Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Atitudinea presei oficioase europene nu este de natură a ne întemeia în credinţa că acordul european ar fi perfect. Din ce în ce se accentuează mai mult neînţelegerea şi rivalitatea puterilor şi aceasta se face, cum vom vedea, cu un ton foarte puţin moderat.
Foile oficioase engleze vorbesc toate în sensul întrebuinţării forţii contra Turciei; aceasta însă nu vrea să zică, după dînsele, că întrebuinţarea forţii va conduce neapărat la un război contra Turciei ori la bombardarea Dulcigniei sau capitalei turceşti. Ca mijloc de constrîngere blocarea ar fi chiar mai expeditivă decît bombardarea. Printr-o blocare s-ar lua Turciei orice forţă de rezistenţă, întrerupîndu-i-se comerţul şi perceperea taxelor de vamă de la Smirna şi Salonic. Ar fi prin urmare o constrîngere cu efecte sigure şi care nu ar nevoi nici o picătură de sînge. Cînd Sultanul se va vedea astfel strîns va trebui să cedeze; dacă însă va mai voi să reziste, atunci poate că va fi detronat şi e probabil că-n urma unei detronări se va obţine soluţiunea completă a cestiunilor pendente. Europa trebuie să emancipeze odată pe muntenegreni, pe bulgari şi pe greci pentru a deschide Orientului o eră de prosperitate. Trebuie să se pună odată capăt convulsiilor şi revoluţiilor printr-o acţiune ce nu va dura decît cîteva săptămîni şi ar fi o greşeală de neiertat din partea Europei dacă ar lăsa să-i scape ocazia de faţă.
Faţă cu aceste opiniuni ale presei grupului aceluia de puteri care împărtăşeşte maniera de soluţiune a d-lui Gladstone presa oficioasă din Austro-Ungaria are un ton cu totul opus.
„Pesther Lloyd” scrie de ex. Că a susţinea pe Englitera pe cît intenţiile ei politice nu înlătură Tratatul de la Berlin; a o izola pe Englitera pe rizicul şi pericolul ei, dacă va voi să recurgă la măsuri mai energice; a protesta cu energie atunci şi a împiedeca orice abuz al dreptului de intervenţiune, acestea sînt liniile generale ale politicei monarhiei austro-ungare.
„Pesti Napló” se esprimă într-un mod şi mai clar. El publică o conversaţie cu un înalt personaj politic din Viena (d. de Haymerle), a cărei esenţă iată-o:
Nici curtea, nici ministerul de externe nu doresc războiul. Nimeni nu cugetă la întreprinderi militare de felul ocupării Bosniei. Ministerul de Externe ar voi să mănţie statu quo în Orient. Dar, dacă nu va fi cu putinţă, monarhia va fi asemenea obligată de-a părăsi rolul ei de spectator pasiv. Va face ceea ce vor determina împrejurările. Se zice la Viena că Austria nu se poate lăsa înăduşită şi se indică astfel singura eventualitate care ar sili-o să intervie cu putere militară. Dar diplomaţia austriacă are cuvinte temeinice de-a crede că interesele ei vor putea fi garantate chiar şi fără război. Afacerii Dulciniului nu i se dă nici o importanţă; Austria ia parte la demonstraţie pentru a împiedica pe Englitera şi pe Rusia de-a avea libertate de acţiune. Nici cestiunea graniţelor greceşti nu interesează pe Austria. Punctul important e Bulgaria. După faţa ce-o iau lucrurile cată să ne aşteptăm peste cel mult şase săptămîni la tentativa unei uniri a Bulgariei cu Rumelia orientală şi aceasta e eventualitatea pe care monarhia austro-ungară n-ar suporta-o cu indiferenţă. Diplomaţia austriacă se sileşte în acest moment de-a mănţinea acest punct important al Tratatului de la Berlin. Pentru a păzi acest interes vital al monarhiei ea trebuie să cugete la alianţe. Germania e în prima linie aceea al cărei veto ar putea modera pe Rusia şi ar garanta pacea. Dar, dacă Rusia nu va urma sfatului acestuia, monarhia austro-ungară va fi obligată ca, sprijinindu-se pe Germania, să-şi asigure prin puteri proprie limitele intereselor ei. Îndealtmintrelea monarhia austro-ungară caută a evita cît se poate de mult războiul cu Rusia. Afară de Germania, Italia va fi în cestiunea Orientului cea mai bună aliată a monarhiei, dacă va fi cîştigată printr-un sistem de compensaţii. În acest sens diplomaţia austriacă lucrează de săptămîni întregi.
Din Constantinopole ne vine ştirea telegrafică că în sfîrşit Poarta s-a hotărît să cedeze Dulciniul fără de nici o condiţie, esprimînd numai prin o notă speranţa că puterile vor renunţa la orice demonstraţie navală.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI