[„«L”EUROPE DIPLOMATIQUE» PRIMEŞTE…”] – de Mihai Eminescu [2 iulie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

„L’Europe diplomatique” primeşte din Petersburg amănunte atât de interesante asupra crizei din Bulgaria încât cititorul căruia i le comunicăm va vedea numaidecât cum cauze analoge produc efecte analoge şi cum Mihăleştii şi Caradalele bulgare nu sunt întru nimic superioare sau inferioare Caradalelor noastre bunăoară. Aceeaşi vânătoare de funcţii şi câştig, aceeaşi pretextare a patriei şi libertăţii pentru interese personale, aceeaşi mizerie care vine fatal la un popor ce-şi începe viaţa prin instituţii improvizate de dinafară, sau de străini, sau de uliţă, şi care n-a cunoscut că orice progres adevărat nu poate fi decât istoric, decât în legătură cu trecutul. Şi acolo existenţe catilinare izbutiseră a pune mâna pe stat şi a face muşama şi Parlament, şi ţară, şi Domn, pentru a domni ei singuri, încunjuraţi de Serurii şi Pătărlăgenii respectivi.

Dar să lăsăm să urmeze darea de seamă a foii franceze, căci termenii de comparaţie între noi şi cei de peste Dunăre se prezintă prea cu lesniciune pentru ca s-avem nevoie de lungi comentarii.

Iată ce zice corespondenţa.

Nu vă e necunoscut desigur că, dacă există vro ţară în Europa în care practica şi funcţionarea sistemului parlamentar să fie grele, aceasta e Principatul în cestiune, care, fără clasă aristocratică, ca toate ţările slave, şi fără clasă burgeză, n-are nici unul din elementele necesare unui asemenea regim, în urma lungei aserviri, sub opresiunea otomană. Cu toate acestea Bulgaria a fost înzestrată cu una din cele mai liberale constituţii, c-un parlament, c-un principe ereditar. Lipsind oamenii necesari pentru a împlini funcţiunile de deputaţi, de bărbaţi politici şi de miniştri, s-au primit toţi bulgarii c-o instrucţie oarecare, risipiţi pe ici-colo, mai în Turcia, mai în Austria, mai în Rusia (mai în România), unii ca profesori de şcoală, alţii ca medici, alţii studiind încă, sau abia părăsind Universitatea din Moscova; toţi au alergat în momentul eliberării ţării lor, ştiind de mai nainte că vor fi primiţi fără dificultate şi, alegere fiind imposibilă, le va fi lesne de-a ajunge în curând personaje mari. În numărul acestora sunt câţiva destul de inteligenţi.

Astfel e Zancov, fost uniat devenit ministru al afacerilor străine; astfel Karavelov, vechi student derailiat şi declasat al Universităţii din Moscova, compromis în mai multe afaceri şi care are a datori generalului Ignatief c-a putut intra şi rămânea în Bulgaria. Şefi inteligenţi, lacomi de putere, ambiţioşi, mişcându-se într-un mediu social moale, facil, nu prea luminat, aceşti câţva oameni – douăzeci de toţi poate – au parvenit repede a fi aleşi membri ai Adunării Naţionale, apoi deputaţi şi, odată aleşi, au ajuns să domineze Camera şi, dominând-o, să fie numiţi miniştri. Cât despre oarecari cunoştinţe câştigate, de experienţă politică, de vederi largi, favorabile intereselor ţării, nu trebuie să le cauţi la ei, mari palavragii, crezându-se deja oratori şi oameni de stat, alături c-un prinţ tânăr, puţin experimentat, care caută a i se ierta originea străină, nu le-a fost greu, mai cu seamă după ce guvernul rusesc, adoptând o politică, de abţinere, nu s-a mai amestecat în afacerile dinlăuntru ale Bulgariei, de-a pune şi ţară, şi Cameră, şi prinţ deoparte şi de a guverna şi domni în numele lor propriu.

Constituţia bulgară, elaborată de cătră Comitetul radical ruso – slav al acelui timp, era deja destul de înaintată; remaniată de cătră ei, ea nu mai e constituţia unui stat constituţional monarhic, ci aceea a unei republice democratice. Într-o ţară în care fiece cetăţean are conştiinţa drepturilor şi aptitudinea exerciţiului lor o asemenea constituţie mai poate funcţiona; dar acolo unde masa naţiunii, adecă alegătorii, sunt într-o stare destul de primitivă, ea nu e mai mult decât un mijloc dat ambiţioşilor inteligenţi de-a guverna despotic ţara sub masca libertăţii.

Ceea ce s-a făcut şi ceea ce au şi devenit Zancov, Karavelov şi consorţii. Demult raporturile agentului diplomatic şi ale consulilor ruşi au arătat că situaţia devenea din zi în zi mai imposibilă pentru prinţ, mai primejdioasă pentru ţară. Dar guvernul imperial, temându-se mai cu seamă de interpretarea defavorabilă ce s-ar da în străinătate unei ingerenţe, era hotărît a nu interveni.

Când însă, sfătuit din Viena ori din Berlin, prinţul se hotărâ de-a face apel la tară, precum şi avea dreptul, aţi văzut cum aceşti d-ni au început să strige în contra violării Constituţiei. Pentru a striga şi a face atâta gălăgie aveau cele mai temeinice cuvinte din lume: pentru că din momentul ce-şi pierdeau funcţiunile deveneau nişte caraghioşi precum fuseseră din capul locului. Oamenii de stat consumaţi ai Angliei, Franţei, Germaniei părăsesc puterea cu dignitate, fără supărare şi uneori cu plăcere chiar, dar pentru nişte bieţi golani, fără para frântă, cărora le dăduse D-zeu ceea ce nici visase, a părăsi de azi până mâine puterea înseamnă a cădea din bielşug şi din plăceri la nevoi şi jenă. E aspru şi nu se primeşte fără luptă şi fără strigăt.

Aceşti Zancov, Karavelov şi compania au strigat deci atât de tare încât strigătele lor au trebuit s-ajungă până la Paris. Ei au luptat şi, trebuie s-o mărturisim, au luptat cu dibăcie. Ştiind câtă influenţă are Rusia şi împăratul ei asupra maselor bulgare, au combinat o întreagă acţiune pentru a face să se crează că Rusia, guvern şi naţie, era cu ei şi în contra prinţului, care nu făcea în toate acestea decât să fie agentul docil al Austriei şi al Germaniei. Cine nu cunoaşte ţările slave nu-şi poate închipui ce urmări are acuzarea de a fi german. În combinaţia această au atras pe corepondentul bulgar al ziarului „Golos”, care s-a pus să publice telegramele cele mai violente contra prinţului Alexandru. Telegramele acestea, fiind publicate şi nedezminţindu-se de guvern, ei au declarat în toate adresele lor către alegători că guvernul rusesc e cu ei şi contra prinţului Alexandru. Era urgent de a face să înceteze o asemenea stare de lucruri, care, prelungindu-se, putea să devină primejdioasă.

Poporul bulgar, amăgit asupra adevăratelor sentimente ale guvernului rusesc, putea în adevăr să cază de bună credinţă în cursa întinsă de Zancov, Karavelov şi compania şi atunci criza ar fi devenit şi mai acută prin plecarea prinţului, primejdie gravă pe care tocmai cabinetul rusesc voia s-o previe, sfătuindu-se în privirea aceasta cu celelalte cabinete.

Acesta e deci adevăratul scop al apariţiunii în foaia oficială a răspunsului telegrafic făcut de contele Ignatief d-lui Zancov. Telegraful ne-a comunicat deja acest răspuns. Iată comunicatul care-l precedează şi care, în felul lui, e şi mai important încă:

„În lupta încinsă acum între partizi în Bulgaria acestea se silesc de-a obţine de la guvernul rusesc un cuvânt de aprobaţiune care să le servească de mijloc de-a atinge simpatiile alegătorilor. Cu scopul acesta partidul liberal a trimis o telegramă contelui Ignatief, ministru de interne, căruia bulgarii s-au obicinuit a i se adresa demult încă şi în alte împrejurări. Prin acea telegramă i se cere de-a stărui pe lângă împăratul pentru a obţine graţioasa protecţie a D. Sale. Adiutantul general, conte Ignatief, a răspuns prin telegrama următoare care se publică aci, pentru a risipi interpretările discordante sau premeditate ce s-au dat de cătră presă relaţiunilor guvernului rus în afacerile dinlăuntru ale Bulgariei.”

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

 

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *