Fără a prejudeca hotărîrile Adunărilor, credem cum că linia de purtare a conservatorilor va fi următoarea:
N-avem nici un schimb de făcut cu Rusia în particular şi nu-i dăm nimic ei, precum nu pretindem nimic de la ea în special decît ca să consfinţească cuvîntul împăratului ei. Numai toţi semnatarii Tratatului de Paris, care va servi de bază a deliberărilor Congresului, ne pot da ceva- lua nu ne pot nici ei nimic.
Se zice cumcă argumentarea unei părţi ar fi următoarea: împăratul nu voieşte să-şi calce cuvîntul şi, în marginele voinţei sale individuale, nici nu-l calcă vreodată, dar voinţa poporului rusesc cere reluarea Basarabiei.
Dar cu modul acesta orice tratat încheiat între două state se poate nimici. Caracterul individual al monarhului nu este decît o garanţie mai mult pentru respectarea unui tratat, nu este însă unica lui garanţie. Convenţia a fost încheiată între guverne, adică între oameni cu plenipotenţe din partea poporului lor, şi tocmai voinţa popoarelor este angajată prin convenţie. Deci nu înţelegem ca o voinţă angajată să vrea ceva contra angajamentelor ce le-au luat în mod formal. Ce deosebire mai este atunci între popor, ca personalitate juridică, şi nişte bande neorganizate?
Dacă am făcut odată greşala de a încheia convenţie cu ea, n-am încheiat-o pentru a servi politica rusească în special. însărcinată de Europa de a regula cestiuni ce nu ne privesc pe noi, nu i-am cerut decît să ne garanteze ea în special ceea ce toate puterile ne-au garantat prin Tratatul de la Paris: integritatea şi neatîrnarea teritoriului nostru actual. Poate să fie în alte locuri obicei să se precupeţească pămîntul patriei şi cetăţenii statului, noi nu cunoaştem aceste obiceiuri şi nici voim a le cunoaşte.
Dacă Rusia ne propune un schimb- nu-l primim. Ba orice ne-ar propune Rusia îndeosebi nu primim.
Noi nu cunoaştem în ea decît pe mandatara Europei, care n-au declarat război Turciei pentru a schimba soarta noastră, ci pe aceea a bulgarilor, sîrbilor, muntenegrenilor, în sfîrşit a popoarelor de care a fost vorba la conferenţe. De noi n-a fost vorba la conferenţă; războiul ce l-am purtat au fost poate o imprudenţă ce se iartă unui popor tînăr şi arzător, şi alianţa de fapt o măsură care să ne asigure succesul armelor noastre, iar încolo n-avem a împărţi nimic cu Rusia nici în clin, nici în mînecă. Poate din partea noastră să cucerească toată ţara turcească, dacă o vor lăsa alte puteri, cu noi n-a avut război, deci n-are a ne lua nici pămînt nici a ne da cu sila ceea ce nu-i cerem ei. Dacă avem a cere, nu Rusia este aceea de la care vom primi.
Nu cerem nimic, nu primim nimic, nu dăm nimic.
Vrea Rusia să ne dea independenţa? N-o primim de la ea.
Vrea să ne dea Dobrogea? Asemenea n-o primim.
Cu un cuvînt, de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special şi nu-i cerem decît ceea ce sîntem în drept a-i cere ei, ca oricărui om de rînd, cu faţa curată: să respecte pe deplin convenţia încheiată cu noi. .Nici s-a bătut pentru noi, nici n-am poftit-o să se bată; deci nu are dreptul de a trata cu Turcia în numele nostru. Nici ea s-a luptat pentru noi, nici noi pentru dînsa, ci fiecare pentru sine şi ale sale; ea pentru a împlini mandatul Europei şi pentru confraţii ei de peste Dunăre; noi pentru noi.
Deci încă o dată: Nu voim s-auzim de nici<de>un aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata în numele nostru, căci n-am însărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X
Pingback: Fragmente din articolele despre BASARABIA, publicate de Mihai Eminescu în ziarul „Timpul”, în 1878 – CONDE.MD