„Agence RUSSE „ capătă din Constantinopole următoarea ştire:”Poarta a primit din partea mai multor puteri asigurarea că neutralitatea României nu e stipulată prin nici un tratat; în urma acestora ca a declarat că în momentul în care ruşii vor trece Prutul, ea va ocupa mai multe puncte strategice din a stânga Dunării”.
Faţă cu această telegramă, care redă opinia Angliei, esprimată de subsecretarul de stat Bourke şi care este în linie generală şi opinia presei liberale din Austro-Ungaria, suntem dispuşi a ne aduce aminte cu oarecare ironie de renumitele broşuri care au apărut la noi şi care stipulau cu aerul cel mai serios din lume neutralitatea reală a României, garantată în mod colectiv de puterile mari ale Europei. Afară de aceea ni mai vin în minte practicii financiari cari nu vedeau un mijloc mai bun în contra deficitului decât desfiinţarea armatei noastre.
Luând la serios reprezentaţia de marionete de la Constantinopole, în cari marchizul Salisbury, c-o contractare foarte solemnă a fizionomiei şi c-un ton aproape bisericesc, predica intenţiile unanime ale Europei, mulţi români credeau că lucrurile în lume se petrec astfel cum se reprezintă în teatru. Pentru orice inteligenţă mai pătrunzătoare era însă aproape dovedit că mijlocul cel mai puternic contra războiului, dacă acesta nu era dorit, ar fi fost neutralizarea României sub garanţia colectivă a Europei, ş-atunci desigur că Rusia nu se ispitea de-a începe o luptă contra lumii întregi. Motivele secrete şi înţelegerile intime între puteri se sustrag vederii publicului mare şi abia istoricul viitor va putea să discoasă din arhive icoana adevărată a lucrurilor, în care comedia oficială nu-i va părea decât ceea ce este într-adevăr: o piesă cu roluri învăţate pe de rost, în care actorii înşii nu cred în ele, deşi în momentul jocului ei se identifică cu rolurile şi produc în public uimitoarea iluzie că ei sunt convinşi de ceea ce zic.
Cu cât mai mult vor fi datori românii să recunoască acel just instinct istoric al Prea înălţatului nostru Domn, care au creat în ţară această oştire disciplinată şi ecuipată, pe atâta pe cât l-au iertat starea noastră înapoiată în cultură şi calamităţile economice. În acea înţelepciune a faptelor şi fără a-şi aşeza convingerile în teorii, M. S. Domnul a fost acela care-a simţit că nici un drept nud nu are putere în lumea noastră, unde puterea domneşte şi unde se desfăşură cu estremă asprime lupta pentru existenţă. Căci dacă existenţa României părea a nu avea un moment trebuinţă de tunuri şi de baionete, această iluzie optică s-au născut din faptul că marile sume de puteri opuse se ecuilibraseră ca două greutăţi egale în cumpăna europeană, a cărei limbă neutrală părea a fi România. Dar în momentul ce acest ecuilibru se strică, România încetă numaidecât de-a juca acest rol şi drepturile ei, înscrise în tractatul de la Paris, erau la moment supuse imperceptibilei dialectice ale diplomaţiei, deprinsă a tăia un fir de păr în patru figuri silogistice.
Cu deosebire frivolă este discutarea neutralităţii române din partea presei austro-ungare. Cunoscând prea bine că România au cerut neutralizarea pentru a da în mâna tuturor iubitorilor de pace mijlocul cel mai sigur de a face războiul imposibil, totuşi ei nu încetează, după ce Europa toată ne-a lăsat în voia propriei noastre sorţi, să ne acuze de rusofili, de reprezentanţi ai politicei slave. Dar de unde ştiu reporterii ce se petrece în capetele noastre, cu câtă pază facem orice pas şi cu cîte sacrificii amare alegem din toate relele pe cel mai mic? Toată presa română recunoaşte că nimic nu e mai puţin de dorit pentru noi decât războiul şi că oricine ne-ar scăpa de „ultima ratio regum „ am fi primit bucuros. Şi totuşi ni se face o acuzare că apărăm cu şanţuri oraşele şi căile noastre de comunicaţie, dar binevoind a uita că numai drumurile de fier, pe care turcii ar voi să le vadă distruse, ne costă pe noi a treia parte dintr-un miliard de lei şi că de dragul lor şi pentru a da întregii Europe mijlocul de a-şi ţinea cumpăna pe malurile Dunării noi ne-am ruinat economiceşte.
Oricare ar fi cauzele ce-au făcut pe puteri a nu garanta pân – acuma în mod precis neutralitatea teritoriului român, fie slăbiciune, fie reavoinţă, fie în fine rezervaţiile mentale ale diferitelor cabinete, nouă ni se pare că ele nu mai prezintă nici un interes pentru noi. Căci, dacă se va face ceva în favorul nostru, desigur că nu ochii noştri frumoşi vor fi cauza unui asemenea eveniment; iar dacă se va face ceva în defavorul nostru, vom apăra cum vom putea ceea ce avem.
Locuind pe un teritoriu strategiceşte nefavorabil şi înconjuraţi de seminţii străine nouă prin limbă şi origine, având înlăuntrul nostru chiar discordia civilă, acest patrimoniu al statelor slabe şi turburate de prea mari înrâuriri străine, trăind sub invectivele presei europene pentru că nu dăm drepturi politice evreilor, care nici nu ne ştiu limba, toate mişcările noastre a fost tratate de vecini c-o rară lipsă de generozitate şi c-o ne-dreptate nemaipomenită faţă cu alte popoară. Nu e mult de-atunci de când un diplomat maghiar a pronunţat cu linişte marele cuvânt că numai c-o companie de honvezi e în stare să puie pe fugă întreaga [armată a] României
În vremea războiului între sârbi şi turci, regimentele române, se ‘nţelege, erau acelea ce-au cauzat pierderile vitejilor sârbi; iar astăzi N. Fr. Presse sfătuieşte pe turci de a pune pe fugă armata noastră cu câteva sute de başibuzuci.
Şi când ne bucurăm de aşa vădite simpatii şi de bunăvoinţa fenomenală a vecinilor, mijlocul cel mai bun de-a rămânea în favoarea lor era să ne legăm noi înşine mânile şi să aşteptăm ce va hotărâ despre noi gremiul jurnaliştilor din Viena şi din Budapesta. Acesta este poate singurul rol ce ni l-ar concede din toată inima.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 221