[„«PESTHER LLOYD» SCRIE…”] – de Mihai Eminescu [31 iulie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

„Pesther Lloyd” scrie următoarele:

Ştirea unei foi din Transilvania că emisari români ar fi făcând călătorii agitatorii prin Banat şi Transilvania are nevoie de confirmare; cunoscându-se vigilenţa estraordinară a organelor noastre municipale, asemenea scormoniri, dac’ ar exista în adevăr, n-ar rămânea necunoscute.

Cu toate acestea vestea se acordă pe deplin cu dulcile obicinuinţe ale vecinilor noştri valahi. Nu mai e un mister că în şcoalele române s-a introdus harte cari întind noul regat dincolo de Transilvania, până la Oradea Mare şi la Dobriţin. Şi, chiar dacă nu s-ar şti aceasta, totuşi cunoaştem foarte exact ce fel e atitudinea României în toate cestiunile cari ating interesele Austro- Ungariei. Rolul pe care ‘nainte ‘l juca Serbia a trecut asupra României şi se exercită c-o impertinenţă care nu poate avea altă sorginte decât convingerea că marea, putere austro-ungară se va arăta nesimţitoare faţă cu friponeriile acestea, stând pe gânduri de-a intra în certuri serioase cu micul vecin. Dar poate că oamenii din Bucureşti totuşi şi-au făcut rău socoteala. Interesele esterioare şi interioare de cari e vorba sunt cu mult mai însemnate decât ca să serve de jucărie celui mai tânăr dintre regate şi neânsemnătatea nouăi monarhii nu poate fi o circumstanţă atenuantă când e vorba de foarte însemnate interese ale Austro-Ungariei. Poate că va fi neapărat de-aface pe d-nii din Bucureşti să simtă că e în puterea Austro-Ungariei de-a se aduce România la rezon.

Făr’ a încerca câtuşi de puţin de-a combate tocmai stilul impertinent de fripon al gazetei oficioase ungureşti, care ştie prea bine că presa română abia se ocupă vreodată de aşa numita Ungarie îndeosebi şi de marele d-lor regat, pe când d-lor de la Pesta îşi manifestă totdauna existenţa într-un mod neplăcut pentru orice om prin tonul ales cu care discută cestiunile privitoare la România, vom aminti numai că d-nii din Pesta, purtând la încoronarea regelui d-lor insigniile Ţărilor române, au comis o friponerie mai mare şi mai neiertată faţă cu un stat mic care n-a avut nicicând onoarea de-a face parte nici din posesiunile Sf. Ştefan, nici din acelea a vreunui alt sfânt unguresc. Minciuna primblată atunci pe uliţe în salve de tunuri şi în strigările jidanilor cari formează majoritatea capitalei maghiare nu ne-au jenat deloc. De-aceea ar fi natural să nu-i jeneze nici pe d-lor hartele etnografice cari, conform adevărului, ar arăta că rasa română, nu regatul român, se întinde chiar şi dincolo de Tisa în urma sterilităţii rasei maghiare şi a corciturilor de nemţi şi de jidani cu cari găseşte de cuviinţă a se reîmprospăta. Dacă, cu toate că Parlamentul unguresc consistă în majoritate din mameluci venali şi vânduţi în datorii, cu toate că administraţia ungurească e compusă din tot ce e mai corupt şi mai viţios, cu tot sistemul de exploatare evreiască, vitalitatea rasei române e superioară încercărilor impotente ale mamelucilor din Buda de-a o ruina, aceasta nu e desigur o vină a rasei române.

Cât despre emisari cari să turbure poporul cu nemulţumiri asupra guvernului, chiar dac’ ar exista, nu credem că sunt necesari. Cel mai bun emisar pentru a turbura populaţia unui comitat e arătarea unui funcţionar unguresc, beţiv, jucător de cărţi, venal, fără nici o conştiinţă de datoria lui, şi cel mai nimerit mijloc pentru a inspira odiul în contra ungurilor e guvernul unguresc însuşi. Ar fi o greşeală ca emisari speciali să mai denigreze pe aciia în cari nimic n-a mai rămas de denigrat, cari pierd în joc de cărţi şi petreceri depozitele orfanilor şi fondurile caselor de economii. Cavaleri de industrie, gineri ai miniştrilor ungureşti pe cari poliţia de-acolo se face că-i scapă, pentru ca abia în Bucureşti să se puie mâna pe ei, sunt destui. Descoperirile presei maghiare chiar sunt faţă pentru a dovedi corupţiunea acelei pături de jidani, slovaci şi nemţi maghiarizaţi, cu predominarea cărora onor. Tisza fericeşte popoarele Coroanei ungare. Aci stă răul.

Criteriul statului unguresc întru a-şi alege funcţionarii şi reprezentanţii nu e, ca-n alte state, onorabilitatea sau capacitatea. Toţi friponii, toate veniturile, tot ce-n celelalte naţionalităţi e stricat, incapabil, lipsit de caracter e destul de bun pentru a se maghiariza şi a împărtăşi domnia exercitată în numele rasei maghiare, egal de nefericită şi egal de exploatată cu toate celelalte popoare. A fi om de nimic, a nu ţine la limba şi naţionalitatea sa e în Ungaria un merit şi un titlu de-a deveni om de stat. E evident că un stat care, în principiu, se razimă pe oameni lipsiţi de caracter, cari pentr-un interes oarecare renunţă la sine însuşi, cată să fie o sarcină pentru cetăţean, un blestăm pentru prosperitatea publică.

Acesta e nervul probaţiunii în discursul adresat de d. Mocioni alegătorilor săi din Banat. Acest bărbat onorabil a simţit în adevăr că un Parlament ca cel unguresc nici nu merită să-l aibă în sânul lui şi de-aceea a renunţat de bună voie la problematica onoare de a-şi mai reprezenta poporul său onest şi laborios într-un Parlament ales prin corupţie şi prin împărţire de băuturi spirtoase. dacă există o ironie de regim parlamentar, o caricatură a libertăţilor publice, un persiflaj al bunului simţ şi al moralei publice e desigur Adunarea care la Pesta decide soarta atâtor milioane de oameni.

La acestea să gândească oficioşii unguri, nu la hartele etnografice, ba nici măcar la interesele austriace pe Dunăre. Ungurii nici negoţ au, nici corăbii pe Dunăre, nici nimic; cestiunile ating populaţiunile industriale şi comerciale ale Austriei, cari nu sunt maghiare.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *