[„PROPTER VITAM VIVENDI…”] – de Mihai Eminescu [20 decembrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Propter vitam vivendi perdere causas, a pierde, pentru a-şi păstra o viaţă nemernică, tot ce dă valoare existenţei omeneşti, iată formula după care se poartă partidul roşu. Precum, pentru popularitate, au riscat un şir de fraze viteze la adresa Austriei, tot astfel pentru a rămânea la putere se târăsc azi lingând mâna pe care voiau s-o muşte şi, loviţi de această mână, siliţi a buigui cea mai umilitoare din toate scuzele, maltrataţi ca nişte adevăraţi valeţi, ce espresie găsesc d-nia lor pentru a însemna acest act de înjosire? „O neînţelegere – zice « Românul » -, o gratuită presupunere”.

Dar pentru o neînţelegere, pentru o gratuită presupunere se cer esplicări, nu scuze, şi nu în această formă, nu prin stoarcere de impotente linguşiri şi de îngenucheate asigurări. Târârea la pământ se numeşte o esplicare francă?

Şi dacă ar fi numai atât ! dacă afacerea ar privi numai pe d. Brătianu sau pe ilustrul său Stătescu n-ar fi nimic. Dar ţara e târâtă împreună ca ei la picioarele unei puteri străine, ţara trebuie să îngenunche şi să ceară scuze pentru inepţiile a o mână de reputaţiuni uzurpate şi terfelite… şi toate aceste pentru ce?

Pentru ca o gaşcă de esploatatori să continue a trăi din buget.

Dorinţa de-a rămânea în buget i-au făcut să rişte; frica de-a cădea [î]i face astăzi să lingă unde-a scuipat şi să- şi retragă într-un mod atât de nedemn cuvintele. Suntem siguri că dacă ‘şi reparau greşala prin retragere nici unul din urmaşii d-lor nu era obligat a coborî atât de jos scara umilirii precum au coborât-o d. Brătianu, precedat de blondul său căţeluş.

Fără îndoială opoziţia nu se poate decât felicita – în acest unic caz – că are un guvern atât de feştelit. Dacă d. Urătianu ar fi avut demnitatea de-a se retrage, orice partid ar fi venit în urmă-i ar fi luat guvernul acuzat de mai înainte de către toată haita de la „Telegraful” şi de la „Românul” c-au venit cu sprijinul străinătăţii. Toată haita aceasta de gazetari pripăşiţi de prin cancelariile comisarilor de poliţie sau de prin bărbieriile Parizului, orice vită botezată de d. C.A. Rosetti cu numele de roşu ar fi intonat în cor acuzaţiunea că opoziţia vine la putere cu ajutorul străinilor. Astfel, înrăutăţiţi pe de-o parte prin pierderea bugetului, plătiţi pe de alta de străini, tot ce e natură de spion şi de denunţător în ţara noastră s-ar fi acaţat de guvernul nou, precum s-a acaţat acum, câteva zile de-o sumă de oameni din opoziţie, insinuându-le tot felul de monstruozităţi.

Ei bine, a fost un adevărat noroc pentru toată opoziţiunea că pahidermele bipede cari formează majoritatea şi sprijină guvernul [î]şi întind obrazul pentru a primi loviturile străinătăţei. Dar oare pentru ţară lucrul este indiferent? Oare aceste cocote politice, impertinente azi, făţuite mâni, lovite peste sulimanul pretextatului lor patriotism, aceşti oameni care-şi sapă singuri orice urmă de autoritate morală arătându-se slugarnici şi linguşitori către străini mai pot păstra destulă putere, inspira destul respect pentru a reprezenta interesele ţării? dacă într-o chestie de pură formă, de stil, unde e lesne a fi şi serios şi demn, ei s-au coborât atât de jos, ce se va întâmpla în cestiunile meritorii, de fond, precum e cestiunea Dunării însaşi?

Se poate ca astăzi încă d. Ionescu să-şi dezvolte interpelarea anunţată alaltăieri, prin care cere comunicarea actelor diplomatice. Ce se va vedea, ce se va putea vedea din acele acte decât pecetluirea formală a umilirii naţionale?

Guvernul conservator a venit prin bătaia din picior a unui consul, onorabili patrioţi? Dar cu ce preţ stă ministerul făţuit al d-voastră la putere? Când şi cui a făcut guvernul conservator scuze? Niciodată şi nimărui. Nici chiar atunci când aţi înscenat scandalul de la Slătineanu şi insultarea d-lui de Radowitz. V-aţi dat demisia când a bătut din picior pentru că eraţi prea laşi pentru a-i da piept, dar guvernul care v-a urmat n-a făcut scuze în străinătate. Simple esplicări verbale, pe cari principele de Bismarck nu le-a comunicat nicicând publicităţii, au aplanat un conflict de o natură, ştiţi prea bine, cu mult mai gravă.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.