[„ÎN DISCUŢIA LA CARE…”] 2264 – de Mihai Eminescu

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

În discuţia la care-a dat loc proiectata înfiinţare a Creditului Mobiliar am făcut se ‘nţelege abstracţii de la toate persoanele cari au luat iniţiativa înfiinţării. Sunt între ele bărbaţi din toate partidele. Am pomenit în treacăt culmea asociaţiunii, pe prinţul Dumitru Ghica, pe care îl regăsim în toate asociaţiunile ce se creează în ţară, indiferentă fiind natura; am pomenit la coadă numele redactorului. Dar încolo ne-am ţinut strict de obiect. Din natura chiar a operaţiilor cu care se ‘nsărcinează o asemenea haute banque pe acţii am dedus că e prematură pentru ţara noastră şi de natură a da naştere la o mulţime de creaţiuni factice agiotate la bursă.

Dar sunt amici ai noştri iniţiatorii, dar sunt adversari politici: o creaţiune economică cată a fi discutat dintr-un punct neutral de vedere, fără consideraţii politice.

Ne pomenim acum cu „Românul” că ne aduce un lung articol în contra vederilor noastre.

Să ne permită ziarul guvernamental să spunem verde că nu ne luăm deloc osteneala de-a discuta cu el, mai cu seamă în cestiunea de faţă. Interesele băneşti şi personale ale redactorului fiind amestecate în aceeastă afacere, un organ onest ca al nostru nu poate sta de vorbă cu samsarul Creditului Mobiliar. „Românul” n-avea decât să-şi urmeze dezvoltările din punctul său de vedere şi să ne lase ‘n bună pace.

Ar fi în adevăr ieften dacă faţă cu orice cestiune de interes public am avea a ne lupta cu agenţii plătiţi sau cointeresaţi ai unor întreprinderi. Orice altă foaie a cărei relaţii cu Creditul Mobiliar sunt cel puţin necunoscute ar fi avut dreptul să ne combată. „Românul”, al cărui unic redactor cere concesia şi e un membru din sindicat care speculă acţii şi le agiotează, n-are acest drept. Înc-o dată: Discutăm cu convingeri, cu principii, cu idei. Cu stomahuri şi apetituri nu discutăm.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro