«ROMÂNIA LIBERĂ» – de Mihai Eminescu [18 mai 1877]

România liberă este numele unui nou ziar bucureştean al cărui cel dendâi număr a apărut la 15 mai c. Preţul de abonament e pe un an 24 l.n. pentru Bucureşti, 30 pentru judeţe; direcţia este în mânele d-lui August Laurian. Almintrelea noua metamorfoză a”Alegătorului liber” şi a”Unirii democratice „ are”o stângă moderată în corpurile legiuitoare, o tinerime gata de-a lupta contra relelor prezinte şi viitoare.” Un articol al noului ziar începe cu fraza”Bătrânii se duc!” şi se mântuie cu acelaş refren „Bătrânii se duc! Să fim gata a le urma”. Oameni suntem şi pricepem de cuvânt şi ne bucurăm nevoie mare văzând ce uşor se arată la noi cei gata de-a urma… la ministeriu.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 237

Mihai-Eminescu.Ro