Precum prevăzusem la înregistrarea schimbării ministeriale, numirea d-lui Dim. Sturza face cel mai bun efect asupra foilor austriace şi ungureşti. „Pesther-Lloyd” scrie de ex.:
Numirea d-lui D. Sturza ca ministru de externe se consideră ca un act de apropiere către politica Germaniei şi Austriei. Dacă se va adeveri aceasta, atunci negreşit că trebuie să fim mulţumiţi cu această schimbare. Nu dorim altceva decât să putem întreţine relaţii amicale cu România. Monarhia noastră a făcut ce a fost necesar spre a întemeia solid acea posibilitate. Însă cei din România au ignorat toate acestea. Tocmai faţă cu Austro-Ungaria, adică în raporturile cu acea putere cu care România are o naturală solidaritate de interese, cei din Bucureşti au avut gustul să-şi arate prisosul de prezumpţiune naţională şi politică. Nu s-a ivit cestiune la a cărei soluţie avea să coopereze şi România fără ca România să nu se fi pus în cel mai brusc antagonism cu Austro- Ungaria. Istoricul cestiunei dunărene, care a ajuns în stare de stagnaţie prin obstinenţa României, ne vorbeşte destul de elocuent. Negreşit că aci noul regat şi-a periclitat propriele sale interese. În cazul cel mai rău monarhia noastră poate isprăvi cu opoziţia României într-o formă sau în alta; ea e destul de tare şi dispune de conexiuni destul de puternice spre a nu-şi pierde cumpătul dacă cei din Bucureşti vor păstra cu orice preţ o atitudine ostilă. Din contra, România se află într-o poziţie oarecum mai nefavorabilă şi o politică de necontenite provocaţiuni contra monarhiei noastre i-ar fi în cele din urmă fatală. Poate că în fine cei din România vor fi recunoscut aceasta, şi într-adevăr numirea lui Dimitrie Sturza semnifică o schimbare spre bine.
„Bukarester Tagblatt” spune asemenea că numirea d-lui Dimitrie Sturza a făcut o bună impresie atât la Viena cât şi la Berlin. Lucrul prin care se distinge spre lauda sa noul ministru e atitudinea sa moderată etc.
Cată să constatăm că, mai cu seamă în momentele actuale, o mai rea laudă nu i se poate face unui ministru român decât aceea de a-l proclama amic al Austriei şi al părţii ei de dincoace de Leita, a Ungariei.
În săptămânile din urmă ungurii au umplut cupa amărăciunilor pentru o jumătate a poporului românesc. Nu mai vorbim de călătoria arhiducelui moştenitor în Ardeal. Ziarele ungureşti au falsificat până şi numele localităţilor din Unedoara; numele munţilor, ca Retezatu şi ca Negru, au fost transcrise fals în ziarele ungureşti; s-au maghiarizat nume de râuri şi de sate – toată descrierea vânătorii seamănă a se fi petrecut în Tartaria sau în Turkestan, nu în ţinutul Corvinilor, a acelei familii române care le-a dat ungurilor pe cel mai bun rege al lor.
Episcopii români au fost prezentaţi arhiducelui nu de-un om superior în rang, bunăoară de mareşalul Principelui, ci… de-un subprefect. După asemenea formalitate ierarhică credem că subprefecţii maghiari trebuie să fie prezentaţi de călău, spre a se păstra unitatea de principiu în eticheta maghiară de Curte.
Spre caracterizarea furiei de persecuţiune ce-a cuprins pe maghiari în contra naţionalităţilor şi în contra românilor îndeosebi, cari sunt naţionalitatea cea mai numeroasă, reproducem următoarele după „Telegraful român” din Sibiu:
Ziarul „Egyetertes”, organul principal al unei partide cu popularitate în Ungaria, al revoluţionarilor Kossuthiani, salută cu bucurie hotărârea adunărei protopresbiteratului de confesia augsburgică din Hont.
Protopresbiteratul numit a ţinut în zilele din urmă o adunare în care s-a decis cu unanimitate:
- Numai acela poate fi preot şi învăţător care are simţăminte patriotice şi ştie perfect ungureşte. Nu poate fi prin urmare preot cine nu ştie ungureşte şi despre care se va dovedi prin fapte că este panslavist.
- Numai cine şi-a făcut studiile în institut unguresc poate fi preot sau învăţător.
- Preotul şi învăţătorul despre care se va dovedi că are simţăminte panslaviste se va destitui din post.
- Autonomia bisericească nu poate servi de manta a agitaţiilor panslavistice şi cine va face aşa să se estradă oficielor politice.
- Guvernul va fi rugat să oprească broşurile nepatriotice panslavistice.
- Limba adunărilor protopresbiterale pe viitor va fi esclusiv numai cea ungurească.
Cititorii noştri ştiu ce înţeleg ungurii politici sub „patriotism” şi „simţiminte patriotice”. Ştiu cu câtă furie s-au pus ungurii politici pe maghiarizare. Ne simţim dispensaţi de la comentarea concluziilor reproduse mai sus şi, ca o curiozitate, reproducem comentariul ziarului din care le-am estras.
Era timpul suprem să se facă pasul acesta. Ţara aceasta trebuie să fie ungurească şi totodată liberă. Îndată ce se pierde maghiarismul şi se oprimă libertatea înceată de a mai fi Ungaria.
E sfânt în ochii noştri interesul libertăţii, însă şi mai sfânt este cel al maghiarismului. Nu ne putem închipui că ele vor veni vreodată în coleziune şi, dacă se va întâmpla vreodată, nu vom ezita nici un moment de a sacrifica libertatea pentru maghiarism, în măsura care se va cere, ca să salvăm şi să întărim maghiarismul.
După aceste, trece „Egyetertes” la autonomia confesiunilor şi se pune pe coarda insinuărilor; după el toate bisericele se folosesc de autonomie spre agitaţiuni. Protestanţii de confesia augustină sunt panslavişti. Românii greco – orientali, nota bene, numai cei gr.- orientali, sunt daco-romanişti, iar serbii gr.-orientali panslavişti, saşii din Transilvania pangermanişti. Şi, stând lucrurile astfel, li se mai poate lăsa oare libertatea, li se mai poate lăsa autonomia?
Şi mai departe:
Amvonul, şcoala elementară, şcoalele medie, reuniunile şcolare şi literare, reuniunile preoţeşti, învăţătoreşti şi ale şcolarilor, toate au făcut conjuraţiuni zi cu zi în contra Ungariei.
Starea aceasta nu mai era de suferit. „Naţiunea” a venit la convingerea că trebuie suprimată autonomia bisericilor, căci ea e periclul permanent pentru maghiarism.
Asta va să zică după „Pester-lloyd”: Solidaritate naturală de interese; Dorinţa de a întreţine relaţii amicale.
Ungurii sunt cuprinşi de turbarea comună în contra românilor şi se pretinde ca statul naţional al românilor să le facă concesii în cestiunea Dunării şi să fie cel mai bun amic al maghiarilor. Absurditate fără pereche!
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
