[„«NOUA PRESĂ LIBERĂ» DIN VIENA…”] – de Mihai Eminescu [9 februarie 1883]

„Noua presă liberă” din Viena, ce ne era odată atât de contrară, e de un şir de ani încoace o susţiitoare statornică a guvernului din Bucureşti. Ne abţinem de la orice presupuneri cari ar putea esplica această schimbare de atitudine a foii vieneze; ne mulţumim cu faptul că în toată presa europeană guvernul din Bucureşti nu pare a avea un apărător mai cu stăruinţa decât acea foaie.

Faptul acesta va servi cititorului nostru ca un reagent pentru a curăţi şirurile ce le împrumutăm acelei foi de orice ingredienţă sentimentală şi pentru a constata pur şi simplu lucrurile petrecute în Conferinţa de la Londra asupra cărora foaia citată pare bine informată.

Iată dar ce zice în numărul ei de vineri:

Ştirile din urmă de la Conferenţa din Londra ne dau o imagine clară şi în parte cu totul nouă a situaţiei. Vedem din ele că puterile sunt în realitate unite faţă cu România şi că tocmai Rusia, despre care aveam presupuneri întemeiate că încurajază într’ ascuns împotrivirea României, este cea ce se opune cu stricteţă pretenţiunilor române. Cată să conchidem dintr’ aceste că d. Giers s-a înţeles asupra cestiunii dunărene cu contele Kalnoky în timpul în care s-a oprit în Viena, adică că Austria s-a învoit cu dorinţele Rusiei în privirea braţului Chiliei şi a obţinut în schimb sprijinul în cestiunea Comisiunii Mixte.

Conferenţa a primit în unanimitate proiectul Barrere, deci a surpat din temelie orice speranţă a României de-a atrage în parte ‘şi pe vreuna din puterile mari. Deşi toate guvernele au admis pe timpul tratărilor între cabinele propunerea franceză, totuşi oamenii din Bucureşti par a fi crezut că la urmă vor câştiga sprijinul vreunei puteri mari.

De credinţa aceasta nu s-au ales nimic. Totodată declaraţiunile pe care Granville le-a făcut reprezentantului român i-a luat României orice perspectivă de-a câştiga, cel puţin ulterior, un vot deliberativ. Propunerea de-a-i acorda numai un vot consultativ a fost pusă de Germania şi susţinută numaidecât de Rusia; ba reprezentantul Rusiei s-a esprimat chiar cu multă, vioiciune în contra egalei îndreptăţiri a României. În una din şedinţele viitoare, când se va decide cestiunea Chiliei, Rusia, ca negustor isteţ, va şti să facă a i se plăti votul, dar câştigul pe care politica rusească [î]l va obţine nu va fi de nici un folos pentru România.

Deşi Conferenţa nici nu gândeşte de-a întrebuinţa mijloace coercitive pentru aducerea la îndeplinire a deciziunilor ei, totuşi primirea unanimă a proiectului Barrere înseamnă că România e diplomaticeşte învinsă. Comisia Mixtă a Dunării, ÎN contra căreia bărbaţii din Bucureşti s-au opus cu atâta îndărătnicie, e aprobată de Europa şi toate puterile au recunoscut în mod hotărât că existenţa ei e de interes comun. Litigiul nu mai e între Austria şi România, ci între România şi puteri. Fără îndoială un câştig teoretic pe care-l ştim preţui; dar o impresie morală oarecare trebuie să exercite în Bucureşti faptul că, prin proprie îndărătnicie, România s-au izolat cu totul. Totuşi Conferenţa pare a voi să asigure României o retragere onorabilă, ţinându-i deschisă perspectiva unei semnări ulterioare a protocolului.

Austria a făcut asemenea ceva din parte ‘şi pentru a înlesni României întoarcerea. Reprezentantul nostru în Conferenţă a procedat cu multă, cruţare şi în mod conciliant. La început a declarat chiar că e în contra refuzării votului deliberativ cuvenit României; mai târziu abia s-a unit cu majoritatea. Contele Karolyi a mai declarat că, dacă România va admite propunerile austriace, Austria înclină a mai face multe concesiuni privitoare la executarea reglementelor, la mânuirea poliţiei fluviale şi la alte dispoziţiuni. lată o preîntâmpinare cât se poate de amicală. Afară de asta se ştie de un an încoace că guvernul austriac voieşte a propune toate uşurările şi concesiile numai pentru a ajunge la regularea definitivă a cestiunii Dunării.

Se iveşte în adevăr un simptom că condescendenţa mare a guvernului nostru n-a rămas fără efect asupra adversarului îndărătnic din Bucureşti. Deşi d. Ghica, conformându-se instrucţiunilor stricte ale lui Sturza, a protestat sus şi tare în mod solemn în contra deciziunilor conferinţei, totuşi a vorbit cu contele Karolyi în alt ton decât cel susţinut de ministrul Sturza în Cameră. Sturza a vorbit eroic, Ghica elegic. A debutat cu aceeaşi propunere pe care noi am făcut-o acum câteva zile, că o înţelegere directă între Austria şi România ar fi la urma urmelor ceea ce poate fi mai bun. Căci atunci s-ar putea rezolva repede şi amicabil şi alte cestiuni pendente, precum aceea a tratatului de negoţ. Modul în care vorbeşte reprezentantul României dovedeşte îndeajuns că şi în Bucureşti se înţelege necesitatea de-a pune capăt opunerii în contra Europei unite şi a stabili bune raporturi cu puternicul vecin, care nu cere nimic neechitabil şi care vede sprijinite pretenţiile sale prin hotărârea unei conferenţe.

Multe întâmplări de după culise au contribuit în zilele din urmă a mai îmblânzi România. În Bucureşti oamenii contaseră nu numai pe Rusia, ci mai mult încă pe Anglia. Acum o săptămână se zicea că guvernul englez va face să cază propunerea Barrere şi va lua partida României. Ba Anglia a ameninţat chiar cu asta, dar numai în aparenţă şi cu intenţia vicleană de a şi precupeţi adeziunea cătră puterile răsăritene în schimbul încuviinţării planurilor sale din Egipet. Afacerea pare a fi reuşit atât de bine ca şi cea pe care a mijlocit-o d. de Giers la Viena. Conferinţa a semănat mult c-un bâlci în care se face trampă.

Rusia a abandonat România pentru că-n schimb a primit făgăduinţa Austriei de-a favoriza regularea braţului Chiliei; Anglia a sacrificat Regatul pentru Egipet. România se poate mângâia doar cu faptul că-n cazul din urmă Franţa a fost cea care-a plătit cheltuielele, căci în momentul în care vorbim cestiunea egipteană e poate hotărâtă în mod definitiv fără participarea Franţei. Când unei puteri mari i se întâmplă asemenea lucruri, cu cât mai mult trebuie România să se supuie sorţii şi să-şi puie întrebarea dacă n-ar fi mai cu minte ca, prin tratări cu Austria, să dea forma cea mai lesne de mistuit acestui lucru inevitabil. dacă Conferenţa a contribuit de-a trezi o asemenea convingere în Bucureşti, atunci nu s-a convocat cu totul fără scop şi în zădar; dar cumcă ea n-a fost necesară, pentru ca la urma urmelor totul să se aranjeze între Bucureşti şi Viena, ideea aceasta i se impune oricărui politician, Oricât de mândri ar fi de munca lor modernii Danaiz cari în Londra cară apă cu ciurul.

Atâta zice „Noua presă liberă”. dacă curăţim aceste şiruri de ingredienţele de bunăvoinţă şi mângâiere pe care foaia vieneză le aduce guvernului din Bucureşti, pentru motive asupra cărora nu insistăm, rămân faptele povestite cari, fără altă deducere logică, reprezintă prin ele înşile sterilitatea totală a politicei guvernului. Izolaţi cu desăvârşire, căzuţi sub ura Rusiei, despreţuiţi de Germania cu toate că un dinast al ei ocupă tronul României, stăm în faţa lumii ca nişte milogi de cari SE – NDURĂ Austria însăşi, căutând a îndulci prin politeţe cel puţin hapul amar al viitoarei vasalităţi economice şi politice.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989