Am spus-o în numărul de alaltăieri că guvernul a invitat opoziţiunea de-a alege o delegaţiune care, în unire cu delegaţiunea
majorităţii Camerei, să discute modificările de introdus în proiectul de revizuire al Constituţiei.
Se vede că delegaţiunile nu au putut să stabilească un acord, de vreme ce guvernul a simţit trebuinţa de-a amîna prin o apucătură parlamentară discuţia asupra proiectului, cerînd ieri de urgenţă ca Adunarea să treacă în secţiuni pentru a studia proiectul de lege prin care douăsprezece consilii judeţene se autorizează a face împrumuturi de la Casa de Depuneri şi Consem naţiuni spre a veni în ajutorul ţăranilor a căror recoltă a fost compromisă prin secetă.
În zadar d. Alex. Lahovari a espus Camerei modul de-a face votarea acestei legi cît mai repede, de vreme ce din propria iniţiativă a Adunării există deja o delegaţiune însărcinată cu studiul cestiunii, încît proiectul de lege trimis în acea delegaţiune ar putea veni înaintea Adu nării a doua zi chiar; în van membrii opoziţiei s-au oferit de-a aclama proiectul de autorizare de împrumut fără nici o discuţie. Într-o dezordine completă, în care chiar darea unui vot a fost peste putinţă, Adunarea a trecut în secţiuni, întrerupîndu-se astfel discuţia asupra cestiunii izraelite, deşi oratorul cel întîi înscris pentru ziua de ieri era d. Titu Maiorescu.
Am ruga de pe acuma pe onor. confraţi de toată mîna de-a nu da trecerii în secţiuni o altă esplicare decît aceea pe care i-a dat-o d. I. Brătianu. Pe cînd d. Mihail Cogălniceanu spunea că într-adevăr gravitatea cestiunii împrumutului în sine face pe guvern să intercaleze în discuţia cestiunii evreilor discuţia proiectului de împrumut, pe cînd oratorii guvernamentali băteau aceeaşi coardă, deşi refuzau sa aclame proiectul, d. ministru prezident, într-unul din rarele sale momente de sinceritate, a spus-o, răspunzînd d-lui Lahovari, că guvernul are nevoie de amînarea cestiunii principale din cauza înţelegerilor dintre delegaţiunea majorităţii şi aceea a opoziţiei.
E justă deci obiecţiunea făcută de d. Mârzescu că guvernul, avînd nevoie de amînare, s-o ceară în mod net şi cinstit. La ce vecinica fineţă bizantină, la ce apucături diplomatice străvezii pentru oricine, la ce tertipuri în locul procedării deschise şi oneste? Pentru a nu mărturisi că partidului guvernamental i-e frică de un orator ca d. Maiorescu? Dar ni se pare că tocmai tertipurile acestea sînt o dovadă şi mai mare despre frica ce le-o inspiră o voce atît de autorizată a opoziţiei conservatoare.
*
D. Boerescu a încetat de a fi un orator bun pentru cei de la „Timpul”? întreabă „Presa”. Deie-ni-se voie a o declara că pentru cei de la Timpul” d. Boerescu n-a fost nicicînd un orator bun în toată puterea cuvîntului. Fără îndoiala că actualul d. ministru de esterne are multă stofă pentru un orator, are o rară fineţă de argumentaţiune, are, în momentele sale fericite, talentul chiar de a-şi espune argumentele în mod concis şi-ntr-o ordine nu numai logică dar şi retorică, dar pe de altă parte nimeni nu va contesta că acele momente fericite nu sînt tocmai dese şi că meritul logic al argumentaţiunei pierde adeseori prin difuziunea şi incoerenţa formei. A vorbi patru ore lucruri ce s-ar putea espune într-o jumătate de ceas nu va să zică a fi un orator bun. Confraţii noştri nu trebuie să uite că oratoria este o artă şi că la toate artele partea tecnică trebuie să fi trecut în sîngele celui ce o profesează pentru ca el s-o exercite bine, căci, oricît de mult talent ar avea, el se risipeşte şi se aplatizează fără disciplinarea riguroasă a acelui talent, fără economia puterii intelectuale puse în joc. Dar a se obosi pe sine şi Adunarea întreagă vorbind, vorbind şi mereu vorbind, nu va să zică a fi bun orator. Nu tăgăduim că-n acest fluviu de vorbe răsărea strălucind din cînd în cînd talentul oratoric al d-lui ministru de esterne, dar discursul ca întreg, ca „unitate” de concepţie şi vederi, a fost slab, atît de slab încît nu ne îndoim că chiar redactorii
„Presei” au aceeaşi părere, deşi n-o mărturisesc.
Gurele rele au mers atît de departe încît au zis că d. Boerescu ar fi vorbit într-adins rău, ceea ce noi nu credem. Ziceau c-ar fi vorbit într-adins rău, pentru că d. Brătianu îl alesese pe d. ministru de esterne ca jertfă de sacrificat împreună cu proiectul guvernului pe altarul opoziţiei şi că-n această situaţie psicologică, vrednică de părerile noastre de rău, d. ministru şi-ar fi pierdut motivul cel mai puternic pentru a susţinea proiectul.
Repetăm că aceasta este o răutate pe care noi n-o credem, încît, în alternativa de a alege între argumente, ne-a venit, în chiar interesul d-lui ministru, mai lesne să credem în suspensiunea timporală a talentului său oratoric.
La rugămintea „Presei” de-a spune cine este acel redactor al ei care are nevoie de-a fi trecut în lista nominală de împămîntenire mărturisim că binefăcătorul întunerec care pluteşte asupra Centrului ne face să ignorăm dacă d. Grunberg continuă sau nu a contribui la primejdiile cari însoţesc totdauna citirea organului Centrului, dar ştim că acele primejdii, odi nioară cel puţin, erau agravate în mod esenţial prin traduceri din nemţeşte, a căror perfidă dibăcie consista tocmai în trebuinţa ce au de-a fi ele înşile traduse în româneşte.
E o neagră ingratitudine din partea „Presei” de a-şi renega astfel pe unui din cei mai productivi scriitori ai ei.
„Ş-apoi cine face această imputare?” întreabă „Presa”. „Un ziar, adică «Timpul», care este dat în antrepriză unui domn
Weiss”.
Firma Thiel & Weiss din tipografia cărei apare „Timpul” a cîştigat prin lucrările sale de arte de mult dreptul de-a nu mai fi
citată cu cuvintele „un domn oarecare despre care habar n-avem cine-i”.
Oare le-ar conveni redactorilor Presei” dac-am începe un articol astfel:
Un domn oarecare, habar n-avem cine-i, dar care răspunde la numele Boerescu etc.? Desigur că nu.
Destule reputaţii uzurpate esistă în ţară, lăsaţi intacte cel puţin pe cele întemeiate.
Firma Thiel & Weiss, ca firmă tipografică, e în orice caz mai cunoscută în ţară decît numele scriitorilor articolelor din
„Presa”. Şi cu drept cuvînt.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X