Un proiect de lege depus în Camera Ungariei avea de ţintă a introduce în şcoalele secundare ale confesiunilor – deci şi în acele ale bisericii române – limba de propunere maghiară. Învederat că scopul acestei legi era de-a maghiariza cu totul învăţământul secundar şi de-a pune limba naţională a populaţiunilor (pe cea română bunăoară) în linia a doua, a unui obiect abia tratat în mod estraordinar şi cât se poate mai pe deasupra.
În afacerea acestui proiect privitor la şcoalele secundare I.P.S.S. Miron Roman, arhiepiscop şi mitropolit al românilor răsăriteni din Ardeal şi Ţara Ungurească, a adresat Camerei ungare un memoriu din care „Pesther-Lloyd” estrage următoarele:
Caracterul principal al proiectului de lege relativ la şcoalele secundare consistă — în aparenţă – în egala îndreptăţire a tuturor confesiunilor; dar acest caracter nu esclude contrazicerea aparentă că proiectul culminează în tendenţa de-a maghiariza pe cetăţenii de altă limbă în detrimentul autonomiei tuturor confesiunilor chiar, voind a supune pe credincioşii confesiunilor de naţionalitate nemaghiară unui sistem de învăţământ care să-i silească a neglija limba lor maternă şi să-i împingă pe căile maghiarizării, rezervându-şi guvernul facultatea de-a aplica gradat rigorile sau favorile sale faţă cu deosebitele confesiuni. Cumcă acesta e scopul proiectului dovedesc stipulaţiunile lui, după cari limba de propunere a institutelor secundare ce s-ar înfiinţa de acum înainte nu va fi pe viitor decât esclusiv cea maghiară ( § 29), iar limbile nemaghiare ale ţării nu vor fi propuse în toate şcoalele secundare – fie ale statului, fie confesionale – decât ca obiecte estraordinare de învăţământ § § 9, 78). În fine ministrul are dreptul de- a determina programa obiectelor în aşa măsură încât învăţământul sistematic al limbilor nemaghiare ale ţării să fie curat cu neputinţă.
Biserica română a Răsăritului nu are nimic de zis dacă legislaţiunea voieşte a stabili minimul materialului de învăţământ pentru şcoalele secundare sau, c-un cuvânt, dacă voieşte să reguleze esenţa învăţământului public, nici are ceva de zis dacă statul, în virtutea dreptului său de supravegheare, controlează dispoziţia şi succesul şcoalelor secundare confesionale corespunzător cu starea confesiunilor; dar de îndată ce proiectul cearcă a transmite asupra autorităţii statului o mare parte din drepturile şi agendele cari se exercitau şi se exercită pân’ acum de către confesiunile autonome – între cari calificarea profesorilor bunăoară – biserica română a Răsăritului, voind a păstra autonomia ei, garantată prin lege, cată să protesteze cu atât mai tare cu cât biserica aceasta au ţinut totdauna seamă de interesele statului şi de avantajele unui sistem unitar de învăţământ şi pentru că au căutat şi va căuta a nu rămânea întru nimic îndărătul institutelor statului în privirea rezultatelor învăţământului secundar.
…Faţă c-un proiect de lege care – ca cel în cestiune – primejduieşte caracterul naţional al bisericelor de limbă nemaghiară, cată să relevăm în deosebi împrejurarea că în naţionalităţile nemaghiare ale patriei conştiinţa propriei lor naţionalităţi e atât de dezvoltată încât nu poate fi înăduşită prin nici un fel de reglementări şi sisteme de învăţământ. Această conştiinţă, nutrită prin respectul de sine însuşi, se bazează pe temelii morale de aşa natură încât din ele poate răsări până şi puterea legitimei apărări. Orice experiment menit a înăduşi conştiinţa naţională a ginţilor de limbă nemaghiară poate degenera într-o eroare politică care ar putea să aibă urmările cele mai stricăcioase pentru liniştea dinlăuntru şi pentru interesele superioare ale statului. De aceea biserica română a Răsăritului se roagă ca învăţământul secundar să se reguleze, în interesul statului însuşi, pe baza principiilor libertăţii, egalităţii şi fraternităţii, cari nu îngăduie nici supremaţie religioasă, nici naţională.
Felicităm pe I.P.S.S. pentru acest ton demn şi energic faţa cu încercările pe cât de puerile pe atât de neputincioase ale fraţilor maghiari de-a cufunda într-o singură apă de botez elemente etnice egale ca număr şi cel puţin egale în cultură cu elementul maghiar însuşi. Ceea ce am avea de observat fraţilor maghiari este că, dacă elementul lor etnic ar fi avut o putere înnăscută şi firească de asimilare, această maghiarizare atât de mult dorită s-ar fi întâmplat fără nici o îndoială cu sute de ani înainte. dacă de la anul 1000 după Hristos pân-în ziua de astăzi n-au putut s-o facă – în curs de nouă sute de ani aproape, cu toate sângeroasele încercări ale regilor de-a topi într-o religie şi într-o limbă toate naţionalităţile -, vor face-o astăzi în chiar epoca naţionalităţilor, vor face-o astăzi ameninţând cu pumnul cele trei mari grupuri etnice ale Europei, latini, germani şi slavi, a căror creaţiune este Europa însăşi, cu toată cultura şi civilizaţia ei? Oricât de mari oameni ar fi maghiarii – şi desigur vom fi cei din urmă de-a nu recunoaşte calităţile acestui popor, în inima sa drept şi generos -, faţă cu marea mişcare naţională a secolului nostru ne e permis să ne îndoim în mod absolut de succesul tendinţelor de maghiarizare şi – precum orice acţiune trezeşte reacţiunea – maghiarii ni se pare că nu fac, în aceste momente de cumpănă pentru Europa, decât a-şi crea pericole de prisos acolo unde ele nu existaseră şi-a ignora pericolele adevărate, cari vin cu totul din altă parte.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
