[„UN EXEMPLU IZBITOR”] – de Mihai Eminescu [20 aprilie 1882]

Un exemplu izbitor de modul cum prosperă la noi instituţiunile cele mai folositoare este Şcoala de Belle – arte. Creată în 1864, această şcoală atât de necesară a vegetat în părăsire până astăzi şi ameninţă a se pierde cu totul, din cauză că nu i se da[u] mijloacele necesare pentru a trăi şi a da roadele ce are drept să aştepte societatea de la o asemenea instituţiune. Un guvern serios ar face din două lucruri unul: or i-ar da mijloacele necesare, or ar desfiinţa-o cu totul. Guvernul de astăzi, guvern al vorbelor sunătoare şi al frazelor seci, se mulţumeşte a conserva titlul de Şcoala de Belle – arte, fără a-i da mijloacele necesare de a trăi. De aceea on. d. Aman, iubitul nostru pictor, s-a văzut nevoit încă de anul trecut să-şi dea demisiunea ce urmează:

Domnule ministru,

La 1864 s-au creat mai multe şcoale profesionale, între care şi Şcoala de Belle – arte. Necesitatea unei asemenea creaţiuni s-a dovedit îndată prin înscrierea a 40 de elevi. Mulţi dintre ei au părăsit funcţiuni bine retribuite pentru a îmbrăţişa această artă. Profesorii asemenea au arătat mult zel şi satisfacţiune văzându-se înconjuraţi de atâţi juni decişi a lucra.

Trei ani trecuseră şi, Şcoala de Belle – arte nefiind prevăzută în legea Instrucţiunii Publice, putu fi cu inlesnire ştearsă din buget în anul 1867; această supresiune fu făcută sub motiv de echilibrare a bugetului, motiv care se invoacă întotdauna de câte ori se simte necesitate de economii în prejudiţiul bugetului Instrucţiunii Publice. Să constatăm aci dezinteresarea d-lor profesori ce au continuat cursurile d-lor gratis în timp de 6 luni, până când ministrul succesor d-lui Strat a căutat să repare greşeala făcută de predecesorul său, înfiinţând din nou şcoala. Mulţi din elevi, şi încă din cei mai buni, în intervalul acesta, şi-au pierdut orice iluziune care nutrea speranţele şi viitorul lor şi au părăsit şcoala.

Cu toate peripeţiile şi descurajările de tot felul, şcoala ‘şi urmă cursul şi putem lesne constata că rezultatele sale au fost mai presus de aşteptare. Toate catedrele de desemn şi caligrafie, ce erau ocupate în mare parte de străini fără cunoştinţă de ceea ce li se cerea a preda, sunt acum ocupate de tineri ieşiţi din Şcoala dr Belle – arte; mai mulţi au devenit artiştii cunoscuţi publicului, trăind independinţi în urma profesiunii lor. Espoziţiunile anuale ce s-au putut face în urmă cu opere şi creaţiuni naţionale au dovedit asemenea începutul artei existente la noi. Toate acestea, d-le ministru, d-voastră personal le cunoaşteţi ca unul ce aţi urmat progresele sale, la care nu puteţi decât a vă interesa, fiindcă aţi lucrat pentru instituirea ei ca secretar general al Ministerului al cărui şef suprem sunteţi astăzi. Nu-i mai lipsea acestei şcoale decât o lovitură puternică pentru dezmembrarea ei şi această ultimă lovitură a fost dată de predecesorul d-ei voastre ştergând bursele ce mai rămăseseră elevilor fără mijloace.

Este constatat, domnule ministru, că nu numai la noi, dar în genere, afară de mici escepţiuni, cei ce vin a îmbrăţişa artele frumoase aparţin junimii fără mijloace; de aceea mai la toate naţiunile, chiar în secolii trecuţi, s-au instituit burse pentru întreţinerea elevilor lor. Căci iată ce se întâmplă fără această măsură salutară: elevii se înscriu pe toată ziua şi urmează mai mult sau mai puţin regulat; însă, îndată ce au putut obţine cel mai mic rezultat, caută a profita pentru întreţinerea lor şi de acolo faceri de portrete după fotografii etc., de la care nu pot trage decât folosul bănesc sau a se înscrie la vro catedră vacanţă a vrunui pensionat şi prin urmare a neglija şcoala. Iată cauza de unde profesorii se văd înconjuraţi necontenit de începători şi, abia ‘şi pun speranţele pe unii din ei pentru a obţine un rezultat satisfăcător pentru dânşii şi, când să devie utili ţării, [î]i vede dispărând.

Ce satisfacţiune poate dar avea un profesor al unei asemenea instituţiuni? Apuntamentele desigur că nu, fiind mai mult decât ridicule, de 200 şi 300 lei maximum. Cum vedeţi, domnule ministru, această şcoală, cu toate rezultatele ce a putut da şi de care mă îndoiesc a le mai obţine în viitor de vom continua pe aceeaşi cale, trebuie să se desfiinţeze ca un ce inutil sau, ceea ce este dorit de toţi, să se reformeze serios, după cum subsemnatul am avut onoarea să cer în repeţite rânduri; rapoartele din 17 septembrie 1879, din 1 decembrie 1879 etc. vorbesc în acest sens.

După o esperienţă de 17 ani la direcţiunea acestei şcoale să-mi permiteţi, domnule ministru, a vă espune vederile mele, spre a putea servi când s-au constatat de domnia voastră că şcoala aceasta, de unde s-au recrutat până acum profesorii pentru şcoalele secundare, are necesitatea să i se prelungească esistenţa.

 

Propun dar :

  1. Zece bursieri cu o subvenţiune de cel puţin 60 lei pe lună pentru fiecare elev.
  2. Ca oraşele principale să trimită câte un bursier care, după terminarea studiilor, să stăruiască în comuna ce l-a subvenţionat ca om special pentru tot judeţul.
  3. Să se stipuleze prin lege ca şcoala să fie tratată ca şcoalele speciale cu facultăţile de la Universitate, potrivit proiectului de lege alipit la raportul no. 73 din 1 decembrie 1879.
  4. înfiinţarea secţiunii de Arhitectură, indispensabilă pentru a se învăţa desemnul liniar cerut concurenţilor aspiranţi la catedrele secundare.
  5. A se spori apuntamentele profesorilor conform specialităţii ce profesează.
  6. Să se prevază o sumă drept recompensă pentru artişti ce vor produce opere de merit şi naţionale.

Până la acordarea celor de mai sus arătate, fără de care nu se poate aştepta nici un rezultat serios, binevoiţi, d-le ministru, a primi demisiunea mea de director al Pinacotecii şi Şcolii de Belle – arte din Bucureşti.

Primiţi vă rog, domnule ministru, încredinţarea prea distinsei mele consideraţiuni.

În urma acelei demisiuni i s-a promis din toate părţile concursul pentru a aşeza şcoala pe baze serioase şi puternice. Şi d-l Aman a consimţit a şi-o retrage. Dar speranţele sale au rămas zadarnice. Şi, după ce l-au trămis câtăva vreme de la comisia bugetară la primul ministru şi de la primul ministru la comisia bugetară, d-l Aman s-a convins că guvernul nu caută să aibă o instituţie folositoare, ci numai un titlu frumos, Şcoala de Belle – arte, şi şi-a dat din nou demisiunea ce urmează, de astă dată definitiv.

Astfel prosperă instituţiile cele mai neapărate sub guvernul liberal! Astfel se încurajează chiar oamenii cei mai zeloşi pentru a servi ţara lor. Iacă cea de a doua demisiune:

 

Domnule ministru,

La 29 septembrie 1881 am avut onoarea a vă adresa un raport asupra situaţiunei Şcoalei de Belle – arte, ce am onoare a dirige, raport în care espuneam îmbunătăţirile indispensabile şcoalei pentru a o face să dea rezultatele ce ţara este în drept a aştepta de la o asemenea instituţiune. Terminam acest raport prin următoarele linii:

„Până la acordarea celor de mai sus arătate, fără de care nu se poate aştepta nici un rezultat serios, binevoiţi, domnule ministru, a primi demisiunea mea de director al Pinacotecii şi Şcoalei de Belle – arte”.

Atunci aţi binevoit, domnule ministru, a mă ruga să, rămâi la postul meu, făgăduindu-mi a introduce în viitorul buget îmbunătăţirile reclamate de mine şi eu m-am conformat dorinţei domniei voastre.

Acum însă, primind bugetul şi esaminându-l, am dovedit că nu numai nu s-a adus cea mai mică îmbunătăţire, ci, din contră, s-a suprimat şi suma alocată pentru espoziţiunile anuale, singura încurajare pentru artiştii români.

În asemenea condiţiuni cred de prisos a mai stărui la postul meu şi vă rog din nou, d-le ministru, a primi demisiunea mea.

Aşa cum se află Şcoala de Belle – arte din Bucureşti nu poate produce nici un rezultat satisfăcător; o îmbunătăţire este de urgenţă necesară sau, dacă aceasta nu se poate, şcoala trebuie suprimată; căci banii ce se cheltuiesc pentru a fi rău întreţinută, după cum se află în momentul acesta, se numesc bani pierduţi.

Primiţi, domnule ministru, încredinţarea distinsei mele consideraţiuni.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.