[„S-A ZIS CĂ ACELEAŞI CAUZE…”] – de Mihai Eminescu [20 noiembrie 1882]

S-a zis că aceleaşi cauze produc de ordinar aceleaşi efecte. Aceasta explică îndeajuns, credem, noi, pentru ce priveliştea la care asistăm de şase ani nu este decât reproducţiunea fidelă a epocei agitate din 1868, care dezgustase ţara întreagă de regimul reprezentativ.

Camera de atunci, produs al reteveielor electorale şi al celei mai monstruoase ingerinţe administrative ce s-a văzut vrodată în România, rămăsese ca un model unic de servilism şi de platitudine parlamentară. Faimosul strigăt: Sus, băieţi! Jos, copii! a intrat deja în domeniul istoriei şi va înfiera pentru totdauna această nenorocită pagină a vieţei noastre constituţionale.

Nu credeam totuşi ca reînnoirea ei să mai fie posibilă. Lucru ciudat! a fost de ajuns ca D. Brătianu să revie la putere pentru ca aceleaşi scene ruşinoase să se repete cu o preciziune aproape matematică. Desfrâul demagogic din 1868 se răsfaţă astăzi cu o intensitate încă şi mai mare, cu toată condamnaţiunea trecutului, cu tot progresul realizat de atunci. Aceiaşi oameni ignoranţi, maloneşti şi cupizi cari au aruncat asupra trecutului un reflect atât de trist sunt şi astăzi „în fruntea bucatelor „, dacă ne este iertat să ne servim de o expresiune scumpă vocabularului roşu. Toate lepădăturele, toate putregaiurile lui 1848 şi ale lui 1868 au ieşit iarăşi la lumină. Ţara nu mai poate răsufla din cauza Seruriilor, Pătărlăgenilor. Mărgăriteştilor, Grigoreştilor, cari au năpădit-o de toate părţile ca o droaie de câini flămânzi.

Punctele de contact şi de asemănare între cele două epoce sunt în adevăr uimitoare. Camera slugarnică din 1868 îşi vede imaginea reprodusă în Camera „automaţilor „ din 1882. Cuvântul de „automaţi” va rămânea, căci rareori el a fost mai bine aplicat. Scandalul chiverniselei neruşinate pe socoteala statului continuă, fie sub formă de grase pensiuni viagere, fie sub titlu de recompense patriotice atât de gustate odinioară, fie prin mijlocul diurnelor, misiilor în străinătate cari se cifrează la mii de lei, cumulului funcţiunilor practicat pe o scară întinsă, răscumpărărilor de lucrări problematice sau imaginare şi atâtea alte invenţiuni maestre datorite acestor lacomi patrioţi. De altă parte, favoarea şi nepotismul au luat nişte proporţiuni necunoscute până şi în cele mai nefaste timpuri ale Regulamentului. Pretutindeni administraţiunile publice sunt împănate de neamurile puternicilor zilei până la a zecea spiţă. N-a rămas locuşor în buget care să nu fi fost întrebuinţat pentru căpătuiala protegiatului cutărui sau cutărui roşu influent.

Din această cauză funcţionarii publici nu mai sunt astăzi servitorii ţărei care-i plăteşte, ci creaturele supuse ale partidei care i-a numit; şi cetăţeanul care, din păcate, are nenorocirea să nu împărtăşească ideea că d. Brătianu este un mare om de stat sau d. Costinescu un finanţiar fără seamăn se vede expus zilnic la cele mai incalificabile vexaţiuni.

Astfel asistăm cu toţii la o ediţiune revăzută şi augmentată a tuturor turpitudinilor cari au făcut atât de celebră prima trecere la putere a roşiilor. Oriîncotro întoarcem privirile dăm peste aceeaşi falsificare sistematică a instituţiunilor şi aceeaşi batjocură a principielor cari constituiesc patrimoniul sfânt al omenirii. În numele libertăţii, oamenii de la putere au comis şi comit pe toată ziua cele mai cutezătoare abuzuri de putere. Prefecţii şi subprefecţii regimului arestează, bat şi schingiuiesc pe cetăţeni, în dispreţul Constituţiunii şi al legilor. Lumea se plânge; se numesc anchete spre a se dovedi adevărul celor reclamate. dacă procurorul are destulă integritate de caracter spre a nu menaja pe culpabili şi a nu ceda nici unei intimidări rezultatul cercetărilor sale rămâne îngropat în cartoanele ministerelor şi funcţionarul abuziv continuă a desfide opiniunea publică indignată. În numele egalităţii, de care le este gura plină întotdauna, aceşti satisfăcuţi şi-au atribuit toate onorurile, toate sinecurele, toate privilegiele, ca o dovadă strălucită a dezinteresării şi a patriotismului lor. În numele fraternităţii, în fine, ei au mers cu neruşinarea până a vinde oamenii cu toba la mezat!

În mijlocul acestei dezlănţuiri de pofte şi de patime patriotice s-au operat şi câteva schimbări la faţă impuse de evenimente. Deodată cu cărunţeala părului, ermitul de la Florica a fost aclamat de semizeu. Cu ocaziunea acestei deificaţiuni toate dobitoacele apocalipsei au devenit fiinţe inteligente: „asinii „ de odinioară, ca să ne servim de forma neologistă întrebuinţată de d. Maiorescu, s-au îmbrăcat în piele de leu şi Kogălnicenii, Lahovarii, Ioneştii s-au văzut nevoiţi să recunoască şi să proclame atotştiutori şi atotputernici pe dd. Dimancea, Serurie şi Iepurescu.

Să nu ni se zică că exagerăm lucrurile numai pentru plăcerea de a face opoziţiune guvernului. Înainte de a condemna noi pe aceşti oameni, împreună cu întreaga opiniune publică din ţară, ei s-au condemnat singuri între ei, şi-au aruncat unii altora epitetul de „hoţi”, spre marele scandal al tuturor oamenilor de bine, s-au ameninţat cu puşcăria şi chiar din mijlocul atmosferei viţiate ce-i înconjoară s-a ridicat un glas spre a le striga: „E timpul să vă moralizaţi!”

Este adevărat că glasul a răsunat în pustiu, căci el pierduse demult dreptul de a le vorbi pe acest ton. Este însă netăgăduit astăzi că atmosfera politică a ţărei are trebuinţă să fie purificată de miasmele pestilenţiale ce o apasă; „moralitate” este cuvântul ce se află pe buzele tuturor.

Moralitate în alegeri, moralitate în administraţiune, moralitate în justiţie chiar, iată trebuinţele imperoiase ale momentului. În faţa chivernisiţilor şi a îmbuibaţilor zilei, opoziţiunea de toate nuanţele, unită asupra acestui program comun, va fi sigură de triumful ei.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
Mihai-Eminescu.Ro