[„MÂINE VOM PUBLICA…”] – de Mihai Eminescu [22 iunie 1883]

Mâine vom publica articolul din „Neue freie Presse” privitor la toastul ridicat de d. Petre Grădişteanu. Ne rezervăm a mai vorbi asupra acestui incident caracteristic; deocamdată observăm numai că, prin retractările şi scuzele sub forma de comunicate făcute de guvern prin „Monitorul” de ieri, cestiunea pare terminată pe calea diplomatică între guvern şi Imperiul austriac, însă nu o credem terminată între guvern şi ţară. Guvernul va avea să dea seamă opiniunii publice, întâi: pentru declamaţiunile nesocotite ale oficialului d. Petre Grădişteanu, declamaţiuni cari nu sunt câtuşi de puţin ale unei persoane private, cum zice mincinos comunicatul. D. Petre Grădişteanu a avut situaţiunea de leader al majorităţii în fostul Senat, astăzi este deputat în Constituantă şi unul din purtătorii steagului moralităţii rosetteşti în cestiunea revizuirii. El este Benjaminul preşedintelui Consiliului, va să zică nu este o persoană privată şi fără nici un rol oficial la acea solemnitate şi, oricât de binevoitor ar fi d. Grădişteanu pentru guvernul de astăzi, nu credem să sufere în tăcere dispreţuitoarele cuvinte ale „Monitorului”. A doua minciună a comunicatului, cumcă cuvintele d-lui Grădişteanu n-au fost nici esagerate nici neesact reproduse, ca martori avem sutele de persoane cari le-au auzit, ca probă scrisă „Monitorul” însuşi, care, vorbind despre toastul d-lui Grădişteanu, vorbeşte de cuvinte bine – simţite, cu aplauze frenetice. În sfârşit, avem chiar mărturia personajului în cestie şi scrisoarea care a trimis-o „României libere”. Dar cea ce dă o neasemănată importanţă acestui discurs de sfârşit de masă este prezenţa Regelui la banchet. Orcine ştie că, atunci când se întâmplă ca un suveran sau un preşedinte de republică să asiste la o solemnitate de felul acesta, toate discursurile şi cele mai neînsemnate toasturi cari au să fie ridicate sunt comunicate guvernului, numărul şi textul lor este hotărât dinainte şi nimănui nu-i este permis nici a improviza o cuvântare care n-ar fi fost autorizată dinainte, nici a schimba ceva în textul discursului său. în Franţa, care este o republică, aşa se petrec lucrurile. D. Grevy n-a consimţit să asiste la banchetul de inaugurare al noului Hotel de Ville decât după ce a fost complecta înţelegerea între guvern şi municipalitatea Parisului asupra coprinderii discursurilor ce trebuia rostite şi nu era vorba atunci decât de chestiuni curat interioare. La noi, o ţară mică, înconjurată de puternici şi uneori indispuşi vecini, un Petre Grădişteanu îşi permite a atinge şi compromite cele mai delicate cestiuni ale politicei esterioare şi a le rezolva în faţa guvernului şi a regelui ex abrupto şi cu vreo zece pahare de şampanie în creieri. Şi aceia cari înconjoară pe Regele, atât de severi asupra etichetei în alte împrejurări, în cari ar fi rezultat mult bine şi puţin rău a i se da o uşoară atingere, permite în faţa lui să se calce toate regulele, nu numai ale etichetei monarhice, dar chiar ale celei mai simple bune – cuviinţe; şi toată tagma oficială adunată în această sărbătoare găseşte firesc şi cuviincios ca să luăm Basarabia, Banatul, Bucovina, Transilvania la sfârşitul mesii, cu armata de sticle goale şi de pahare sparte. Ca d. Grădişteanu să fi fost special însărcinat de mareşalul Curţii şi de minister să închine în sănătatea femeilor române şi celei mai nobile din ele, a augustei şi respectatei soţii a Regelui, asta e o cestie de etichetă interioară pe cari familiarii palatului o combină, o hotărăsc după cum cred mai bine. Dar nu tot aşa merge când acelaşi d. Grădişteanu, din ce în ce mai aprins, sare şi peste hotarele ţării şi peste marginile celei mai vulgare prudenţe; căci aceste hotare sunt păzite în timp de răzbel de armate şi de întăriri serioase şi, în timp de pace, de bunele cuviinţe diplomatice. Care este rezultatul unor asemenea destrămări guvernamentale? Rezultatul cel întâi şi cel mai trist este de a profana şi pângări un ideal frumos, o idee patriotică şi măreaţă, care desigur pentru moment e respinsă de toţi oamenii politici şi chiar de patrioţii înţelepţi, dar care are dreptul să doarmă tainică şi liniştită în cugetul câtorva nobili visători. A o lua cu brutalitate din casta ei locuinţă şi a o da pe mâna oficialilor este tot atâta ca şi cum ai târî o vergină în saturnalele curtizanilor. Altă consecinţă este: de a reprezinta poporul român ca un popor revoluţionar, neliniştit, care se uită necontenit peste hotarele vecinilor săi şi nu aspiră decât la răsturnări şi la anexiuni, pe când în adevăr acel popor pacinic n-are alte aspiraţiuni în afară decât a păstra ce are şi înăuntru de a fi ceva mai puţin jefuit de banda guvernamentală.

Acei dar cari în fapt dau Basarabia, dau Dunărea, dar în cuvinte anexează toată românimea de la Nistru până la Tisa comit o îndoită crimă, întâi: de a înstrăina ce avem; al doilea: de a scuza până la un oarecare punct pe vecinii noştri de cotropirile lor, fiindcă le dau pretext prin fanfaronadele lor mişeleşti, la cari ei cei dintâi nu cred, le dau pretext de a încălca drepturile noastre pentru a-şi apăra propriele lor hotare. Acest pretext este bun şi diplomaţia străină ştie minunat să se serve cu dânsul, deşi ea cunoaşte mai bine cât de puţin are a se teme de România lui Ion Brătianu şi a lui Petre Grădişteanu. Laşitate în acte, obrăznicie în cuvinte: iată deviza guvernului actual, pe care viitorimea i-o va lipi pe frunte.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *