[„AU AMEŢIT FANARIOŢII.”] Au ameţit fanarioţii. 2264 – de Mihai Eminescu

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Loviturile repezi ce le-am lăsat să cază asupra titvelor acestora incapabile decît de minciună, le-a ameţit astfel încît, neputînd să răspunză, neavînd ce să răspunză ad rem, obiectiv, au început să aiureze, să vorbească-n bobote şi-n dodii vorba ceea: Bună vremea nea Istrate! Doi boboci de raţă, frate!

Într-un număr vedem acuzarea ca din senin ca reacţionarii (care? unde? cine?) ameninţă pe rege cu asasinatul.

Mai ieri ne numesc pseudoînvăţaţi, falsificatori ai teoriei Lamarck-Darwin, ca şi cînd noi am fi de vină că cei mai mulţi dintre roşii sînt caţoani vicleni şi maloneşti, incapabili de-a se amesteca cu rasa română, incapabili de-a o pricepe chiar.

În sfîrşit, pe zi ce merge se urcă istericalele bizantine.

În furia care i-a apucat, foetor caprinus, putoarea de ţap pe care-o răspîndesc, cu minciunile ce numai ei sînt în stare a le născoci, e de-a dreptul nesuferită. Astfel în cel din urmă număr „Pseudo-Românul” ne zice că nu ne-au crezut atît de răi, atît de cruzi încît să fim în contra spitalelor din sate.

Liniştească-se! Nu sîntem în contra înfiinţării lor.

Deplîngem nenorocita necesitate de-a se crea spitale în sate, ceea ce nu mai e nici într-o ţară europeană, deplîngem că noii fanarioţi au esploatat cu atîta cruzime poporul nostru încît să fie nevoie a-l trata în spitale şi credem că ele vor ajuta foarte puţin în contra unor rele sociale şi politice.

Cauza morbidităţii ţăranului român este esploatarea neomenoasă careia l-a supus demagogia, este uzura roşie, administraţia roşie, sporirile bugetului, prestaţiunile făcute pe moşiile roşilor, regimul alimentar rău, sărăcia; nu clima şi epidemiile.

Sub aceeaşi climă poporul românesc s-au sporit sub Matei Basarab, s-au sporit sub Mihai Sturza, sub Barbu Ştirbei.

Dar se stinge sub domnia a d-alde Flevas, C.A. Rosetti; || se stinge de greutăţile ce i le impune pungăşia şi cocoteria guvernanţilor actuali.

Iată ceea ce am zis noi, şi ameţeala în care se află redactorii foii fanariote nu e nici esplicare pentru mistificaţiile ce le dă publicului drept idei ale noastre, nu e nici justificare.

N-am numit „canalie” pe poporul românesc, ci am făcut numai deosebirea între poporul nostru sărmanul, care sufere dominaţiunea noilor fanarioţi şi între canalia dominantă, neromână, care-i impune această dominaţiune prin gudurare, prin minciună, prin linguşire şi în fine prin împrejurarea tristă că factorul esenţial de control, stabilit de Constituţia noastră, Coroana, nici cunoaşte ţara, nici află de cuviinţă a o cunoaşte

Coroana nu ştie ca subprefecţii instalaţi în numele ei mână pe ţăranii ce nu pot plăti rămăşiţe mincinoase prin spini şi prin pâraie; Coroana nu ştie că poporul acesta e tratat mai rău decât animalele de cătră patrioţii de la putere.

Coroana nu ştie că. nu există lege pentru ţăran, nu există autoritate, că singura lege e spoliarea din partea dominanţilor, singura autoritate biciul, mânuit nu de boier, nu de fiul ţării, ci de străin, de ovrei, de grec, de rudele pân ‘ntr-al şaptelea neam al d-lui C.A. Rosetti şi Flevas, veniţi de alaltăieri din Ţara turcească.

Coroana nu ştie că ministeriile şi judecătoriile gem de greci neîmpământeniţi cari nici nu pronunţă bine româneşte, începând de la Curtea de Casaţie şi sfârşind cu judecătoriile de ocol.

Iată ceea [ce] nu ştie nici Coroana, nici poporul şi ceea ce ne-am însărcinat noi a le spune amândurora. Şi ceea [ce] nu ştie nici Coroana, nici poporul românesc este că această stare de lucruri nu poate merge înainte, că o stare sistematică de putrejune şi de corupţie trebuie să dea loc la izbucniri şi că asemenea izbucniri ar fi periculoase în starea internaţională, precară în care se afla România.

Lucrul merge atât de departe încît orice putere străină are în mână făgăduinţa de-a scăpa Moldova de jidani, Ţara Româneasca de grecotei şi că amândouă aceste făgăduinţi sunt ademenitoare pentru poporul autohton al ţării. Mai mult încă, între o stăpânire străină pe faţă şi una mascată, între regim străin şi esploatare străină organizată ca cea de astăzi, alegerea e aproape indiferentă pentru omul ce duce greutăţile esploatării.

Precum împăraţi au murit de boala pediculară, de phtheiriasis, tot aşa poporul românesc, care are nevoie de spitale în sate, moare de boala fanarioţilor şi jidanilor paraziţi cari s-au încuibat în organismul lui. Orice încheietură organică a lui, orice autoritate publică, de la ministerii pân-la subprefecturi, sunt cuiburi de incubaţiune pentru aceşti paraziţi, unde ei se clocesc, trimiţându-şi apoi odraslele la Paris, de unde aceste se-ntorc cu mii de trebuinţe pe de-o parte, cu pofta de-a le realiza de pe spatele poporului pe de alta.

Toate secăturile cari au numărat pietrele uliţelor din străinătate şi i-au populat lupanarele, toate mofturile contractate acolo, toate mizeriile se traduc aci, la faţa locului, în cheltuieli bugetare, în ban plătit de birnic pentru a întreţine pe aceste stârpituri.

Dar e vro comparaţie între românul autohton din America dunăreană şi cel de sub guverne străine?

Chiar guvernul unguresc, oricât de rău ar fi şi oricât de spoliator, e departe de-a se putea compara cu al nostru. De-acolo ne vin oameni încă sănătoşi, cum erau ai noştri pe la 1850 – 60, ne vin cuminţi cum erau ai noştri, ne vin veseli şi muncitori cum erau ai noştri. Şi acei ce ne vin ce găsesc în ţară?

Văd poporul autohton, pe fraţii lor aduşi la sapă de lemn şi având necesitate de spitale. Văd înflorind pe cine? Pe străinii aceştia; pe aceşti arhistrăini cari într-o sută de ani chiar n-au fost în stare a se adapta poporului românesc, a-l iubi, a-l respecta, care-i iau sute de milioane pe an, precupeţindu-i pielea, pentru a nu-i da în schimb nimic, nici administraţie de stat, nici ştiinţă, nici arte; nici adevăr c-un cuvânt, nici bunăstare.

Se ştie că noi le-am contestat capacitatea de-a pricepe un adevăr, capacitatea de a discuta. Cu drept cuvânt le-am contestat-o.

La ei discuţia nu înseamnă o comparare de argumente, ci oricare din secăturile acestea n-are alt scop decât de-a se arăta mai cu cap, de a-şi ilustra mutra, de-a arăta că ştie răspunde.

Noi zicem de ex. că nu spitalele sunt lucru de căpetenie, ci o descărcare a poporului de greutăţile actuale, o îmbunătăţire a stării lui materiale, a regimului lui alimentar, ei ne răspund că suntem cruzi şi voim să lăsăm să moară femeile bolnave.

Iată răspuns sofistic de grec.

Noi dovedim că partidul dominant e compus din venetici (greco – bulgari), ei ne răspund că ameninţăm pe rege şi că nu cunoaştem teoria lui Lamarck.

Iată alt răspuns sofistic de grec.

Noi zicem că ţăranul nu se bucură de binefacerile legii şi trăieşte sub un regim escepţional, ei ne răspund că Ţarigradu ‘i lângă Bosfor. Se potriveşte ca nuca-n perete.

Ar fi vreme pierdută a discuta cu asemenea oameni, incapabili de-a pricepe ori de-a recunoaşte un adevăr, precum sunt incapabili de-o faptă bună, de-o mişcare generoasă.

Sunt uscături, sunt descendenţii unei rase învechite şi putrezite în corupţie, sunt etnic bătrâni, în stadiul diselecţiunii, pe calea de a se-ntoarce la maimuţa din care se trag.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.