Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Ieri s-a citit în Adunări mesajul regal prin care sesiunea Corpurilor legiuitoare se prelungeşte până la 15 iunie inclusiv. În şedinţa de ieri a Camerii, care a ţinut numai o oră – delegaţii diferitelor comitete trebuind să lucreze în secţiuni – d. N. Gane a adresat o interpelare guvernului relativă la cele 10 milioane acordate de Constituantă capitalei Iaşi. D. Gane ştie că mai multe tratări s-au urmat între reprezentanţii consiliului comunal ieşean şi guvern pentru a pune capăt diferendului ; asemenea ştie că un proiect de lege s-a subscris de cătră întreg Consiliul de Miniştri, prin care proiect se curma diferendul într-un mod definitiv; onor. interpelator ştie apoi că M. Sa Regele a subscris mesajul de înaintare a; acelui proiect, dându ‘l în deliberarea Camerii. Astfel, d. Gane interpelează pe guvern şi în special pe dd. miniştri de finanţe şi interne cu scop să afle cari sunt cauzele cari întârziază înaintarea acelui proiect. Dezvoltarea acestei interpelări trebuie să se facă astăzi.
Informaţia noastră despre demisia d-lui ministru de război Slăniceanu se confirmă. Am arătat ieri deja atât punctele interpelării d-lui Grădişteanu cât şi moţiunea de blam care trebuia neapărat să determine retragerea d-lui Slăniceanu. Incidentul a fost însă prea interesant pentru a nu reveni asupră-i şi credem a nu putea face aceasta mai bine decât reproducând pasajele de fond din dezvoltarea interpelării d-lui Grădişteanu.
În privinţa şcoalei de aplicaţiune interpelatorul constată că d. ministru a numit de pe acuma un director al acelei şcoale, înainte de termenul prevăzut de lege pentru deschiderea şcoalii şi fără măcar să fi prevăzut în buget numirea directorului înainte de vreme. Al doilea punct al interpelării este privitor la un anunţ publicat prin ziare în care se spune că fiind depus în Cameră un proiect de lege pentru cutare întreprindere, apoi (voteze-se sau nu proiectul) se şi publică licitaţia pentru darea întreprinderii.
Punctul al treilea şi cel scandalos este privitor la neregularităţile şi abuzurile ce s-au făcut la Ministerul de Război cu contractele de furnituri ale oştirii. După cercetarea tuturor dosarelor interpelatorul s-a convins că procedarea generală urmată în Ministerul de Război mai cu toate contractele de întreprindere este aceasta:
Se face licitaţiune, se adjudecă cutare întreprindere asupra cutării persoane în cutari condiţiuni; licitaţiunea se supune Consiliului de Miniştri, care o aprobă. Dar, imediat când este vorba de recepţiunea furniturei contractate, se iveşte cazul următor: conform contractului şi conform regulamentului Ministerului de Război, furniturile, oricari ar fi, trebuie să fie supuse unei comisiuni de examinare şi, după art. 18 din regulament, dacă comisiunea zice că acele obiecte nu întrunesc condiţiunile, regulamentul ordonă că trebuiesc timbrate ca respinse, pentru ca nu pe urmă să se poată prezenta la o altă concurenţă, la o altă furnitură. Ce se urmează însă? Se urmează într-un mod general faptul următor: Comisiunea constată că marfa, furniturile, nu este în condiţiunile contractului, că ele trebuiesc respinse. În loc să se aplice timbrul conform regulamentului, petiţiuni peste, petiţiuni din partea diferiţilor antreprenori vin la minister şi atunci începe o serie de apreţieri venind unele după altele din partea ministrului, care zice la unele: Având în vedere şi considerând, să facem un scăzământ de… La altele: Având în vedere şi considerând, să facem un scăzământ de…
Interpelatorul ilustrează apoi cu exemple, întemeiate pe acte din dosare, această procedură a ministerului. Este un contract de furnituri cari sunt respinse mai întâi ; contracciul propune un aranjament cu scăzământ de 7 şi jum. la sută; comisia opinează că furniturile trebuiesc respinse, totuşi, adaogă comisia, ministrul, dacă voieşte, le poate primi, însă numai cu un scăzământ de 40 la sută. D. ministru Slăniceanu, considerând urgenţa (acesta era calul de bătaie al ex – ministrului, în toate afacerile de acest fel, urgenţa), admite a se primi furniturile cu 20 la sută scăzământ. Contracciul, d. Rosenthal, se plânge, protestează, dar sfârşeşte prin a se mulţumi şi aşa. La predarea furniturilor însă contracciul începe iar să protesteze, să se plângă şi să stăruie; în urma stăruinţelor contracciului, d. ministru consimte, după trecere de timp, a mai scădea scăzământul de la 20 la sută, la care se învoise şi contracciul, la 12 la sută. „Şi cum s-au făcut, întreabă interpelatorul, aceste contractări, pertractări şi subtractări? Cu consimţământul Consiliului de Miniştri? Supusu-s-a cazul în Consiliul de Miniştri?” Nu. Toate acestea s-au făcut din propria şi singura autoritate a d-lui ministru de război.
Iată acuma cum stă şi afacerea furajului cailor din Dobrogea. D. ministru Slăniceanu, spre a vedea în ce condiţiuni s-ar putea face acest furaj, se adresează mai întâi la administraţia Domenielor Statului şi totodată întreabă şi pe şefii de corpuri din Dobrogea cam în ce condiţiuni se poate face furajul acolo? Şefii de corpuri telegrafiază către ministru, încunoştiinţându-l că se însărcinează ei să facă acest furaj cu preţ de 90 bani de cal. Deşi în aceste telegrame şi raporturi ale şefilor de corpuri se arată preţul de 90 bani de cal, care preţ da mai multe avantaje chiar corpurilor, fiindcă puteau face economii, căci acesta era preţul maxim, totuşi d. ministru Slăniceanu decide ca să se pună în licitaţie furnitura furajului şi, lucru curios, că, în referatul care-l face la Consiliul de Miniştri asupra aprobării licitaţiunii, d. ministru Slăniceanu, nu zice nici un cuvânt de existenţa acestor raporturi! Se aprobă dar licitaţiunea pe 1 lei şi 12 bani de cal; dar se aprobă nu pe 5 trimestre, ci numai pe 3 trimestre şi contractul se încheie în urma acestei licitaţiuni pe 3 trimestre, conform hotărârii Consiliului de Miniştri. Expiră termenul. Raporturi din nou ale şefilor de corpuri, cari spun că se însărcinează dânşii cu furajul, fiindcă este o deosebire mare. Iată ce se găseşte chiar în dosarele Ministerului de Război. La 1879 furajul n-a costat decât 89 de bani de cal şi, de la 89 de bani cât a costat în 1879, acum se urcă la 1 leu şi 12 bani de cal. Cer corpurile să facă ele aprovizionarea furajului şi cu toate acestea, d. ministru Slăniceanu, fără avizul prealabil al Consiliului de Miniştri, din propria d-sale autoritate, fără o nouă licitaţiune, prelungeşte contractul pe care-l avea încheiat cu d. Saniel Marcus, ginerele d-lui Rosenthal, acelaşi d. Rosenthal de care se vorbeşte mai sus.
Toate acestea sunt fapte pozitive, pe cari d. ministru Slăniceanu nu le putea contesta şi nici n-a încercat să le contesteze, dosarele fiind de faţă. Senatul, credem, a fost prea indulgent cu d-sa votând moţiunea Grădişteanu: incorectitudinea vădită a d-lui ministru Slăniceanu, ca să întrebuinţăm un eufemism, ar fi trebuit să-i atragă ceva mai mult decât un vot de blam.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII