Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Între acuzările aduse odinioară de „Pseudo – românul „ partidului conservator era şi aceea a relelor finanţe.
Toate ca toate dar rele finanţe făcuseră conservatorii şi ţara era aproape de prăpastie.
La dreptul vorbind nu ştim de mai poate face cineva bune finanţele în ţara noastră dacă roşii vor fi stat numai două luni la guvern. Cu „sus băieţi, jos băieţi” s-a votat papa Strousberg cu arhimilioanele lui; „Pseudo – românul „ a căpătat un bun bacşiş pentru lăudarea strălucitei afaceri şi s-a ‘ntărit în încheieturi; Senatul se dizolvă pentru că se opune celebrei întreprinderi şi se pune în lucrare convenţia înainte de-a fi lege. Ţara se ‘ncarcă cu o datorie de un sfert de miliard, ale cării anuităţi erau în curând exigibile.
Acuma, vorba ceea, după ce aţi făcut trebuşoara asta, vino moşule şi fă bune finanţe! Dar drumul de fier ca drumul de fier! Unde-a mers mia meargă şi suta.
Răul mai era altul. Pe aceste linii începu a curge o mulţime de străinătate, jidovi, nemţi, fel de fel de neamuri cari au început să scoată gazetă la Bucureşti ca „Bukarester Tagblatt” unde s-au întrolucat bunăoară mai multe şoacăţe ce au mai mult darul suptului decât al propovăduirii şi strigă zilnic, plătite anume de guverne străine ca să ne ‘njure pe noi şi orice organ românesc.
Acuma, vino şi fă politică naţională dacă poţi. Vorba ceea: mergi cu finanţele bine când eşti dator moştenitorilor lui Stroussberg două sute ş-atâtea zeci de milioane; dezvoltă industrie sau meşteşug când le-ai făcut şi drum ca să înlesneşti concurenţa străină; fă treabă când vezi că pe zi ce merge ţara ici se şocăţeşte, colo se jidoveşte, dincolo se grecifică, ba când vezi că însuşi elementele politice determinante sunt pe zi ce merge mai cosmopolite, mai străine.
Acuma bune rele or fi fost finanţele sub guvernul conservator, nu discutăm. Părerile noastre sunt demult cunoscute. Guvernul conservator a cătat să plătească datorii făcute de alţii, să acopere goluri bugetare imense lăsate de predecesorii lui şi cu toate astea tot n-a sporit în patru ani bugetul cheltuielelor cu 40% ca onorabilii patrioţi.
Să zicem însă că rău ar fi stat finanţele sub conservatori.
Cum se ‘ntîmplă atunci ca tocmai foştii miniştri de finanţe ai conservatorilor, d-nii Mavrogheni şi G. Cantacuzino, să fie obiectul unei deosebite curteniri din partea patrioţilor? Unul e numit ministru plenipotenţiar la Roma, celuilalt, să vrea numai, i s-ar da orice portofoliu, chiar prezidenţia Consiliului, necum resortul finanţelor?
Atât de răi miniştri oameni cari au compromis finanţele şi cu toate acestea curteniţi zilnic de presa oficioasă? Miniştri afişaţi prin comunele rurale ca vinovaţi de fel de fel de abuzuri şi fărădelegi şi astăzi asediaţi de crainicii şi solii partidului guvernamental, purtaţi în palmă ca ouăle, trecuţi de Ionel Ciocârdel de la „Telegraful” între oasele sfinte, între boierii de neam, deosebiţi de boierii ciocoi de la „Timpul”?
Se poate oare să fi fost atât de răi?
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII
