2254
Tânărul Gabriel Mirabeau e în închisoare pentru că o damă, uzurpând alături cu tatăl său locul mumei, împodobită cu diamantele pe care aceea le purtase, îl prigoneşte de cinci ani. Tatăl său, robit de frumuseţile acestei femei, îşi persecută pre însuşi fiul său sub pretextul că ar [fi] stricat prin înrâurirea lui Voltaire şi în genere a ideilor care aveau să îngroape vechea monarhie franceză şi cu ea întreaga strălucire feerică a Curţii de la Versailles. Dar Gabriel scapă. El intră în casa tătâne-său, îngenunche înaintea chipului de marmură a mumei şi-n această poziţie îl află Sofia. Această femeie, măritată după un prezident de Curte, moşneag de 70 de ani, ea care nu iubise niciodată şi care avea sete de amor adevărat, îl îndrăgeşte de la cea dentâi privire pe tânărul Mirabeau. Un moment după aceasta el intră în conflict cu favorita tatălui său, îi rupe de la gât colierul de diamante ale mumii, o insultă; aprinde prin asta mai mult mânia tatălui şi e arestat din nou. Cu asta se mântuie actul întâi.
În actul al doilea se tratează înaintea Parlamentului (căci aşa se chemau Curţile pe atunci) procesul tânărului. Cu toate astea el îmblă liber în casa prezidentului în care e iubita sa, îi face daruri, îi dă chiar o scrisoare. Un tânăr advocat numit……, o figură cavalerească, din popor, pledează procesul, animat de ochii unei frumoase „chanoinesse”; judecătorii sunt aproape să-l achite, însă prezidentul, ce simţise istoria cu femeia lui, aduce circumstanţe agravante, încât ei îl condamnă. Dar, în vreme ce judecătorii se consultau, în casa prezidentului se petreceau ciudate lucruri. Sofia îi dă lui Mirabeau scrisoarea pecetluită înapoi şi-i spune că nici el nu are nimic de zis nici ea lui; deci ruptură. Când s-anunţă însă sentenţa, când comandorul temniţei, careel însuşi o îndrăgise pe Sofia, hotărăşte că nu-l va mai lăsa liber, atunci Sofia îi cere scrisoarea înapoi. Mirabeau e fericit de aceasta şi pleacă, ea citeşte singură scrisoarea, rămâne visătoare, o scapă din mâni, iar d.prezident intră atunci, o ridică şi, cu această scrisoare în mână, [î]i propune un modus vivendi foarte rău. Ea i-o cere înapoi, el vrea să se răzgândească pân-a doua zi şi pleacă; ea rămâne iar singură. Intră Mirabeau care iar a scăpat. Scenă de amor şi fug amândoi pe fereastră. Actul al doilea.
Actul al treilea se petrece-n Olanda. Într-o odăiţă petrec trei oameni: Mirabeau care-şi câştigă pânea copiind,………. dând lecţii de limba franceză, Sofia de limba italiană. Uşor se poate presupune că le merge cât se poate de rău. În Franţa ei au fost condamnaţi in contumacian, el la moarte, ea la muncă silnică pe viaţă. Mandat de estrădare contra lor există asemenea. Lucrul cel greu al agentului poliţienesc este să constate prin iscălituri identitatea care o şi constată din partea lui. Ei află de aceasta şi vor să fugă, iar pentru a-l plăti drumul Sofia-şi vinde părul. Pentru a-l mântui pe el însă ea-i propune agentului poliţienesc schimbul s-o ia pe dânsa care asemenea e urmărită. El nu ştie nimic de sacrificiul Sofiei, de aceea scena de adio, pretins pentru câteva minute, e şi foarte frumoasă. Însă când agentul intră s-o ieie pe ea, el se-ntoarce şi sunt arestaţi amândoi.
Al patrulea act se petrece iar înaintea tribunalului. El se-nvinuieşte numai pe sine, ea asemenea, şi rămâne ca hotărârea s-o deie regele. Regele pune în mâna prezidentului, a bărbatului lezat, dreptul de-a graţia şi acesta graţiază pe Mirabeau sub condiţia ca ea să se-n-toarcă în domiciliul conjugal. Aici urmează o scenă între Mirabeau şi Sofia în care ea propune ruptura, iarăşi fără să-i spuie sub ce condiţii el a fost graţiat. El voieşte să se ucidă dacă ea se va întoarce acasă, dar ea-i smulge pumnalul din mână. Prezidentul intră s-o ieie cu dânsul dar ea se-njunghie. Actul al patrulea şi cel din urmă.
DIN MANUSCRISE
1877
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X
