine e acest individ? Acesta e proprietarul care la 1864, mirosind că se va face împroprietărirea, le-a luat tuturor clăcaşilor de pe moşia sa pământurile ce le aveau în posesiune ereditară, iar la 2 mai a declarat că el nu are clăcaşi pe moşie.

Deşi Codul Caragea şi toate legiuirile ulterioare priveau pământul ţărănesc ca posesiune ereditară, inalinenabilă din familia săteanului, testată ultimogenitului, a fost cu putinţă ca acest om, însemnat de Dumnezeu cu ciungia, să escamoteze posesiunile ţăranilor. Nici un bulgăre din pământul muncit de ei în sute de ani nu li s-a dat; ţăranii de pe acea moşie sunt simpli salahori, espuşi condiţiilor oricât de grele, pentru că nu au razimul unui pământ propriu. Şi pe acest străin, pe acest spoliator fără de conştiinţă şi ruşine, l-au ales poliţia d-lui Radu Mihai în colegiul al Iv-lea de Ilfov!

Da, o minciună este colegiul IV, o minciună aţi făcut din alte două, o minciună, în fine voiţi să faceţi din colegiul I. Iată ce zice „Naţiunea” d-lui Dimitrie Brătianu în privinţa aceasta:

La colegiul al Iv-lea birourile sunt în toată ţara ale guvernului. Şi cum putea fi altfel? „Delegaţii au fost duşi, nu ştim de cine, ca nişte vite la tăiere „. Nu noi am zis-o, ci d. C. A. Rosetti şi avem dreptul a-l crede pe cuvânt.

În capitală d. Romul N. Opran a fost eliminat. Candidatura d-sale a fost retrasă pentru ca să facă loc d-lui Toma Filitis. Unii pretind că delegaţii ar fi cerut această schimbare. Neexactitate! Ce-i drept, o parte din ei cereau pe un sătean; dar dorinţa celor mari a fost altfel, Agenţi d-ai poliţiei se vedeau întruna printre ei. Recomandăm guvernului pentru o medalie mai cu seamă pe d. Christescu (agent al poliţiei secrete). D-sa a fost: aproape neîntrerupt la postul său.

Am mai văzut în curtea primăriei doi domni – desigur nu ai opoziţiei – care împărţeau parale delegaţilor după ce ieşeau din sala unde votaseră. Şi se mai miră d. Rosetti că, domnii candidaţi nu şi-au expus profesiunea de credinţă către delegaţi! Ce trebuinţă aveau să facă aceasta când aveau la îndemână argumente sunătoare pentru convingerea celor la care se adresau?

Partid liberal, lege liberală, alegeri libere !…

E invederat că, în asemenea stare de decadenţă, alegerile pentru Cameră nu puteau ieşi decât cum au ieşit.

De aceea facem apel încă o dată la colegiul I şi al Ii-lea pentru Senat. Patres conscripti! Părinţi înscrişi în analele şi documentele domneşti ale acestor ţări, părinţi ai patriei, aveţi îndurare de ţara voastră! Nu lăsaţi ca demagogia compusă din venetici şi din cavaleri de industrie să strivească cea din urmă rămăşiţă de libertate şi de neatârnare a acestui popor; nu lăsaţi ca un popor, azi încă liber, să nu mai fie mâni decât o turmă necuvântătoare mânată de poliţie şi de funcţionari; scăpaţi ceea ce mai este de scăpat: dreptul vostru de-a controla această companie anonimă de bandiţi care a pus mâna pe ţara voastră.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *