POMOLOGIE – de Mihai Eminescu

Mai întîi o mică observaţie filologică. Pomologie e un cuvînt hibrid, pe care autorul ar fi trebuit să-l eviteze cum trebuiesc evitate toate hibridele. Oare s-ar putea zice Dumnezeologie m loc de teologie sau s-ar putea zice în limba germană Versfussologie în loc de Metrik? Nu. Prin urmare nici pomologie. Autorul cred că nu împărtăşeşte eroarea cea foarte răspîndită ca bogăţia unei limbi consistă în cuvinte. Adevărata bogăţie consista totdeuna în locuţiuni, în acele tiparuri neschimbate cari se formează în curs de mii de ani şi dau fiecărei limbi o fizionomie proprie, apoi în bogăţia formelor flexionare, în sufixe, în prepoziţiuni (de care limba noastră are foarte multe) în sfîrşit în acele mulţimi de fineţe psicologice cari ele dau abia viaţă sunetelor moarte din cuvinte. Daca n-ai un cuvînt îl circumscrii pur şi simplu sau îl primeşti aproape neschimbat dintr-o limbă mondială. Astfel în loc de pomologie se potrivea, credem, mai bine cultura pomilor, căci a pune două cuvinte în loc de unul claritatis causa n-a fost niciodată un păcat. Cît despre cuvintele multe, în loc de-a îmbogăţi, ele sărăcesc cumplit o limbă. Ele iau ideei viociunea intuitivă; Cînd la rostirea mai multor cuvinte ai să-ţi închipuieşti acelaşi lucru, ajungi a nu-ţi închipui nimic sau mai nimic la rostirea fiecărei din ele.

Să luăm de ex. cuvîntul samă şi să dăm la toate locuţiunile ecuivalentul lorgerman.”A baga de samă”, bemerken;”a lua sama”, aufmerksam sein; „sunt de-o samă”, gleichen Alters, gleicher Höhe;”ştie sama unui lucru”, weiss wie das Ding anzufassen ist;”o samă dintre ei ”, besondere unter ihnen;”a-şi face sama”, an sich selbt Hand anlegen;”a-şi da sama”, sich Rechenschaft ablegen;”a lua şi a da pe samă”, Ubernehmen, ubergeben;”a ţinea samă de ceva”, etwas mit in Berechnung ziehen;”a-l ţine în samă pe cineva”„,a-i căuta cuiva în samă ”„,jenumden achten. Ieie-se acum pentru fiecare din aceste locuţiuni cîte un cuvînt nou şi nici unul din ele nu va esprima aşa de bine lucrurile ca aceste şabloane vechi.

Abstracţie făcînd de la numirea cărţii, aceasta e cît se poate de bine scrisă şi-şi tratează materia într-un mod popular, nu însă superficial. Îndărătul formei uşoare şi a limbii populare, care poate c-ar fi putut fi şi mai populară, autorul se vede a-şi cunoaşte cu temei toate

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 315

Mihai-Eminescu.Ro