FATA MAMEI ANGO ŞI GIROFLÉ-GIROFLA – de Mihai Eminescu

De doi ani s-a introdus şi la noi operetele comice şi cum se ştie s-a început cu Fata mamei Ango, în urma Giroflé, acum mai auzim că se pregăteşte”Princesa de Trepizonda „ şi dacă a vrea Dumnezeu, tot aşa înainte. Calea s-a deschis şi mulţi îşi freacă mânele şi se bucură de aceasta; crezând cumcă teatrul nostru a făcut un progres mare, s-a format companii lirice etc. Noi însă care căutăm la teatru, nu zgomotul ce amorţeşte sufletul, ci şcoala care formează inima, îndreptează caracterul prin icoane vii, să vedem întrucât este folositor acest gen de teatru; această drojdie de teatru să zicem. Teatrul este artă şi astfel fiind trebuie să tindă la caracterul tipic, la expresiune, la frumuseţe. Când Moliére a creat pe Tartufe, a reprezentat ipocrizia cu formele potrivite ei în gradul cel mai energic; astfel că Tartufe, din simplă individualitate, s-a rădicat la un caracter hotărît. Trăsăturile acestui caracter însă fiind generale, neatârnate de timp şi spaţiu; în acelaşi timp fiind omeneşti ele nu mai sunt simple trăsături a unui caracter, ci formează însuşi un tip al omului, tipul ipocriziei. De aceea Tartufe a lui Moliére va trăi cât şi omul de pe pământ, căci el va fi oglinda vecinică în care se va recunoaşte ipocritul. Tot astfel cu toate caracterele comedii. În sensul acesta dânsa iese din lumea comună, înfăţoşindu-ne caractere, tipuri. O asemenea este hrană sufletească, căci ea ne arată pe noi înşine cu simţirile şi patimile noastre, şi, din felul desnodământului piesei, vedem consecinţele patimilor noastre. Publicul la un asemenea spectacol simte emoţiunea care-l cuprinde, se interesează de soarta ficţiunilor de dinaintea ochilor săi. A produce emoţiune, trebuie să tindă autorul, actorul, muzicantul; căci emoţiunea este care mulţămeşte pe om, dânsa i ascute simţirea şi-i perfecţionează sufletul. Sălbatecul nu se emoţionează de nimic. Dacă comedia arată defectele, drama înfăţoşează vârtejul sufletului nostru. Drama va arăta ce poate face pasiunea din noi; cum sub impulsiunea ei, sufletul nostru devine măreţ până la sublim sau hâd până la oribil, după calea care ea a apucat. Opera, prin muzica ei ca expresiune când măreaţă când dulce, dezmierdătoare, produce prin combinaţia măiestrită a sonurilor toate mişcările şi peripeţiile sufletului nostru. Expresiunea ei cea vagă ne pătrunde încetul cu încetul, produce o vibraţie nervoasă în noi, devenim melancolici şi în urmă visători. Comedia, drama, opera ne mişcă, căci au în ele expresiuni de ale frumuseţii. Operetele nu tinde să exprime nimic, ele sunt curat caricatură în personajele şi costumurile sale; nici o tendinţă estetică. Opereta a născut din sufletul tocit şi uzat a Parisianului actual, sceptic, i-a trebuit un teatru care să-i deştepte simţurile enervate. Dar el ne înfăţişează spiritul îmbătrânit şi ar părea natural să aibă un asemenea teatru. Cu noi însă nu este acelaş lucru. Suntem în momentul trecerei de la barbarie la civilizaţie şi trebuie ca societăţei noastre să i se dea acel fel de teatru care să-i dezvolteze şi să-i cultive inima; căci precum pe o vlăstare plăpândă un soare prea arzător este în stare să-o usuce; de asemenea şi o societate tânără dându-i modele numai pur simţuale, o menţine în starea de materialitate şi-i corupe sufletul. Capitalul intelectual al actorilor ar fi putut să fie întrebuinţat în studiarea altui teatru decât în a scenelor cu îndoite înţelesuri.

 

[ decembrie ]

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 323

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.