[„VA SĂ ZICĂ…”] – de Mihai Eminescu [3 martie 1883]

Va să zică Tractatul de la Londra e termenul tecnic sub care de-acum înainte vom avea să însemnăm vasalitatea economică şi politică a României. Dacă baronul Worms nu interpela pe guvernul englez, de e adevărat că Conferenţa dunăreană a hotărât a da Rusiei, sub oarecari condiţii, dreptul exclusiv de control asupra braţului Chiliei şi că se pregăteşte un tratat care înlăturează art. 16 al Tratatului de la Paris, dacă lordul Fitz – maurice nu avea ocazia de-a răspunde şi de-a împărtăşi Camerei Comunelor articolele noului tratat, am fi putut aştepta mult şi bine vro lămurire din partea minţitorilor noştri oficioşi; singura cale pe care poporul nostru îşi mai poate afla soarta e aceea a interpelării în Parlamentul englez.

Guvernul şi foile sale – departe de-a ţine publicul român în curentul celor ce se petrec – continuă a arunca praf în ochii lumii, ba ministrul de esterne nu se sfieşte a încredinţa pe senatorii şi pe deputaţii convocaţi că viitorul tractat e favorabil României, atât de favorabil încât numai bine se poate da iama Constituţiei şi legii electorale, neavând nici o grijă despre cele din afară.

După relaţiunile date Camerei Comunelor, tratatul, care va rezuma în sine lucrările Conferenţei dunărene, cuprinde următoarele nouă articole:

Art. 1. Jurisdicţiunea Comisiunii Europene se întinde şi asupra distanţei dintre Galaţi şi Brăila.

Art. 2. Puterile Comisiunii Europene sunt prelungite pentru o perioadă de 21 de ani, cu prelungiri succesive din trei în trei ani, dacă unul din contractanţi n-ar propune modificări cu un an mai nainte de espirarea mandatului Comisiunii.

Art. 3. Comisiunea Europeană nu va exercita nici un control efectiv asupra braţului Chiliei, acolo unde amândouă ţărmurile aparţin aceluiaş stat. (Rusiei).

Art. 4. Partea aceea a braţului Chiliei care scaldă ţărmii României şi Rusiei este supusă regulamentelor cu care se administrează braţul Sulinei, sub supraveghearea delegaţilor Rusiei şi a României.

Art. 5. Rusia şi România mai nainte de-a întreprinde lucrări în braţul Chiliei vor supune planul acestor lucrări Comisiunii Europene.

Lucrările executate la Ceatal din Ismail vor fi sub controlul Comisiunii din Galaţi.

La caz de divergenţă între Rusia şi România sau chiar în sânul Comisiunii în privinţa lucrărilor de executat, puterile vor decide.

Art. 6. Rusia păstrează dreptul de-a stabili plăţi spre acoperirea cheltuielilor lucrărilor sale, dar cu condiţiunea de-a refera

puterilor.

Art. 7. Regulamentele adoptate de Comisiunea Europeană la 2 iunie 1882 sunt declarate aplicabile pentru navigaţiunea pe Dunăre între Porţile de Fier şi Brăila.

Art. 8. Toate celelalte aranjamente anterioare relative la Dunăre sunt mănţinute. Art. 9. Tractatul din Londra va fi ratificat de cătră puteri într-un termen de 6 luni.

Daca privim veselia şi uşurinţa cu care membrii majorităţii parlamentare de la noi au primit comunicarea unor asemenea stipulaţiuni, dacă vedem graba cu care secta Dimancilor s-aruncă din nou asupra Constituţiei şi legii electorale ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi când situaţia din afară ar fi cât se poate de senină, putem zice: volenti non fit injuria. Oricât de mare ar fi nedreptatea ce i s-ar face acestei ţări prin noul tractat de la Londra, organul voinţii ţării, această adunătură de parveniţi lacomi şi ignoranţi din care se compune partidul roşu şi majoritatea Adunării, înghite cu bucurie această pilulă, mai mult, se serveşte de ea pentru a căuta mijloace nouă de mănţinere la putere.

Odată vasalitatea în afară stabilită, trebuiesc create şi înlăuntru condiţiile vasalităţii. Trebuie nimicită influinţa pe care o mână de oameni liberi, intelectual şi material neatârnaţi, o mai poate exercita asupra opiniei publice şi a mersului lucrurilor; trebuie creat un aparat electoral care să-i dea guvernului pururea o majoritate servilă şi înjosită, aleasă de cătră subcomisari de poliţie; voturile proprietăţii istorice şi ale inteliginţii trebuiesc aruncate şi stinse în mulţimea celor ce se obţin printr-un cinzec de vin şi, odată declarându-se formal printr-un tratat că ţara aceasta e o slugă, să fie şi în realitate compusă din slugi ale slugilor străinătăţii; drept care s-a şi hotărât ieri citirea a treia a propunerii de revizuire.

Aceasta o vrea un Dimancea, aceasta o mai vor şi alte guri de vacă, cari prin cine ştie ce ironie a evenimentelor esploatează onoarea de-a purta nume mai vechi şi mai române.

Volenti non fit injuria. Concesiunile nimerite, la timp şi ducând sigur la scop, pe cari guvernul le-a făcut Austro- Ungariei, încă din mai 1881, când ministrul de esterne declara că „putem primi Comisiunea Mixtă fără să ne abatem de la Tractatul de la Berlin, că încercarea de-a înlătura pe Austria din Comisiune ar fi zadarnică, că cestiunea prezidenţei permanente o e cestiune de curtenie şi de politeţă”, acele concesiuni Tractatul de la Londra nu face decât să le înregistreze în dreptul public şi să le sancţioneze.

Toată rezistenţa deci cu care se laudă foile guvernului nu este decât un neadevăr şi o comedie pusă la cale nu pentru a servi de mijloc de apărare, ci cu ţinta unică de-a amăgi ţara. Izolarea completă în care s-a aflat România în Conferenţa de la Londra, părăsirea ei de cătră toţi nu ne dovedeşte decât un singur lucru. Demult toate puterile – una câte una – s-au convins că guvernul şi Parlamentul din această ţară nu numai că nu voiesc a apăra nimic, ci din contra precupeţesc hotarele şi drepturile ei de suveranitate pentru a rămânea în buget. Demult a trebuit să se convingă oricine că statul român a devenit sub acest regim un institut pentru căpătuirea şi pensionarea tuturor nevolnicilor intelectuali pe cari i-a produs Orientul şi cari au ajuns a stăpâni ţara ca pe o proprietate privată, ale cărei drepturi şi interese ei le speculă pentru cumul şi pensii reversibile.

Cine dar să mai apere o colectivitate politică care ea însăşi nu mai ştie a se apăra şi se lasă amăgită, esploatată, înjosită de tot ce ea are mai comun, mai ignorant şi mai malonest? Volenti non fit injuria. O ţară care vrea şi suportă un guvern de Dimanci şi Mihăleşti aceea vrea şi suportă înstrăinarea Dunării, vrea şi suportă robia economică şi vasalitatea politică.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
Mihai-Eminescu.Ro