[„RETRAGEREA D-LUI ION BRĂTIANU „] – de Mihai Eminescu [11 aprilie 1881]

Retragerea d-lui Ion Brătianu va rămânea pentru câtva timp obiectul comentariilor zilei. Cauzele retragerii sale sunt multe şi varii.

După o politică de acţiune mai mult ori mai puţin favorabilă, care avea de obiect nu organizarea ţării, ci numai poziţia ei internaţională, venise timpul muncii adevărate, a ridicării ţării, nu în ochii şi părerea altora prin rang şi titlu, ci în ochii ei proprii, a ridicării din ea însăşi, a dezvoltării interioare.

Signalul unei serii de necesităţi interne a fost dat prin proclamarea regatului. Pentru ca regatul să nu fie un cuvânt gol d. Brătianu trebuia neapărat să vizeze la o organizare monarhică, la garanţiile neapărate pentru funcţionarea normală şi regulată a organismului statului. Partidul său, departe de-a pricepe asemenea necesităţi, n-a văzut în proclamarea regatului decât o formalitate; el n-a priceput că cine-a intrat în danţ trebuie să joace şi că, odată admisă teza, toate consecuenţele ei sunt date de mai nainte.

Legea în contra străinilor, cari ar compromite interesele statului, e monarhică. Ei bine, dacă mai mulţi membri din opoziţie ar fi lipsit din Cameră, proiectul de lege ar fi trecut c-o majoritate de un vot numai.

E a se însemna totodată că d. C.A. Rosetti n-a prezidat acea şedinţă. Faţă deci cu consecuenţele întemeierii monarhiei, majoritatea compusă din demagogi au început să şovăiască. Acest incident au dat loc la un schimb de cuvinte semnificative între d-nul Ion Brătianu şi d. C.A. Rosetti: „Daca ‘i aşa, fă-te d-ta prim ministru „, ar fi zis cel dendâi către cei de-al doilea. – „Ba, dacă eu sunt cauza tuturor relelor, nu primesc nici eu această sarcină”, ar fi răspuns d. Rosetti. C-un cuvânt majoritatea actuală s-arată incapabilă de – a – şi aplica în mod organic regalitatea pe care a votat-o, atât de incapabilă încât nici nu simte esenţa lucrului, nici nu pricepe ce i se cere. E drept că în faţa căderii, în faţa pericolului pierderilor materiale, esenţiale pentru masa roşiilor când cade de la guvern, ei s-au mai prosternat cu toţii înaintea şefului lor, dându-i carte blanche să facă ce-o voi şi să compuie ministerul cum va voi. D.

D. Brătianu a refuzat.

Ca să se vază că există în adevăr un uşor antagonism între d. I. Brătianu pe de o parte şi d. C.A. Rosetti cu majoritatea de alta, reproducem următoarele din primul Bucureşti al „Românului” de azi:

Înţelegem retragerea d-lui I.C. Brătianu fără a o aproba pe deplin.

De ce „Românul” nu aprobă această retragere?

Despre d. Dumitru Brătianu „Românul” zice că

este unul din acei vechi şi neobosiţi luptători ai ideilor liberale şi democratice, unul din rarii şi eminenţii bărbaţi cari un singur moment n-au slăbit în lupta pentru aceste principie, un singur moment nu s-au îndoit că-n ele şi numai în ele stă mântuirea ş- asicurarea viitorului poporului românesc.

Aceste şiruri trebuiesc bine citite.

Va să zică Dumitru n-au slăbit un singur moment; Ion au slăbit; Dumitru nu s-au îndoit un singur moment că- n ideile liberale şi democratice stă mântuirea, Ion s-au îndoit.

Trebuie să însemnăm aci că d. Dum. Brătianu, departe de-a fi un rar şi eminent bărbat, e foarte de mijloc ca inteligenţă şi dacă Ion nu e un geniu, Dumitru nu e nici măcar foarte deştept. Ar fi o eroare a se crede că principiile şi aspiraţiunile lor sunt identice. De mult şi la orice ocazie a fost un oarecare antagonism politic între cei doi fraţi, care se manifesta prin opiniile deosebite pe cari şi le formula cel mai mic la ocazii date. Astfel broşura 0 datorie de conştiinţă către ţara mea, oricât de netedă şi linsă în privirea termenelor, e îndreptată în contra politicei esterioare a fratelui Ion.

Aşadar alegerea d-lui Dumitru Brătianu ca prezident de Consiliu e o demonstraţie, slabă, în adevăr, dar caracteristică a partidului contra şefului de pân’ acum.

Asupra activităţii noului prim ministru circulă două versiuni. După unii, secundogenitul (în toate privirile) ar fi având de gând a veni în sfârşit cu visul de aur al Pătărlăgenilor, c-un ministeriu omogen. După alţii ar forma un ministeriu de tranziţie.

Oricum ar fi, noul ministeriu nu va avea nici activitate însemnată, nici durată lungă. Caracterul lui cel provizoriu e indicat de mai nainte. Se poate să fie un ministeriu de alegeri şi, pentru acest scop special, am dori în adevăr ca el să se constituie astfel încât să garanteze cât se poate de bine libertatea alegerilor. Astăzi, când roşii au abjurat formal republica, agitaţiile de uliţă, conspiraţiunile, revoluţia în permanenţă şi turburarea de meserie, ţara are nevoie de armonizarea intereselor ei, de armonizarea claselor ei, de-o politică în adevăr de stat şi nu de partid. Noi credem că majoritatea partidului roşu, esceptând pe câţiva, e incapabilă de-a pricepe o politică de stat şi va înclina totdeauna la politica de partid. Dar asupra tuturor acestora judecata ar fi prematură.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro