
Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
În „Neue freie Presse” de la 28 iuliu cetim răspunsul la nota colectivă privitoare la cestiunea fruntariei greco-turce pe care ministrul otoman de esterne Ab[b]edin Paşa, în numele Porţii, l-a trimis ambasadorilor marilor puteri, în cuprinsul următor:
Exelenţă, subsemnatul, ministru de esterne al Majestăţii Sale împăratul otomanilor, a avut onoarea să primească nota pe care i-au adresat-o Exelenţele lor ambasadorii Germaniei, Rusiei, Marei Britanie, Italiei, Francei şi trimisul Austro- Ungariei, la 15 ale lunei curente, asupra rectificaţiunii fruntarielor grece. În această notă Excelenţele lor reamintesc negociaţiunile directe ce s-au încercat de două ori de către plenipotenţiarii otomani şi heleni spre a aduce o înţelegere în această cestiune. Ei declară că, în faţa acestor încercări nefructuoase, puterile semnătoare ale Tratatului din Berlin au crezut de cuviinţă să-şi ofere mediaţiunea lor şi au însărcinat pe reprezentanţii lor, întruniţi la Berlin într-o conferinţă, să stabilească o linie de graniţă între Grecia şi Turcia;
ei au comunicat subsemnatului textul acelui act, ce a rezumat şi încheiat deliberaţiunile plenipotenţiarilor şi prin care supuneau guvernelor lor traseul ce l-au adoptat unanim, ca ele să aprobe deciziunile lor şi să le comunice părţilor interesate. În fine, Exelenţele lor, în numele guvernului lor, invită pe Înalta Poartă să accepte linia de graniţă fixată în documentul menţionat.
Înalta Poartă a consacrat cea mai serioasă atenţiune esaminării acestei importante comunicaţiuni şi cu cît doreşte mai mult să-şi probeze respectul pentru marile puteri amice ei cu cari a semnat Pacea de la Berlin cu atît mai mult simte necesitatea ca să recomande justei lor aprecieri poziţiunea cea atît dificilă cît şi penibilă în care se află pusă prin invitaţiunea ce i s-a adresat. Înalta Poartă nu se îndoieşte cîtuşi de puţin că puterile, al căror sentiment de dreptate îl cunoaşte bine şi despre care niciodată nu poate bănui că ar avea intenţiunea să aducă vrun prejudiciu suveranităţii sale, vor primi cu bunăvoinţă observaţiunile pe cari subsemnatul este însărcinat a le da Exelenţelor lor, drept răspuns la menţionata notă.
Semnînd Tratatul de la Berlin, Înalta Poartă nu se aştepta, din cauza dorinţei pentru o rectificare a frontierei helene în Epir şi Tesalia, să primească de la puterile mijlocitoare o propunere care să aibă de obiect cesiunea unor ţări ce aparţin Albaniei, precum şi a Tesaliei întregi, adecă toată valea lui Peneu, o cesiune prin care se anexează la regatul Greciei un teritoriu ce este aproape jumătate aşa de mare cît actuala întindere a regatului. În menţionata notă Exelenţele lor susţin că puterile au însărcinat pe plenipotenţiarii lor, întruniţi la Conferinţa din Berlin, să fixeze o linie conform indicaţiunilor generale ale protocolului al 13, care linie să formeze între Grecia şi Turcia o bună şi tare frontieră defensivă. Însă Înalta Poartă regretă că trebuie să observe că linia de graniţă pe care este invitată s-o accepte nu prea îndeplineşte aceste condiţiuni întru cît o priveşte pe dînsa. Într-adevăr, nimeni n-ar putea atribui Sublimei Porţi ideea sau dorinţa de a-şi întinde teritoriul în socoteala altui stat. Deci o graniţă defensivă bună şi tare ar trebui să aibă de scop ca să asigure pe Înalta Poartă în contra unor atari aspiraţiuni, prejudiciabile ei. Poziţiunile însemnate strategice promise Greciei prin Conferinţa de la Berlin, ca d.e. cea de la Meţovo, poziţiuni de o valoare militară superioară pentru comunicaţiunea cu Albania de Jos, ar espune provinciile limitrofe unor atacuri în contra cărora Poarta ar fi fără apărare. Pe de altă parte, cu privire tocmai la scopul defensiv, înalta Poartă nu-şi poate esplica de ce Conferinţa, în partea Epirului, a adoptat valea lui Kalamas, pe cînd în partea Tesaliei, în loc să urmeze valea lui Peneu, a dus linia de graniţă în sus, pînă la piscurile coastelor nordice ale Olimpului. Întru cît priveşte partea strategică a liniei de graniţă propusă de Conferinţă, Înalta Poartă se mărgineşte la aceste puţine observaţiuni.
Considerată din punctul de vedere politic, realizarea proiectului acestei linii de graniţă ar avea de urmare mari dificultăţi şi ar impune Înaltei Porţi sacrificie pe cari i-ar fi imposibil să le facă. Într-adevăr, cum i-ar fi posibil să consimţă la cesiunea Ianinei, pe care albanejii, cari şi ei, după esemplul celorlalte naţionalităţi ale Imperiului, se consideră de o rasă proprie şi tot aşa de interesată ca şi acelea, au privit-o în tot timpul de capitala Albaniei de Jos şi la a cărei posesiune, cum se ştie, ei ţin cu atîta cerbicie? Nu este oare evident că, dacă Înalta Poartă s-ar decide să sacrifice un oraş atît de important în toate privinţele, aceasta ar avea de urmare nişte complicaţiuni serioase, prin cari poate că s-ar compromite esercitarea pacifică a autorităţii sale în această parte a Turciei europene? Înalta Poartă ar fi oare în stare să, gonească pe albaneji din alte anumite ţinuturi şi mai ales din Ceamur, care este locuit esclusivamente de albaneji de religiune mahomedană? În partea Tesaliei Poarta n-ar sta în faţa unor dificultăţi mai mici. Acolo se află Larissa, un oraş populat şi important, ce este locuit trei din patru părţi de musulmani şi este înconjurat de o serie de sate şi districte musulmane. S-ar putea cere ca, pe cînd puterile creştine ale Europei îşi arată solicitudinea faţă cu un regat creştin, Majestatea Sa Sultanul, care este califul şi şeful religiunii musulmane, să meargă aşa de departe încît să sacrifice un oraş mare, esclusivamente musulman, nemulţumind astfel nu numai pe locuitorii acestui oraş, cari în momentul acesta imploră protecţiunea Maj[estăţii] Sale, ci şi pe toţi musulmanii? În orice caz, dacă Larissa s-ar ceda Greciei locuitorii musulmani ar emigra, cum au făcut odinioară din regatul elen, unde actualmente mai locuiesc numai vro zece familii musulmane în Calcis. În curînd s-ar complecta căderea şi ruina unui oraş astăzi populat şi înflorit. Aceasta probează că partea politică a rectificării graniţelor dintre Grecia şi Turcia merită o consideraţiune cu totul specială, ceea ce a recunoscut-o deja primul plenipotenţiar al Franţei, d. Waddington, care în sînul Conferenţei a luat iniţiativa acestei propuneri şi mai tîrziu, în calitatea sa de ministru din afară, a venit să recomande celorlalte puteri o linie de graniţă prin care se escludea cesiunea către Grecia a ţinutului Ceamur. Dacă dînsul a votat pentru această escludere, aceasta a făcut-o fără îndoială în consideraţiunea complicaţiunilor pe cari avea să le provoace cunoscuta rezistenţă a albanejilor. Înalta Poartă este îndreptăţită a crede că celelalte puteri vor împărtăşi acest mod de-a vedea al d-lui Waddington şi că niciuna dintr-însele nu va dori anexiunea forţată a unor locuitori musulmani în contra voinţei lor şi mai ales luînd în consideraţiune că acei locuitori ar fi destul de tari spre a face din acea anexiune o sorginte de pericole şi de turburări.
Subsemnatul, supunînd Exelenţei Voastre consideraţiunile de mai sus, este împuternicit să declare că Înalta Poartă, cu toate acestea, din prevenienţă cătră puterile amice, este dispusă a face oarecari concesiuni regatului helen şi a se înţelege cu puterile spre a activa o îndreptare satisfăcătoare definitivă în cestiune. Pe de altă parte iarăşi, contînd pe sentimentul de echitate al puterilor, cari niciodată n-au necunoscut drepturile de suveranitate ale Porţii, dînsa se aşteaptă că puterile nu vor recunoaşte incontestabilele ei drepturi ca să ia parte la definitiva fixare a liniei de graniţă a Greciei cu acelaşi titlu de drept cu care a participat la fixarea fruntarielor Serbiei şi-a Muntenegrului şi că puterile vor aprecia motivele cari pun pe Poartă în necesitate ca să persiste în conservarea Ianinei, Larissei, Meţovei şi altor comunităţi cu o numeroasă poporaţiune musulmană. Subsemnatul este însărcinat de guvernul său să esprime Exelenţei Voastre speranţa că observaţiunile cuprinse în această notă-răspuns vor fi luate în consideraţiune de guvernul ce reprezintaţi şi, prin intermediul Excelenţei Voastre, să roage pe puterile mijlocitoare ca să binevoiască a împuternici pe reprezentantul său din Constantinopol a se înţelege cu Poarta spre a facilita negocierile atît asupra fixării definitive a liniei de graniţă cît şi asupra punctelor secundare şi amănuntelor ce sînt legate de această cestiune.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI