ZIUA DE MÂNE – de Mihai Eminescu [1 ianuarie 1889]

Anul acesta care declină spre sfârşitul său n-a prezintat semne caracteristice distinse cari să-l deosebească cu mult de premergătorii lui. El trece fără mult folos pentru popoare, dar şi fără nenorocire şi calamităţi, căci binele suprem al păcei s-a păstrat – deşi cu multe sacrificii – şi Europa a fost scutită de a fi aruncată în peripeţiile funeste ale unor războaie de exterminare. Cu toate că un suveran ajuns la adânci bătrâneţe şi altul, atins de-o boală ce n-avea vindecare, au fost supuşi ineluctabilei legi a naturii de care toţi oamenii fără deosebire sunt stăpâniţi, totuşi puterea politică n-a făcut decât să-şi schimbe deţiitorul, fără a-şi schimba direcţiunea, încât în realitate lucrurile stau cam tot astfel precum stăteau şi în trecut pe vechiul nostru continent; iar naţiunile continuă a munci azi precum au muncit ieri, aşteptând să se producă circumstanţe şi condiţiuni de trai mai favorabile şi mai bune.

Statele diferite ce trăiesc cu neliniştea zilei de mâine s-au înarmat şi se pregătesc a face faţă evenimentelor ce sunt cu putinţă.

Germania e înarmată ca şi când ar presimţi grave evenimente. Rusia se reculege mereu, zicând însă tare ceea ce vrea, dar şi mai tare ceea ce nu vrea. Austro-Ungaria începe a avea din nou încredere în sine însăşi. Fără îndoială va rămâne încă mult timp în Tripla Alianţă, dar alianţa a ‘ncetat de fi pentru ea sinonimă cu supunerea. În Cislaitania contele Taaffe guvernă în mod echitabil, ţinând samă de interesele tuturor naţionalităţilor, orice ar zice germanii austriaci. Cât despre d. Tisza noi ştim ce face în Translaitania. În Serbia, Scupcina a votat cu mult entuziasm noua Constituţiune, lucrată de marea comisiune instituită de regele Milan pentru acest scop. În Grecia se fac încercări de-a se ameliora situaţiunea materială şi morală. Turcia îşi merge calea ei veche, ceea ce n-ar fi tocmai rău dacă n-ar creşte mereu încurcătura finanţelor sale.

Silinţele diplomaţiei de-a o atrage în Tripla Alianţă n-au avut succes, încât marele vizir, câştigat pentru ea, s-a văzut în necesitatea de a-i întoarce spatele pentru a se mănţine la putere.

Italia oficială continuă a face cauză comună cu Alianţa, cel puţin pe cât probează aparenţele. Anglia s-a grăbit a lua parte la campania de pe ţărmul oriental al Africei. Spania, stăpânită de un guvern liberal, lucrează în tăcere şi repară puţin câte puţin urmările dezastroase ale ultimelor sale revoluţiuni consecutive. Poate că nu e tocmai departe ziua când va juca din nou în Europa rolul care i se cuvine. Portugalia, Elveţia, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia şi Norvegia sunt ţări cari consacră puterile lor în mod esclusiv numai dezvoltării bunului trai dinlăuntru şi prosperităţii publice, fără a se nelinişti de cele ce se petrec dincolo de graniţele lor.

Intrăm deci în anul nou cu prevederile cele mai pacifice şi aceste prevederi se vor realiza fără îndoială; ele se vor realiza cu atât mai mult cu cât în acest moment nimenea nu e în stare de-a face război. Aproape toate naţiunile sunt preocupate de mari probleme politice, economice şi sociale, de soluţiunea cărora atârnă viitorul lor. Deci le e cu neputinţă de-a se gândi la altceva. Apoi necesitatea păcii e atât de mare încât nici un suveran n-ar îndrăzni să ia asupră – şi răspunderea de-a desfăşura flagelul îngrozitor al războiului. Răspunderea ar fi atât de zdrobitoare încât nimeni nu consimte şi nu vrea să şi-o asume.

E.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.