PENTRU COMEDIA CEA DE OBŞTE – de Mihai Eminescu

Un manuscript din, cuprinzînd gîndirile lui Oxenstierna arată cam în ce chip aveau obiceiul de a privi strămoşii noştri lumea aceasta. Iată ce zice un pasagiu din acea carte:

Lumea este privelişte, oamenii sînt comedinanţii, norocul împărţeşte jocurile şi întîmplările le alcătuiesc. Teologii ocîrmuiesc machinurile şi filozofii sînt privitorii. Bogaţii prind locurile, cei puternici apucă locul cel mai înalt, şi la pămînt sînt saracii. Muierile aduc răcoreală şi cei necăjiţi de noroc iau mucul lumînărilor. Nebuniile alcătuiesc întocmirea cîntecelor şi vremea trage perdeua… Lumea vrea să se înşele – înşele-se dar. Deschiderea comediei începe din lacrămi şi din suspinuri. În lucrarea cea dentîi se arată pricinele cele nebuneşti a oamenilor. Cei făr-de simţire bat în palme ca să arate a lor bucurie, cei înţelepţi fluieră jocurile. Cel ce intră plăteşte la uşă un ban ce se numeşte osteneală şi ia în locul lui un petec pecetluit ce însemnează neodihna cît îşi va ţinea locul. Schimbarea pricinilor îi zăboveşte puţin pe privitori. Împletiturile cele bune sau rău împletite fac să rîdă filozofii. Acolo se văd urieşi care deodată se fac logoşi (?) şi logoşi, cari făr-de veste se fac mari şi vin la o înălţime făr-de măsură. Acolo se arată oameni cari se par că au toate măsurile şi paza ce s-ar putea socoti ca să nu lese drumul cel adevărat care duce la sfîrşitul ce-şi pun înainte; în vreme cînd despre altă parte cei nebuni şi făr-de grijă apipăie uşa nenorocirilor lumeşti. În scurt: acest fel este comedia lumei aceştia, şi cela ce vrea să aibă zăbavă cu linişte să se puie într-un unghi mic de unde să poată cu odihnă ca să fie privitoriu şi unde să nu fie nicidecum cunoscut, ca să poată fără de grijă a o batjocori după cum i se cade.

Nu mai puţin interesante sînt proverbele româneşti asupra comediei cei de obşte. Iată cîteva:

Lumea-i ca o oglindă în care se găteşte omul ca să arăte precum nu este, ea-i ca o comedie în care fiecare joacă rola sa şi unde cel mai de rîs prinde locul cel mai bun. Ea e ca un liman unde unul soseşte şi altul purcede; unul se bucură de cel ce vine ş-altul se întristează de cel ce purcede. Ea i ca un spital plin de orice patimi. Ea i ca un birt cu două porţi deschise, pe una intră, pe alta iesă; beau, mănîncă şi se duc; unul pe altul nu se cunoaşte cine intră şi cine iese. Lumea-i ca un bîlci unde unii cîntă, alţii joacă, unii vînd, alţii cumpără, unii beau şi chiuiesc, iar alţii numai privesc. Toate-n ea ca ziua vin şi se duc. Precum în fundul mării stă mărgăritariul şi mărgeanul şi în fundul pămîntului pietrele cele mai scumpe, iar pe faţa mării toate mortăciunile, aşa şi în lume: cei vrednici şi cinstiţi – ascunşi şi nevăzuţi, iar cei nerozi în cinste mare. Lume fără nebuni, ca pădure fără uscături – nu se găseşte.

[ iunie ]

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 326

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.